Mitul lui Internetheuth

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Mitul lui Internetheuth jpeg

Îmi place să copiez. De cînd a apărut Internetul în viața mea îl folosesc ca să copiez tot ce prind. Copiez adrese, copiez referințe, copiez documente, copiez fragmente. Aceasta e natura mea de strîngător digital și mi-o trăiesc cu pasiune estetică și, aș zice, morală. Nu mai copiez de mînă, ca omologii mei din alt ev, nici cu ajutorul chimiei, la indigo, pur și simplu copiez corect, identic, orice formațiune de biți care îmi stîrnește interes. Copiez din datoria de a păstra ce mi se pare relevant, de a participa la multiplicarea surselor gîndirii. Nici măcar nu întreprind eu acțiunea copierii, ci mașina care îmi urmează comenzile în mod automat, disciplinat. S-au strîns bibliografii o mie și sute de sertare digitale pline pînă la refuz cu copii identice ale unor documente de aiurea (ce scandal metafizic!) stau prinse în arborele structurat al cunoașterii pe care, ca un nostalgic amator iluminist, l-am dat bibliotecii și laboratorului meu de lucru.

Internetul și aplicația sa cu față umană, World Wide Web, sînt cel mai mare dar pe care zeii l-au făcut unei omeniri care nu știe bine nici să citească. Cititul și scrisul sînt încă ceva nou pentru mințile din specia noastră și, chiar dacă la scara istoriei umane au stîrnit evenimente, la scara istoriei naturale sînt nimic. Chiar și astăzi vedem cît de greu se dobîndește arta scrisului și cititului de către copiii speciei. Aici ne aflăm cînd vorbim și despre Internet. O bună utilizare a aplicațiilor sale și navigarea prin conținutul său (neindexabil și nemăsurabil cu adevărat) cer, mai întîi, o bună conduită, dacă nu chiar măiestrie, în arta lecturii și scrierii. Omenirea schimbă astăzi tipul de tehnologie dominantă a limbajului, dar care nu poate înlocui vechile tehnici de lectură și scriere, ci le cere practicate la o intensitate și mai mare. Oamenii s-au bucurat mult cînd zeii le-au trimis Internet în casă și pe telefonul mobil, dar, ca-ntotdeauna, au uitat să întrebe ce li se cere în schimb.

Noua lume a informației digitale nu este vinovată pentru că elevii, studenții profesorii, părinții, politicienii și toată lumea copiază de zor semnîndu-se la final pe ce au copiat – și prin aceasta făcînd pasul de nefăcut al plagiatului. Internetul, și al său www, sînt doar condiții foarte generoase de posibilitate ale copiatului. El oferă posibilități noi de acțiune asupra informației (cu efecte, desigur, în cunoaștere), informație care pare nelimitată și a nimănui (nici măcar în proprietate colectivă). Cultura copy-paste nu s-a inventat odată cu primul site web și nici tastele Ctrl+C, Ctrl+V n-au fost apăsate din ziua venirii pe lume a Wikipedia. Copiatul este mai ușor și mai abundent astăzi. El este și necesar într-o lume fragilă totuși, în care informația din rețea, online, dispare mai repede decît cea dintr-o bibliotecă, chiar și una dezorganizată. Fiecare an care trece duce la dispariția multor adrese și conținuturi de pe web, astfel că devine o datorie a copia pentru a conserva. În plus, cu navigatoare bine controlate și alte aplicații – de căutare, de indexare, de fișare – poți să cartografiezi mult mai ușor domenii, polemici, dispute.

Darul zeilor e plin de contradicții. Dinamica paginilor web și a informației în rețea face ca dibuirea originii să devină treabă de arheologie și paleografie în mediul digital. Abundența informației sporește costurile selecției sale. Ce e ușor de găsit nu mai necesită grijă. Cu toate acestea, motivația pentru a produce lucrări plagiate din copierea de fragmente și documente găsite online nu stă în dubla natură a lumii digitale, ci în natura umană. În faptul că a scrie și a citi cu măiestrie presupune un efort de adaptare imens, dar care poate fi simulat într-o anumită măsură. În egală măsură este nenaturală existența autorului și relațiilor de citare dintre autori (acest lucru pare a fi probat și de o serie de experiențe realizate pe și cu copiii pînă-n șapte ani care par a nu concepe autoratul), întreaga lume a trimiterilor cu exactitate și acordării de credit intelectual ne apare drept o găselniță modernă. Este încercarea modernilor de a da o cronologie ideilor prin fixarea unor nume proprii.

Cultura copy-paste, care face ravagii prin universitățile, liceele și chiar grădinițele lumii, nu este decît răspunsul natural, deloc rafinat, la cerințele unei civilizații care ne vrea pe toți intelectuali. Intelectuali care avem, în ambele sensuri, proprietatea termenilor noștri, expresiilor și atitudinilor noastre. Care răspundem pentru expresia noastră. Și care ne ocupăm cu buna continuitate a ideilor din generație în generație. Sistemul referințelor este unul care asigură o mai bună selecție și supraviețuire a ideilor în timp. Intelectualii trebuie să fie, ca-n cazul genelor, simple gazde trecătoare, care participă la transmisiune, circulație. Dacă așa stau lucrurile, cei care plagiază nu fac decît să-și bată joc de lumea ideilor și de ingeniosul ei sistem de a ne pune la treabă.

Un plagiator nu este un pirat. Plagiatorul se amestecă fraudulos în bunul mers al lumii ideilor și nu face decît să încarce sistemul cu zgomot – în tot acest timp înșelîndu-ne pe cei care i-am acordat atenție. Piratul online face altceva: deschide accesul către această lume a celor care nu și-l permit, făcîndu-i părtași la jocul mai mare al transmisiunii culturale. Pirateria e un mod de a aduce recunoaștere publică pentru autor, pe cînd plagiatul este atît un mod imoral de a-l trata pe autor ca pe un nimeni (non-recunoaștere), cît și de a înșela buna credință a publicului. Copiatul qua piraterie este salutar în condiții de inegalitate. Valoarea sa morală vine din intenția sa nobilă. Nu același lucru putem spune despre plagiat.

Intenția de a plagia nu este stîrnită de abundența informației și nici de aparenta ușurătate a actului. Intenția se naște din cauze care țin de viața din mediul în care trăiește acea persoană. Este școala un mediu în care poți acorda timp fiecărui elev sau student? Se insuflă și cultivă încrederea în propriile forțe intelectuale subiecților educației? Se explică de ce canonul legăturilor, referințelor și notelor de subsol, cu tot chinul său, este necesar? Se pun împreună virtuțile etice cu cele dianoetice? Răspunsul îl știm cu toții. Plagiatorii nu o fac din lipsă de respect față de o utopic-filozofică lume a ideilor, ci pentru că niciodată nu au fost convinși să trăiască ca și cum ea ar exista. 

Constantin Vică este lector dr. la Facultatea de Filozofie a Universității din București, unde predă cursurile „Etică în tehnologia informației“, „New Media and Intercultural Communication“, „Teorii și strategii ale dezvoltării internaționale“.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.