Memoria tîmplelor albe

Alexandra CONSTANTIN
Publicat în Dilema Veche nr. 181 din 30 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sînt născută în urmă cu paisprezece ani, la trei ani după căderea comunismului. Am văzut lumina zilei într-un sătuc aruncat pe lunca şi dealul ce mărginesc rîul Dîmboviţa, sat apărut în negura vremii şi înfiinţat de un anume Lucian şi ai lui. Satul meu, călcat şi el de comunişti, se numeşte Lucieni. Pentru mine şi sora mea, comunismul înseamnă tîmplele albe ale bunicii, toate istorioarele povestite de ea cînd mă legăna într-un leagăn făcut dintr-o copăiţă de lemn. Filmele văzute la televizor şi spusele bunicii mi-au întipărit în minte frînturi din perioada comunistă. Spunea bunica că mulţi săteni au plecat definitiv din sat după ce pămîntul a fost luat de C.A.P., mai ales tinerii. Au rămas să muncească la C.A.P. bătrînii şi cei tineri cînd veneau în concediu. O parte din sat trebuia demolată şi oamenii duşi la bloc în centrul satului cu căţel, cu purcel, cu tot ce aveau. Au fost ani de nesiguranţă, nelinişte şi teamă. Nimeni nu putea să cumpere ulei, zahăr, făină, pîine, toate erau cartelate. Cînd văd azi în magazine puzderie de mărfuri fără nici o restricţie, totul îmi pare un basm trăit de bunica mea şi semenii ei. Mai zicea sora bunicii că, dacă nu aveai contract de porc, nu primeai butelie de aragaz şi te afumai toată luna la focul cu lemne din curte. Cartela de benzină, dacă aveai maşină, ţi-o dădea primarul după ce făceai contract de viţel. Pîinea, în sat, se aducea o dată pe săptămînă, marţea spre seară, să vină oamenii de la munca cîmpului, să-şi ia cota de pîine. Cum cinci mii de suflete primeau pîine de la două băcănii, îmi spunea un vecin trecut de optzeci de ani că se formau cozi de patru-cinci rînduri, erau îmbrînceli, loviri, călcări în picioare, vaiete şi înjurături. Fiecare se împingea să ajungă la geam să-şi ia porţia de pîine pentru o săptămînă. Ca o ironie, tocmai ţăranii care dădeau ţării grîu şi porumb duceau lipsa pîinii. Pentru unii, pîinea ajunsese un fel de cozonac. Pîinea adusă în sat ajungea pentru 2-3 zile, aşa că oamenii luau calea Bucureştiului, unde pîinea nu era pe cartelă, şi aduceau pîine cu sacii. Se urcau în trenul Bucureşti-Pietroşiţa, denumit "Trenul Foamei", pe acoperişul vagoanelor, lîngă sacii lor de pîine. Tot ce producea satul lua drumul statului: grîu, porumb, lapte, vaci şi viţei, porci, mere, cartofi, prune, ouă şi păsări. Şi astăzi se mai vede depozitul de grîu şi porumb unde tot satul căra recolta, care lua apoi drumul exportului. Povesteşte bunica cu lacrimi în ochi: "Iarna anului 1962 a fost o iarnă de coşmar pentru tot satul. Veneau din casă în casă echipe de activişti comunişti, alături de primar şi directorul şcolii, să lămurească oamenii să-şi dea pămîntul, caii şi atelajele la Colectiv. Mulţi fugeau şi se ascundeau prin pădure sau sub glugile de coceni, pînă noaptea tîrziu, îndurînd cu stoicism gerurile. Majoritatea oamenilor au cedat sub ameninţarea că le dau copiii afară din şcoală sau de la serviciu. Din toţi, doi au rezistat pînă la capăt. Nu s-au înscris niciodată în C.A.P. Nici o comisie nu i-a putut convinge pe Vasile Banu (Cobzaru) şi pe Constantin Popa (Mielu’ lu’ Cojan) să-şi dea pămîntul. Al doilea văzuse cum trăiesc ţăranii în colectivele ruseşti, cît a luptat