„Mediocritatea se apără genial!“ - interviu

Toma CARAGIU
Publicat în Dilema Veche nr. 610 din 22-28 octombrie 2015
„Mediocritatea se apără genial!“   interviu jpeg

Eva SÎRBU: Avem un subiect frumos, stimate Toma Caragiu. Comedia. Ar putea fi şi un subiect vesel – mai ales discutat cu dvs. – dacă nu ar exista la mijloc o problemă: specialiştii în statistici şi în haz au observat o scădere îngrijorătoare a numărului de comedii în lume. Şi, odată cu asta, o creştere a nevoii oamenilor de comedie… 

Oamenii au avut nevoie de comedie dintotdeauna. Din prima zi, cred. Altfel viaţa şi-ar fi pierdut de mult tot hazul. Comedia face parte din noi… Numai dacă parcurgi strada, aşa, de la un capăt la altul, şi tot te distrezi; descoperi un miliard de situaţii hazlii, de prilejuri de amuzament. Ele ţîşnesc din însăşi natura umană, din ineditul reacţiilor omeneşti. De pildă, ai să observi un om care se uită la stop extrem de mirat să-l vadă trecînd de pe roşu pe verde. Dar se uită cu o concentrare, cu o încordare extraordinară care, în situaţia dată, devine cu adevărat comică… Eu mă gîndeam chiar că, la început, oamenii au rîs uitîndu-se unii la alţii, observîndu-şi, adică, asemenea reacţii comice. La început de tot, pe cînd nici nu ştiau vorbi, cine ştie cum s-o fi uitat unul la o frunză, la o piatră, altul a observat şi a sesizat hazul acelei expresii… Pe urmă, au început să se organizeze primele adunări în care cel mai înzestrat cu acest spirit de observaţie imita, mima asemenea scene surprinse… După care, obiceiul s-a împămîntenit şi aşa s-a născut comedia, ajunsă azi la mare preţ, aşa de mare că, uite, discutăm despre ea… 

Ce înţelegeţi prin comedie adevărată? 

Comedia cu adresă. Comedia trebuie să aibă adresă. Să ia atitudine. Să pună în ţeapă. Să biciuiască moravuri, caractere, proaste deprinderi, toate impurităţile morale care plictisesc, obosesc şi încurcă mersul înainte. Toate astea există în natura umană – uneori şi persistă – şi devin vizibile, mai ales într-o societate foarte exigentă, cum e a noastră. Or, ce se întîmplă? În măsura în care omul nu poate ţine pasul cu vremea lui, nu poate fi la înălţimea cerinţelor societăţii sale, el îşi creează, în conformitate cu această neputinţă sau incompatibilitate, un sistem de apărare. A învăţat nespus de bine să mimeze pregătirea, competenţa, interesul faţă de muncă, dragostea faţă de tovarăşii săi… Mediocritatea se apără genial, credeţi-mă. Ea află tot, notează tot, ştie tot şi, de fapt, mimează tot… Societatea noastră, cu mersul ei sănătos înainte, lasă în urmă asemenea tipuri (condamnate de la bun început de însăşi evoluţia societăţii), dintre care acela al carieristului, al oportunistului, al mediocrului genial mi se par senzaţionale pentru comedia adevărată… 

Cum credeţi că stăm în domeniul filmului cu comedia? 

În mod inexplicabil, prost. Inexplicabil, la un popor atît de hîtru, atît de savuros comic cum e al nostru, cu un umor al lui cunoscut şi recunoscut şi de alţii… Eu nu spun că nu s-au făcut comedii bune, bunicele, dar nici una la nivelul înzestrării noastre. Dacă în domeniul celorlalte filme – cum să le zic? –, de dramă, sau să le clasific după gen – istorice, contemporane –, s-au făcut lucruri remarcabile, la capitolul comedie sîntem clar deficitari. Şi eu cred că totul porneşte de la scenarii. Sînt foarte sărace. Sărace în inedit, în savoare comică, în diversitate tipologică, în replici de duh, în conţinut – în tot ce-i trebuie, adică, unei comedii. Este inexplicabil. Iar pentru noi, actorii, credeţi-mă, e şi dureros. Daţi-mi voie să spun, cu toată sinceritatea şi convingerea, că România are actori de comedie excelenţi. Şi nu unul. Zeci… De ce e posibil acest lucru în teatru şi în film nu? Dar poate nu e numai asta… De ce n-ar face, de pildă, Pintilie film din

Sau după O scrisoare pierdută? Sau o ecranizare după Mazilu sau după Baranga. 

