În martie 2009, clădirea Arhivelor Municipale din Köln s-a prăbușit în urma unor lucrări la o nouă linie de metrou. Au fost îngropate sub moloz mii de cărți, documente originale, manuscrise medievale, fotografii, partituri celebre și multe alte piese-unicat. Puse cap la cap, acestea s-ar fi întins pe 30 de kilometri. La două zile după dezastru, cotidianul britanic The Times titra: „Orașul Köln s-a trezit ieri fără nici o amintire“. Într-adevăr, documentele, cărțile și artefactele păstrate în arhivele și bibliotecile unui oraș, ale unei regiuni sau ale unei națiuni reprezintă forma tangibilă a unui trecut comun, a unei istorii care aparține întregii comunități. Din fericire pentru arhivele din Köln, majoritatea fondurilor afectate au fost reconstituite. Un rol determinant în operațiunea de reconstituire a documentelor l-au jucat microfilmele realizate în anii 1960. Mai nou, aceste microfilme au fost digitalizate și în prezent sînt disponibile pe site-ul Arhivei Istorice Digitale din Köln. Köln-ul și-a recăpătat memoria.

În plină epocă digitală și de globalizare academică, bibliotecile și arhivele nu pot aștepta un accident ca să-și digitalizeze colecțiile. Impulsul spre digitalizare este dat acum din nevoia de cercetare și din dorința de a le permite cititorilor conectați la Internet să descopere articolele din colecțiile biblio-documentare. Nu doresc să fac aici o apologie a digitalizării – de care oricum nu cred că este nevoie –, ci să trec în revistă cîteva dintre tipurile de proiecte de digitalizare de manuscrise medievale din afara României, începînd cu cel pe care îl cunosc direct, din interior, și care se desfășoară la British Library (BL).

Pînă de curînd, sutele de mii de manuscrise medievale din bibliotecile și arhivele europene (ca să le amintesc doar pe acestea) au lîncezit pe rafturi și în cutii, sub straturi de praf și uitare. Doar cîteva dintre ele s-au bucurat, în momente speciale, de atenția celor interesați, fie ei cercetători sau nu. Capodopere de artă europeană sau doar vehicule ale textelor clasice și medievale, cele mai multe manuscrise rămîn necunoscute pentru cei mai mulți dintre noi.

În momentul de față, asistăm la o creștere exponențială a demersurilor de digitalizare a manuscriselor medievale. Vremurile o cer, iar tehnologia o permite. British Library, a doua ca mărime din lume (după cea a Congresului American) în ce privește numărul de publicații și manuscrise, alocă proiectelor de digitalizare cea mai mare parte din bugetul pentru gestionarea colecțiilor. Anul acesta vor fi digitalizate peste 330.000 de obiecte din cele 150 de milioane pe care le deține biblioteca. Aceasta nu derulează proiecte de digitalizare apelînd doar la bugetul propriu, ci caută și finanțare externă. De pildă, 400 dintre cele mai prețioase și fascinante manuscrise realizate în Anglia și în Franța între anii 700 și 1200, manuscrise aflate acum la BL, vor fi digitalizate cu sprijinul Fundației Polonsky, finanțator extern cu care biblioteca a semnat un contract de mecenat. În cadrul aceluiași proiect, 400 de manuscrise ale Bibliotecii Naționale a Franței vor fi transpuse în format digital, iar fișierele rezultate vor conține descrierea amănunțită a fiecărui manuscris. Finanțarea externă în cadrul unei instituții publice nu este o excepție în Regatul Unit. Fundația Polonsky a finanțat proiecte de digitalizare a manuscriselor evreiești deținute de Universitățile Oxford și Cambridge, iar colecțiile digitale rezultate sînt acum disponibile pe Internet în mod gratuit. Fundația americană Mellon a finanțat digitalizarea celor 200.000 de pagini de manuscris din Biblioteca Parker a colegiului Corpus Christi din Cambridge, una dintre cele mai însemnate colecții de manuscrise din Marea Britanie.

Dacă de sprijin este nevoie, bibliotecile de stat nu vor întoarce spatele finanțatorilor privați, așa cum se întîmplă uneori în țările din Est. Dogmatismul, prejudecățile etatiste și meschinăriile naționaliste nu pot fi lăsate să primeze în problema promovării patrimoniului. Dimpotrivă, acesta din urmă are nevoie de colaborare interuniversitară, internațională, interinstituțională, în pur spirit umanist.

