Ce mai înseamnă, astăzi, să fii cavaler? În ce mai constă curtoazia?
 
Din nefericire, sîntem în alt serial. A mai rămas doar voluptatea rostirii cuvintelor, căci substanţa s-a pierdut. Ar trebui să ne întrebăm unde s-a pierdut cultura cavalerească şi, implicit, elogiul curtoaziei. 
 
Mai reprezintă curtoazia şi cavalerismul calităţi în comportamentul bărbatului îndrăgostit? În ce măsură, în ce context? 
 
Dacă în educaţie întîlnim curtoazia şi cavalerismul, sigur, şi bărbatul îndrăgostit va fi amprentat de ele. Altfel, vorbim întru aducere aminte.
 
Apreciază femeile aceste calităţi la un bărbat?  
 
Sigur, numai că în formele asimilate mai ales prin cultura cinematografică. Adică virilitatea, curajul, cadourile scumpe, invitaţia de a fi plimbate în maşini scumpe. 
 
Se spune că fetele preferă „băieţii răi“. Pot băieţii răi să fie şi cavaleri şi să dea dovadă de curtoazie? În ce fel? 
 
Băieţii răi sînt cei descrişi mai sus. Ritualurile de cucerire folosite, forţînd nota, ar reprezenta curtoazia. Doar că lipseşte ceva... 
 
La o întîlnire cu o fată, mai e obligatoriu să plătească bărbatul?  
 
Ideea de obligatoriu în această perioadă de maximă diluare a bunelor maniere mi se pare ridicolă! Mulţi bărbaţi o fac, dar nu sub povara cavalerismului. Altele sînt gîndurile lor... 
 
La fel: e necesar ca acesta să deschidă uşa de la maşină, uşa de la casa în care intră împreună şi s-o lase pe ea prima, să-i tragă scaunul, să-i toarne vin în pahar, să-i ţină paltonul...?  
 
Nota obligatorie şi necesară nu face casă bună cu timpul prezent. Ca să putem fi în orizontul curtoaziei şi al aurei romantice, ar trebui să existe educaţia admiraţiei femeii! Secolul pe care îl petrecem admiră sexualitatea. 
 
Din punctul de vedere al semnalelor sexuale, cum pot fi interpretate aceste gesturi sau lipsa lor? 
 
Instrumente ale seducţiei, prilej de a intra în intimitate, în spaţiul personal. Dacă nu există, se trece peste seducţie. 
 
Bărbatul mai e cel care face primii paşii, într-o relaţie la început, sau poate la fel de bine să-i facă şi femeia? Cît şi ce poate face fiecare?  
 
Vorbim de coduri erotice diferite. Astăzi, cel puţin din viziunea clinică, nu din lecturi reconfortante, lucrurile stau deconcertant pentru persoanele... tradiţionale. Specia se grăbeşte şi, pentru a ajunge la cele 9 miliarde în 2050, nu mai are timp să asimileze modele. Masculinul şi femininul trăiesc în dulce devălmăşie, căci asta sîntem, structural, toţi. În mod firesc, iniţiativa aparţine tuturor. 
 
În cadrul actului sexual, de cîtă curtoazie poate da dovadă bărbatul? Se poate pune problema curtoaziei aici? 
 
Putem vorbi de ritualuri erotice şi mai puţin de curtoazie. Dacă vom purta cîndva un dialog despre modelele culturale erotice structurate în esenţă pe sisteme de credinţe, cum ar fi taoismul, yoga, creştinismul, islamismul, vom putea vedea lucruri esenţiale. Ce se permite, cînd se permite, cît se permite şi de către cine. Cred că observaţi că am dialogat fără să ne referim la iubire. Şi, în absenţa ei, curtoazia şi cavalerismul sînt un fel de... doagă dulce, dulce doagă!  
 
Vasile (Bebe) Mihăescu este conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi. Psihoterapeut de orientare experienţială şi hipnoterapie. Cea mai recentă carte publicată: A face dragoste aproape perfect, Polirom, 2014.    
 
a consemnat Iaromira POPOVICI