Maiorescu, spiritul critic şi luciditatea patriotică

Publicat în Dilema Veche nr. 756 din 16-22 august 2018
Maiorescu, spiritul critic şi luciditatea patriotică jpeg

În clipele în care delirul demagogic devine copleşitor, recursul la spiritul critic ne permite regăsirea drumului drept. Spiritul critic, cu a sa justă măsură, este capabil să traseze, acum, ca şi în urmă cu un secol şi jumătate, cărarea pe care trebuie să o urmăm, spre a evita capcanele pe care ni le întind tentaţiile propriului orgoliu intelectual. Pentru individ, ca şi pentru comunitate, spiritul critic stabileşte acel standard fără de care ordinea şi echilibrul devin imposibile; el luminează, chiar şi în cele mai teribile clipe, asemeni unui far în furtună.

De aceea, revenirea la sursele din care se nutreşte spiritul critic apare ca obligatorie ori de cîte ori impostura atacă fibra noastră intelectuală. Himerele pe care le convoacă contemporanii noştri au în spiritul critic un obstacol redutabil. Luciditatea pe care o cuprinde pedagogia sa este una impopulară, mai cu seamă atunci cînd exaltarea trufaşă face să amuţească modestia şi decenţa. Spiritul critic este antidotul de care nu ne putem lipsi. Natura sa profilactică ne permite să înfruntăm crize şi demoni, cu speranţa în valorile care ne dau coerenţă şi coeziune. Educaţia patriotică nu poate fi gîndită fără acest apel, constant, la rădăcinile sale.

Pedagogia lui Maiorescu

Le datorăm lui Maiorescu şi junimiştilor întemeierea culturală şi politică a acestui instrument menit să prevină derapajele megalomanice şi să ne încadreze, fericit, progresul naţional în făgaşul organicităţii. Odată cu Maiorescu, privirea pe care o îndreptăm asupra identităţii noastre nu mai poate fi aceeaşi, căci ea se încarcă de energia unei introspecţii unice. Unicitatea lui Maiorescu stă, poate, tocmai în limitele personalităţii sale. Străin de pulsiunile genialoide şi ciclopice ale atîtora dintre înaintaşi sau contemporani, fără a poseda anvergura himerică a unor Heliade sau Hasdeu, Maiorescu a fost înzestrat cu o extraordinară capacitate de a sesiza nemăsura ce poate distruge arhitectura unei culturi. Ochiul său victorian a fost capabil, chiar de la început, să sesizeze dizarmonia, notele false, ridicolul, grotescul. Calitatea clasică a textelor sale polemice este oglindirea acestei sensibilităţi ce îi modelează personalitatea. Răceala olimpiană pe care i o reproşează inamicii şi detractorii este marca inteligenţei ce preferă, întotdeauna, măsura în defavoarea exaltării grandilocvente.

Spiritul critic este, chiar din momentul intrării lui Maiorescu în spaţiul public, unealta chirurgicală care se exersează în mod polemic. Campaniile sale sînt menite să elibereze terenul pentru un alt canon şi o altă sensibilitate care va veni. Dimensiunea implacabilă a ofensivelor sale face ca duşmanii pe care îi plasează în insectarul său să ne fie, astăzi, cunoscuţi doar prin lectura sa. Maiorescu instituie, prin spiritul critic pe care îl recomandă, o autentică revoluţie de gust şi de perspectivă. Victorian, Maiorescu este necruţător. Noua sa direcţie este ridicată pe ruinele celei vechi. Opera sa este una de ecarisaj, îndrumată fără ezitare şi cu tenacitate.

Spiritul critic este, de la început, aşezat de Maiorescu şi de junimişti sub dublul semn al moderaţiei şi al organicităţii. Delimitarea de paşoptism, atît de importantă în ecuaţia reflecţiei sale, înseamnă nu numai repudierea unei tradiţii naţionale, ci şi delimitarea de un curent al radicalismului european. Maiorescu este, în ceea ce are mai profund şi matur ideologic, un liberal-conservator european, unul afin, în intuiţii şi în analize, cu Guizot sau Tocqueville. Matricea sa intelectuală este una burkeeană, atentă la echilibrul care trebuie stabilit între schimbarea necesară şi conservarea prudentă.

