Dacă innuiţii au, mi se pare, aproape o sută de cuvinte ce numesc zăpada, în funcţie de culoare, consistenţă, grosime etc., uite că şi păcurarii români au o adevărată jerbă lexicală ce însoţeşte, extrem de nuanţat şi de precis, prefacerile laptelui, de la primul muls şi pînă la brînză.

Broştioiu, lapte de putină, lapte gros – lapte fiert şi acrit cu cheag ce se adună, zi după zi, pentru iarnă, amestecîndu-l mereu, în aceeaşi putină straşnic închisă, accesibilă numai printr-un ţanc (un fel de cep)

Caimac – coaja groasă şi grasă ce se formează la suprafaţa laptelui fiert

Caş – lapte nefiert închegat şi scurs de zer (el poate fi proaspăt – deci dulce – sau dospit – fermentat)

Chişleag – lapte nefiert prins şi smîntînit

Coraslă, colastră – laptele foarte gros muls imediat după fătare, ce se brînzeşte, se încheagă, se „corăsleşte“ imediat

Groscior, groştior – smîntîna dulce de pe oale, înainte de a se prinde bine

Jintiţă – amestec de urdă şi zer ce se depune pe fundul ceaunului cînd se fierbe zerul pentru urdă

Jintuială – zerul cel mai gras scos din caş sau zer rămas de la urdă

Lapte acru – lapte dulce fiert închegat (cu cuib de lapte acru)

Lapte bătut – chişleag cu smîntînă cu tot (sau lapte acru), bine amestecat

Lapte covăsit (sau covaşă muntenească) – lapte dulce fiert închegat (cu cuib de lapte covăsit)

Sămătiş – lapte acru gros, înăcrit tare

Scopt – amestec de lapte acru şi brînză de vaci

Smîntînă – crema grasă ce se formează la suprafaţa laptelui nefiert

Soboră – spumă de pe laptele muls (odată lichefiată la loc, e folosită la balmoş, fiind foarte grasă)

Ţîţîni – lapte acru subţire

Zară – lichid albicios şi acrişor ce rămîne după ce s-a ales untul de smîntînă

Zer – lichid galben verzui, acrişor, ce se separă din lapte la prepararea caşului, brînzei, caşcavalului sau din iaurt, lapte prins, unt etc. Ciobanii fac distincţie severă între un zer şi altul, cum facem noi între vinuri. 

Radu Anton Roman, Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Editura Paideia, 2001