Mai mulţi copii decît bănci

Iulia DONDORICI
Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Mai mulţi copii decît bănci jpeg

Luni în şir, nimic nu-mi dorisem cu mai multă ardoare decît să ajung, în sfîrşit, şcolăriţă – în mintea mea, cuvîntul căpăta contururi aproape magice –, scăpînd, astfel, de zilele nesfîrşite de la grădiniţă, cu program prelungit, unde nu reuşeam cu nici un chip să memorez poeziile cu copiii fericiţi ai patriei, deşi tare aş fi vrut să fiu şi eu unul dintre ei, şi nici să pun geană pe geană în după-amiezile chinuitoare de somn obligatoriu, cînd nu-mi rămînea decît să mă uit pe pereţi şi să inventez o sumedenie de poveşti stranii, pe care nu le-am împărtăşit niciodată nici unuia dintre copiii adormiţi în paturile pliante, aliniate cuminţi pe două rînduri, în jurul meu. Aşa am făcut primele exerciţii de ieşire voluntară din realitatea cenuşie în care nu-mi găseam locul, şi pe care învăţam astfel că o puteam schimba oricînd pe una mai pe placul meu.  

Dar ziua în care dorinţa mea cea mai fierbinte a devenit realitate mi-a rămas în minte mai ales printr-un amănunt mai degrabă hilar, care avea să fie şi punctul ei culminant.

În clipa în care pătrunde pe uşa sălii de clasă, mulţimea aceea de copii ce pînă atunci merseseră ordonat, doi cîte doi, într-un şir compact, se năpusteşte deodată în băncile fixate şi ele cîte două, pe trei rînduri, fiecare cum şi unde apucă. Cei mai rapizi ocupă băncile din faţă, ceilalţi, dezmeticindu-se mai greu, ca şi mine, încearcă acum după puteri să mai prindă cîte-o bancă prin spate. Nu la toţi le surîde norocul. În îmbulzeala şi rumoarea de care e cuprinsă clasa, începem să realizăm că, de fapt, sînt mai mulţi copii decît bănci. În bancă cu mine, fata cu care mă pomenesc colegă, o brunetă mărunţică ce îmi displace din primul moment, plînge în hohote pe motiv că nu poate să vadă nimic la tablă. În jur, plînsetele copiilor care nu mai apucă bănci libere, nedumerirea părinţilor. Tovarăşa învăţătoare, o femeie mică de statură, dar cu un coc uriaş şi o voce pe măsura cocului, tranşează pe loc situaţia: la şcoală au voie să rămînă doar copiii de 7 ani, ceilalţi urmînd să-şi mai încerce o dată norocul în anul următor. Nu mică mi-a fost mirarea să văd cum, iată, unii – din fericire, nu mă număram printre ei – pot avea parte, de două ori, de prima zi de şcoală. În clasa mea au mai rămas 40 de copii. Tovarăşa a mai anunţat şi că, a doua zi, ne va aşeza în bănci după înălţime. În aceeaşi clipă în care plînsul colegei mele de bancă – Antoaneta – a încetat ca prin minune, s-a spulberat şi visul meu secret că voi fi aşezată în prima bancă. Fie că visele noastre coincideau, fie că nu, Antoaneta va sta toată clasa întîi în banca rîvnită de mine.  

Din prima zi de şcoală am rămas, astfel, cu amintiri vagi şi cu sentimentul pregnant şi neliniştitor al faptului că, printre copiii de seama mea, unii erau în plus, eram poate prea mulţi. Un sentiment pe care l-am retrăit de curînd, la vederea şirurilor nesfîrşite de copii adunaţi la serbările de la 23 August din documentarul lui Florin Iepan –

. Aceeaşi senzaţie de forfotă şi îmbulzeală în curtea şcolii, devenită neîncăpătoare, mi-a rămas şi din ziua în care am fost făcuţi pionieri, din următoarele zile de 15 septembrie, din mult aşteptata ultimă zi de şcoală, cu premii şi coroniţe. 

Prin contrast, infinit mai limpede mi s-a impregnat în memorie prima zi de şcoală după decembrie ’89. Obişnuita vacanţă de iarnă (se numea acum de Crăciun) trecuse de mult, dar şcoala nu mai începea. În mijlocul haosului general, pe la jumătatea lui ianuarie, tovarăşa (se numea acum doamna) ne-a chemat, cu de la sine putere, la şcoală, ca să parcurgă cu noi măcar materia de la matematică, disciplină neutră, neinfluenţată de proaspăta schimbare de sistem politic. Adevărata revoluţie – căci din cealaltă, de la televizor, nu înţelesesem mare lucru, deşi mi se explicase totul de-a fir a păr – venea abia acum: nu mai trebuia să purtăm uniformă. Deşi mi-a părut puţin rău după uniforma de pionieră, să merg la şcoală în haine normale, de toată ziua, mă făcea să mă simt în continuare în vacanţă, totul părea doar un joc de-a şcoala. La puţin timp după aceea a început şcoala de-adevăratelea, dar senzaţia de vacanţă, de culoare, de viaţă avea să mă însoţească de-atunci în toţi anii de şcoală. Poate şi pentru că, tot după Revoluţie, aveam să rămînem în clasă doar vreo 30 la număr. Parcă începeam să respir, într-o lume nouă, care se colora tot mai puternic. 

Iulia Dondorici este traducătoare. 

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.