Digitalizare nu înseamnă doar promovare, ci și conservare. Înainte de a fi fotografiate digital, manuscrisele trec prin mîna unui conservator care poate recomanda recondiționarea volumelor deteriorate. Multe dintre manuscrisele păstrate în biblioteci au nevoie de reparații, în special ale legăturilor. Dintre cele 400 de manuscrise ale BL incluse în proiectul Fundației Polonsky, multe au avut nevoie de restaurare. Conștientă de importanța conservării, BL oferă granturi pentru salvarea fondurilor de arhivă, ca parte a unui program numit „Endangered Archives“ („Arhive cu grad de risc“). În anul 2005, Thomas Șindilariu a primit un grant pentru digitalizarea și conservarea Arhivei și Bibliotecii Honterus din Brașov, ale căror documente erau literalmente mîncate de viermi.

Proiectele de digitalizare a manuscriselor medievale pot lua multe forme, în funcție de resurse și proiecte de cercetare care adesea sînt cele care propun digitalizarea colecțiilor. Unele biblioteci se mulțumesc doar cu fotografierea digitală a manuscriselor. Acestea din urmă ajung disponibile pe Internet, dar sînt însoțite de descrieri foarte succinte, preluate din cataloage vechi și depășite. Orice e mai bun decît nimic. În schimb, alte biblioteci profită de ocazie și de finanțare pentru a pune la dispoziția publicului o gamă largă de instrumente de cercetare. De pildă, proiectul Fundației Polonsky, de care mă ocup în cadrul BL, are obiective cu bătaie lungă. Biblioteca a introdus recent un instrument de vizualizare a manuscriselor care poate fi folosit de orice instituție cu fond digital de manuscrise. Se urmărește în acest fel interconectarea miilor de biblioteci digitale din toată lumea, pentru a permite căutarea standardizată în toate colecțiile disponibile. Căutarea se poate face după autor și proveniența manuscrisului. De pildă, dacă doriți să aflați cîte manuscrise ale lucrării Consolarea Filosofiei a lui Boețiu există în format digital, puteți căuta după numele acestuia, care este indexat într-un registru internațional (International Standard Name Identifier). Astfel, dacă o bibliotecă din România a digitalizat un manuscris cu numele de autor „Boețiu“ indexat în registrul internațional, acesta va fi listat alături de manuscrise din colecții franceze, italiene, germane etc., indiferent de ortografia numelui. La fel, dacă sînteți interesat de identificarea tuturor manuscriselor digitalizate produse sau deținute de abația de la Cluny, puteți folosi un alt indice internațional de standardizare geografică pus la dispoziție de Fundația Getty.

Astfel de instrumente pot fi folosite atît de cercetători, cît și de publicul larg. Bibliotecile digitale pot deveni adevărate săli de expoziție. Un exemplu remarcabil este site-ul dedicat unui manuscris științific produs în Anglia în veacul al XI-lea, păstrat astăzi la Oxford. Site-ul se intitulează „The Calendar and the Cloister“ („Calendarul și Mănăstirea“, digital.library.mcgill.ca/ms-17/) și prezintă nu doar manuscrisul fotografiat în condiții excepționale, ci și informații detaliate despre contextul istoric, filologic și științific al producerii lui. Astfel, unele biblioteci rezervă un întreg site pentru un singur manuscris, prin care utilizatorul poate pătrunde în universul cultural medieval.

Există proiecte mici, există și proiecte mai mari. Un proiect de digitalizare organizat de elvețieni la nivel federal reunește toate bibliotecile cu fond manuscris. Pe site-ul Bibliotecii Virtuale de Manuscrise Elvețiene (e-codices.unifr.ch) sînt afișate 2000 de manuscrise din 79 de biblioteci și arhive federale. Aceasta este una dintre cele mai ample arhive digitale de manuscrise medievale din lume, realizată cu sprijinul Academiei Elvețiene pentru Științe Umaniste și Sociale. Manuscrisele sînt accesibile în format digital, descrierile și prezentările sînt făcute impecabil, iar utilizatorii pot adnota și comenta direct pe imaginile manuscrisului. Așa s-a născut și proiectul „Digipal“ (digipal.eu) de la King’s College din Londra care inventariază tipuri de scriere engleză de secol XI-XII, pornind de la peste o mie de manuscrise și documente digitalizate.

Domeniul așa-numitelor Digital Humanities, în care se înscriu și proiectele de digitalizare de manuscris, este nelimitat. Pentru a se menține în fruntea sau cel puțin în rîndul cercetării umaniste, este important ca un stat să facă o prioritate din digitalizarea colecțiilor deținute de biblioteci și arhive. Cataloage electronice, biblioteci digitale, instrumente de lucru pe Internet, expoziții virtuale, toate acestea ar trebui să fie pe ordinea de zi a tuturor bibliotecilor. Chiar în timp ce scriu aceste rînduri aflu că la Arhivele Naționale din Londra, unde se păstrează documente vechi de peste o mie de ani, se va deschide un bar cu muzică live, pentru a se atrage astfel mai mulți vizitatori. Le patrimoine vaut bien une messe

Cristian N. Ispir, dr. în istorie medievală al King’s College London, este cercetător la British Library şi asistent universitar la University College London.