alături de nemţi în război, contra ruşilor. Era teroare în tot satul. Acestor doi gospodari le-au fost luate abuziv căruţele, caii, pămînturile, chiar dacă nu făceau parte din C.A.P. Aceasta era legea comuniştilor. Nu aveai cui să te plîngi: primarul şi Partidul Comunist dictau peste tot. Nu exista nici cel mai mic respect pentru proprietatea omului. Banu Vasile (Cobzaru) a murit fără să-şi vadă pămîntul dat înapoi, iar cel de-al doilea, Mielu’ lu’ Cojan, a apucat Revoluţia din 1989 şi s-a bucurat ca un copil, cu lacrimi în ochi, de reprimirea pămîntului furat de comunişti." Multe asemenea poveşti are bunica despre oamenii din sat, despre chinurile şi suferinţele lor. Mai zice bunica despre Ceauşescu că a fost împuşcat avînd soarta unui cîine mort la zid, din cauza blestemelor, a nucilor scoşi cu buldozerul din lunca satului Lucieni şi a cailor sătenilor, luaţi cu forţa şi făcuţi cu sutele salam italian. Anii 1950-1989 au fost ani de tăcere surdă, de supunere oarbă, de constrîngeri la tot pasul. Se demolau valorile autentice (învăţători, preoţi) şi se promovau nonvalorile (analfabeţii), aşa zice bunica mea. La noi în sat, familiei Costică Georgescu, fost învăţător şi primar, dar gospodar de frunte, i-au fost confiscate batoza, utilajele agricole şi casa. I-au lăsat o singură cămăruţă unde să locuiască. În casa lui au instalat jandarmii. Preotul Ilie Florescu a fost arestat şi dus la canalul Dunăre-Marea Neagră, care începuse să fie construit, după vorbele preotului, "cu roaba şi tîrnăcopul şi zeci de mii de deţinuţi politici". În aceste vremuri toţi dormeau tremurînd în pat. Cui nu se supunea, îi bătea noaptea în geam jandarmul. Era arestat şi nimeni nu mai ştia nimic de el. În aceşti ani de tristă amintire, în perioada cotelor obligatorii, a apărut în satul nostru un primar, rămas în memoria sătenilor sub numele de Costică Ţiganu. Bunica îşi aminteşte cum a încercat să dosească cîteva tîrne de porumb şi să dea o cotă mai mică, avînd multe guri la masă (şi era şi secetă mare în acel an). A îngropat porumbul în grădină, dar în zadar. Costică Ţiganu cu o echipă de trei sau patru sărăntoci i-au săpat peste tot în grădină şi i-au luat tot porumbul, în jalea şi suspinele copiilor. Ani mulţi au ruginit plugurile confiscate ţăranilor, în spatele magaziei C.A.P.-ului. Sătenii, îndeosebi cei tineri, au făcut cu mîna lor cărămida şi au construit căminul cultural, unde sîmbăta la bal şi duminica la horă - spune bunica - mai uitau de necazuri, de munca grea din săptămînă. Bunica mai povesteşte că la noi la Lucieni a fost un blestem. Căminul cultural a ars din temelii, în ziua de 26 ianuarie 1987, ziua de naştere a lui Ceauşescu, cînd comuniştii ţineau la cămin şedinţă pentru lăudarea conducătorului. Treizeci de ani a fost comunismul la noi, la Lucieni. Dacă sufletele oamenilor au rămas otrăvite de minciunile şi fărădelegile făcute, cîteva clădiri mai spală din petele comunismului: şcoala, dispensarul, magazinul sătesc. Multe a şters comunismul la noi, la Lucieni, de la hotare pînă la garduri, de la pomii luncilor la viile răspîndite pe lunci, numai memoria tîmplelor albe din Lucieni a rămas întreagă. Zice bunica: "Ţi-am zis toate astea să le ştii aşa cum au fost, că nu vreau să plec cu ele dincolo în cimitirul din luncă".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.