Marketing în coadă de păun

Sergiu VASILOV
Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
Marketing în coadă de păun png

Am copilărit într-o lume fără marketing şi am o stranie presimţire că voi îmbătrîni, bine mersi, tot fără. Însă, pe la jumătatea vieţii – pe la vîrsta cînd Dante se adîncea în pădurile întunecate ce aveau să-l ducă, prin infern şi purgatoriu, pînă la Beatrice, la sufletul său pierdut „dincolo“ –, m-am pierdut şi eu, mai întîi în joacă, mai apoi într-un soi de prizonierat destul de sumbru, în această disciplină confuză, capricioasă, lacomă şi nedisciplinată, fără de care – nu-i aşa? – pămîntul ar fi încetat de mult să se mai rotească. 

Am terminat liceul la Iaşi, în ’92, şi pentru facultate am ales „relaţii economice internaţionale“ pentru că era singurul loc în care se dădea şi un examen în limba engleză. Visam să o zbughesc cu prima ocazie peste graniţele patriei, proaspăt devenite penetrabile după spectaculosul an 1989. Prima ocazie a fost Japonia, care a apărut de nicăieri cu o ofertă de nerefuzat: un an de studiu al limbii japoneze, urmat de patru ani de facultate, totul la jumătate de glob distanţă. Am acceptat pe loc – pe atunci merita numai pentru zborul pînă acolo. „Cinci ani?!“, au icnit cu durere părinţii. „Minimum!“, am izbucnit eu triumfător. „Şapte dacă fac şi un master.“ În final au fost 11 ani bătuţi pe muchie. 

La marketing am ajuns iniţial din comoditate: era subiectul pe care îl înţelegeam cel mai uşor, predat de un profesor care îmi era simpatic. „Despre ce să scriu?“, l-am întrebat la finalul seminarului de doi ani, cînd a trebuit să îmi aleg un subiect pentru lucrarea de diplomă. „Orice“, mi-a răspuns. „Totul e marketing. Şi cînd faci curte unei fete tot marketing e.“ Aşa că am scris despre cum a făcut România curte coanei Europa şi marelui împărat albastru NATO în anii ’90 şi am luat nota 10 (însă fără încurajarea de a continua să mă specializez în marketing). 

Pentru masterat m-am hotărît să studiez ceva mai „serios“ şi am cotit-o spre literatura modernă japoneză, un subiect care speram că mă va ajuta mai mult să înţeleg ţara care mă adoptase cu atîta largheţe. Atunci a fost prima oară cînd am înţeles puterea simbolică a unei culori, într-un roman de Natsume S-oseki, la finalul căruia protagonistul, după ce şi-a cucerit iubita şi şi-a pierdut sprijinul familiei („it’s complicated“, cum s-ar zice azi), porneşte năuc prin oraş şi începe să vadă roşu peste tot, pînă cînd întreaga lume pare să ia foc. Roşu am văzut şi eu în anul următor, cînd mi s-a terminat bursa şi a trebuit să îmi găsesc de lucru în Tokyo. Mult mai tîrziu abia, aveam să aflu (din cărţile lui Carl Jung) că roşu e culoarea „trecerii prin infern“, dar şi culoarea primei „spiritualizări a materiei“ (rubedo-ul alchimic). 

Pînă atunci însă, firul roşu al Ariadnei avea să mă conducă înapoi la marketing, de data asta fără libertatea de odinioară, de a face orice, gîndi orice, scrie orice. Îmi amintesc că în primele săptămîni de lucru la firma de studii de piaţă la care mă angajasem nu am făcut decît să număr răspunsuri de „da“, „nu“ şi „nu ştiu/nu mă interesează“ într-un set de chestionare despre imaginea Canadei în Japonia. Erau tipărite pe hîrtie galbenă, atît îmi amintesc; e cam singura pată de culoare din primii mei doi ani de lucru în marketing. 

Cum se întîmplă de obicei, abia după ce oglinda s-a înnegrit de tot a apărut şi portiţa de scăpare: o ofertă de lucru din Anvers, tot de la o firmă de studii de piaţă, însă de data asta cu pretenţii mult mai academice. Pentru cine nu a văzut documentarul lui Adam Curtis, The Century of the Self, e vorba de o întreagă tradiţie de aplicare a ideilor din psihologie în marketing, PR, politică, etc. Aici culorile erau preţuite şi studiate cu mare zel, chiar dacă nu întotdeauna coerent şi limpede. Nicicînd nu m-am simţit mai preţios (şi mai stupid, în acelaşi timp) decît în primele mele săptămîni de training la Centrul de Diagnosticare Sistematică a Pieţei din capitala flamandă a diamantelor. A fost poate experienţa cea mai apropiată de o iniţiere ezoterică de care am avut parte vreodată. Aici păunul şi-a desfăcut deplin evantaiul cozii şi am fost pus faţă în faţă cu întreaga gamă de motivaţii mai mult sau mai puţin conştiente care-l mînă pe omul contemporan în lupta sa spre individualizare prin consum. Aţi înţeles? Tocmai… 

Opt culori şi lumea aceasta minunată poate fi şi a ta: negrul reprezintă nevoia de control, de ordine, de rigoare; la polul opus, portocaliul e nevoia de descătuşare, de eliberare impulsivă de constrîngerile impuse din interior şi din exterior; albastrul – nevoia de adăpost, linişte, confort, relaxare; la polul opus, roşu – vitalitate, energie, explorare cutezătoare a lumii dimprejur; galbenul înseamnă convivialitate, „prieteşug“, armonie voioasă de grup; la polul opus, verdele – nevoia de diferenţiere de grup, nevoia de a te simţi unic, special, „artist“; cafeniul înseamnă nevoia de apartenenţă la un grup, clan, trib, naţiune; la polul opus, culoarea violet – nevoia de a-ţi asigura un fotoliu de pluş, de a-ţi domina semenii prin putere, avere, statut social… Precum sfera zodiacului pentru astrologi, cele opt grupuri motivaţionale, codificate cu cele opt culori înşirate mai sus, ne-au servit, proiect după proiect, la înţelegerea celor mai diverse comportamente umane, de la fumat tutun la alăptat bebeluşi, de la condus maşini la compus poezii, de la călătorie la cămătărie, de la pace la război şi-napoi. 

Ca să scurtăm povestea, pe curcubeul acesta abstract am călărit o vreme pînă cînd, într-o bună zi, m-am trezit la capătul celălalt, într-un loc în care verdele a început să însemne din nou iarbă şi plopi, albastrul – apă şi cer, roşul – apusul de soare şi macii din lanurile de grîu, iar violetul – flacăra iubirii prezidenţiale pentru popor. Adică am revenit acasă, unde adevărurile abisale ale naturii umane nu se mai dezgroapă cu atîta nesaţ, ci sînt în general lăsate în plata Domnului să se ascundă pudice după clişeele şi tabuurile noastre cele de toate zilele. Deocamdată, cel puţin.

Sergiu Vasilov este coordonator de programe la Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.