Micro-regimul discursului totalitar

Publicat în Dilema Veche nr. 345 din 23 - 29 septembrie 2010
Micro regimul discursului totalitar jpeg

Critica e un act politic. E, astăzi, o acţiune publică de igienizare a societăţii sau de manipulare a ei. 

Cronica de teatru în perioada comunistă funcţiona pe două paliere de semnificare a realităţii teatrale. Era o cronică de înregimentare faţă de sistem sau o cronică de rezistenţă faţă de imperativele culturii oficiale. Cronica îşi epuiza valenţa critică şi ajungea să-şi mistifice rolul în comunitatea discursurilor publice. Se instituia astfel o solidaritate de panică, o logică a emoţionalităţii încorsetate, bazate pe răul comunitar pe care un spectacol l-ar fi putut face luminosului regim. „Regimul“ amputa funcţia salubrizantă a oricărui act critic, solicita analize pe linie şi încerca să instrumentalizeze spectacolul, ca să-l transforme în pericol naţional. Spectacolul era torturat etic şi amendat estetic dacă îndrăznea să fie centru de putere într-un regim de unică putere care-şi veghea contracandidaţii la discurs. Orice cuvînt multiplu semantizat, orice ambiguitate a topicii gestuale, orice radicalitate de subtext era decapitată. Orice virtuală nuanţare era sinucigaşă într-un cîmp de discurs minat, care privilegia tunelul retoric oficial. 

Cronica de teatru în organul oficial de partid – Scînteia, care executa abaterile ideologice grave – contabiliza gradul de periculozitate lexicală şi de deviaţie atitudinală. În spectacolul de teatru, cuvintele erau bombe care trebuiau dezamorsate la timp, iar în spectacol de dans, mişcarea instituia un cod cinetic subscris normelor de percepţie înşurubate de sistem. 

Tot ce ţinea de un spaţiu al autorităţii reprezentărilor lingvistice sau vizuale era sub control. Cuvîntul trebuia să se supună. Mişcarea trebuia să se plieze pe o scenă supravegheată de ochiul directivelor. Nu puteai dansa cu picioarele goale pentru că era un semn de sărăcie pe care prosperitatea naţională nu o putea îngădui. Nu puteai dansa cu spatele pentru că era o sfidare flagrantă faţă de conducătorul iubit şi nu puteai îngenunchea pe scenă decît dacă elogiai partidul. Abaterile de la codul de reprezentare recognoscibil şi acceptabil erau privite drept acte de delincvenţă ideologică, pedepsite cu interdicţia. Spectacolul se sfîrşea uneori înainte de-a începe, dar continua deseori să supravieţuiască în conştiinţa publică. 

Cazul spectacolului Revizorul (regia Lucian Pintilie, Teatrul „Bulandra“, Bucureşti, 1972) este unul dintre exemplele notorii. Un spectacol devenea manifest politic, cu o conştiinţă acută a necesităţii de a submina retorica unui sistem care crea comunităţi de teroare şi insule de suspiciune. Un spectacol se legitima prin rapel la un cotidian crîncen şi prin gesturi care stabileau un pact de complicitate tacită cu domeniul de influenţă autoritară (primirea lui Hlestakov cu pîine şi sare). Şi pentru că autoritatea avea orgoliul singularităţii şi nu permitea poziţionarea critică faţă de mecanismele ei de cenzură, reprezentaţia din 30 septembrie 1972 a fost interzisă, lui Lucian Pintilie i s-a interzis să mai monteze spectacole în România, iar Liviu Ciulei, directorul Teatrului „Bulandra“, a fost imediat destituit pentru că a apărat spectacolul. În ziarul Scînteia, care nu publicase nici o cronică despre spectacol, a apărut un comunicat al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste: „Un mare număr de spectatori s-au adresat Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste exprimînd protestul şi nemulţumirea faţă de cum a fost pusă în scenă, la Teatrul «Lucia Sturdza Bulandra», piesa Revizorul de N.V. Gogol. Montarea şi adaptarea piesei denaturează opera marelui dramaturg, atitudine incompatibilă cu rolul teatrului românesc – tribună a reprezentării autentice a valorilor culturii naţionale şi universale. Biroul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste a hotărît suspendarea spectacolului şi interzicerea de a fi reprezentat pe vreo altă scenă din ţară într-o asemenea adaptare şi va lua măsuri pentru ca astfel de manifestări să nu mai aibă loc în viaţa culturală din România.’’ (Scînteia, 30 septembrie 1972) 

Cronicile care apăruseră în România literară – semnate de Matei Călinescu, Lucian Raicu şi Ana Blandiana – defineau o atitudine solidară care încerca să se opună cenzurării previzibile a spectacolului. Analiza competentă era un regim de discurs perdant în faţa mistificării oficiale, retoric drapate în reacţie democratică a publicului. 

Actul critic ar trebui să poată genera o criză a discursului oficial. Critic şi criză au etimologie comună în krinein – „a separa, a judeca, a decide“. Prin extrapolare, criticul este cel care produce o criză în sistem, cel care pune întrebări incomode şi articulează dileme explozive. „Banalitatea este sinistră, imbecilitatea aparent inofensivă ia proporţii apocaliptice, platitudinea ridică un mare semn de întrebare asupra viitorului omului noi. Iată de ce, de la Revizorul lui Pintilie – scria Lucian Raicu în România literară în 1972 – nu plecăm satisfăcuţi, ci îngrijoraţi, îngînduraţi.“ 

Îngrijorarea e semnul unei slăbiciuni pe care macroregimul discursului politic nu i-o permite microregimului discursului critic. A fi îngrijorat e un lux intolerabil într-un sistem care te vrea parte din spectacolul adulării de stadion. 

În perioada comunistă, se poate vorbi despre cronica oficială de idiotizare şi despre o cronică autentică de lucidizare, cu spaţii de manifestare fragile. 

Despre totalitarismul cronicii de careu, care funcţiona într-un regim punitiv al punerii publice la punct şi la index. 

Mihaela Michailov este critic de teatru şi dramaturg.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Dan Negru, revoltat că prețul de intrare la Castelul Peleș este mai mare decât cel de la Versailles: „Regalitatea a dat-o în gard” VIDEO
Dan Negru a postat un filmuleț pe paginile sale de socializare în care arată că este mai scump să vizitezi Castelul Peleș, decât Palatul Versailles, al regilor Franței.
image
Detalii tulburătoare din dosarul polițistului omorât în timpul unei vânători ilegale. Cum a vrut inculpatul să ascundă fapta
Un tânăr polițist din București a murit după ce a fost împușcat în urma unei partide de vânătoare fără autorizație. Bărbatul care l-ar fi împușcat accidental a fost condamnat, dar nu și-a recunoscut faptele
image
Localnicii din „Toscana României”, călare pe biciclete electrice în loc de cai. Detaliile unui program turistic special FOTO
O regiune din Vâlcea, aflată pe faimosul traseu din Ținutul Vinului de Drăgășani, a accesat un proiect pe fonduri europene prin care a achiziționat 60 de biciclete electrice off-road pentru șase localități, menite să fie închiriate

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.