Care sînt darurile acelea fără de care un actor nu poate juca în viaţa lui comedie? 

O anumită înţelegere a situaţiei de haz, cred. Un anume spirit de observaţie care te face să reţii accidente comice, gesturi, reacţii, tipologii… O capacitate – şi ea specială – de a surprinde şi de a fixa o situaţie comică, de a te bucura de ea, de a o purta în tine multă vreme, ca pe o materie primă extrem de preţioasă care, la momentul dat, cerut sau potrivit, trebuie să ţîşnească neapărat într-o poantă senzaţională. Că nici poantele astea nu apar, aşa, din văzduh… 

Există un moment anume în care v-aţi dat seama că sînteţi dăruit pentru comedie? 

Ca orice tînăr devorat de idealuri şi de artă, mă gîndeam că voi juca Lear, Hamlet, Despot, Othello… În timpul activităţii mele de „desăvîrşire“, ca student deci, şi chiar mai tîrziu ca actor, am jucat şi eroi pozitivi, am fost chiar citat – şi o spun cu bucurie – şi lăudat pentru asemenea roluri. Şi azi mi-ar plăcea încă să joc un rol care să nu aibă neapărat o angajare comică. Dar sigur că aici, în comedie, mă simt la mine acasă. Şi mi-am dat seama de pe cînd eram elev şi organizam foarte multe spectacole în calitate de regizor, scenograf, actor, sufleor, de toate… Acolo fiind, simţeam aşa, un fel de nouă stare a sălii, în clipa în care subsemnatul îşi făcea apariţia pe senă. Lucru care, de fapt, mi se mai întîmplă şi azi… 

Am auzit în difuzor reacţia sălii cînd aţi intrat în scenă. Trebuie să fie plăcut să fii întîmpinat cu aplauze… 

E o chestiune de reciprocitate între mine şi public. Fiecare se simte obligat să dea cît mai mult. Tot, dacă se poate. Există între mine şi public un fel de complicitate – şi cu asta vînd foarte ieftin unul din marile mele secrete: întotdeauna iau publicul complice la tot ce fac şi el e conştient – sînt convins că e conştient – de asta. Am senzaţia că-i face şi plăcere. Aplauzele, sigur, sînt captivante pentru un actor, dar pe de altă parte ele pot deveni foarte uşor o stavilă în evoluţia lui. Pentru că te obişnuieşti cu muzica asta. Dar vine o seară în care alămurile nu sună ca de obicei şi, în clipa aceea, actorul cu mai puţină experienţă se pierde cu firea, începe să „încarce“, sperînd să obţină rezultatul ştiut. Şi bineînţeles că de ce „încarcă“ mai mult, rezultatul e mai nefavorabil… 

Vă pare bine că sînteţi actor de comedie? Vă place? 

Nu mă consider exclusiv actor de comedie, dar îmi face mare plăcere reuşita unui rol comic. Un atare rol mă cucereşte, mă obsedează, mă stimulează

mai departe. Eu pentru asta exist. Aşa mă justific în faţa ochilor mei, în faţa conştiinţei mele şi, mai ales, în faţa oamenilor care vin să mă vadă şi să mă audă… 


["Nea Tomiţă în scenă… Nea Tomiţă în scenă“, se aude în difuzor o voce de bărbat (n.r.)]

Acum mă duc şi nu mă mai întorc. 

[Peste cîteva clipe, în acelaşi difuzor, îi aud glasul aproape în acelaşi timp cu hohotele de rîs şi aplauzele sălii. Complicitatea funcţiona din plin. (n.r.)]

(fragment din interviul realizat de Eva Sîrbu şi publicat în volumul Interviuri uitate, Editura ARA, 1995)  

Foto: arhiva Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploieşti

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.