Maiorescu nu este, prin ereditate şi educaţie, un vechi conservator, ci este mai degrabă un whig ce aspiră la stabilirea unui curs al stabilităţii şi al organicităţii. Maiorescu este, spre deosebire de P.P. Carp, un intelectual ce nu aparţine aristocraţiei, iar argumentele sale critice nu ţintesc, niciodată, spre venerarea oarbă a trecutului, ci spre temperarea exceselor imprudente de sorginte paşoptistă. Privit în context occidental, Maiorescu se înscrie în genealogia unui curent ilustru, unul care îmbină, vizionar, încrederea în libertate cu neîncrederea în nivelarea socială. Maiorescu nu este un „reacţionar“. Campaniile sale nu au ca obiectiv stagnarea, ci progresul înţelept şi măsurat. Luciditatea sa este incompatibilă cu orice formă de utopie, regresivă sau prospectivă.

Ostilitatea de care a fost însoţită gîndirea lui Maiorescu este explicabilă prin neînţelegerea judecăţilor sale memorabile. „Formele fără fond“, temelia edificiului său intelectual, au devenit un loc comun, în vreme ce paginile sale au fost invocate, dar din ce în ce mai puţin recitite. În cele din urmă, „formele fără fond“ sînt nu o invitaţie la încremenire, ci un apel la încadrarea progresului şi a modernizării pe un drum care să fie unul fecund. Spiritul critic este cel al „noii direcţii“, orientat fiind spre edificarea prudentă. Ca orice intelectual de sorginte burkeeană, Maiorescu nu poate miza decît pe adaptarea inteligentă, pe moderaţie şi pe reformă. Elanurile utopice paşoptiste îi sînt străine. Nu formulele magice conduc la eliminarea mizeriei unei societăţi, ci truda tenace, animată de atenta înţelegere a contextului la care se aplică schimbările. Modernizarea, spre a fi de durată, trebuie să fie una aşezată pe temelii trainice, iar nu pe stratul butaforic al delirului megaloman.

Pentru Maiorescu, direcţia spiritului critic a fost inseparabilă de o examinare, lucidă, a comunităţii naţionale. Maiorescu a imprimat junimismului nu doar dispreţul faţă de mediocritatea fals patriotică, ci şi faţă de exaltarea demagogică. Maiorescu şi Carp au fost, într-un mediu contaminat de antisemitism, ostili faţă de antisemitism. Eseul lui Maiorescu, Contra şcoalei Bărnuţiu, este una dintre cele mai puternice critici ale patologiei antisemite. Cît despre contemporanii săi, Maiorescu nu a încetat să recomande remediul liberal-conservator al educaţiei ce întăreşte autonomia individuală, prin eliminarea dependenţei de statul atoatestăpînitor. Reforma maioresciană a şcolilor, apărată în discursurile sale parlamentare, ar fi fost menită să încurajeze un salutar instinct capitalist al stării de mijloc. În această stare de mijloc, Maiorescu vedea, simbolic, fundamentul regimului constituţional. Etatismul şi centralizarea au fost răul care a bîntuit România: critica maioresciană este una profetică. Limbuţia, verbozitatea, demagogia nu pot înlocui devotamentul patriotic.

Luciditatea maioresciană este, în vremurile noastre, antidotul pe care îl putem administra, spre a combate simptomele patologiei noastre publice. Impostura nu este niciodată inocentă, căci ea slăbeşte, fatal, fibra decenţei colectice. Beţia de cuvinte care face din invocarea strămoşilor şi a patriei o reţetă de parvenire este, în vremurile noastre, amplificată mediatic. De la dacopaţi la alte soiuri protocronice, rătăcirile de acum le evocă pe cele înfierate de Maiorescu. Patriotismul este, pentru cei care rămîn fideli direcţiei sale, un exerciţiu discret al libertăţii şi al lucidităţii. Megalomania ceauşistă trăieşte în mediul online, mobilizînd resentimente. Terapia maioresciană a moderaţiei militante este chemată să înfrunte, fără ezitare, demagogia, impostura şi prostia publică.

Patriotismul în limitele adevărului, tenace şi lipsit de emfază, este cel pe care îl întemeiază critica maioresciană. Revenirea la Maiorescu este, în România lui Liviu Dragnea, o formă de apărare a decenţei noastre colective. În contra mediocrităţii agresive şi triumfătoare, spiritul critic reabilitează măsura, libertatea şi curajul. Cacofonia demagogică nu este şi nu poate fi alegerea noastră. 

Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, specialist în drept constituţional. Cea mai recentă carte a sa este Rusia, 1917. Soarele însîngerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, Editura Humanitas, 2017.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.