„Un vis-dorinţă al prietenului Toma a fost să joace la circ. Clovn!
 
Ne-a luat la spectacole (pe mine şi pe Grigore Pop, cel cu care am scris majoritatea momentelor satirice jucate de marele actor la TV); a învăţat să meargă pe picioroange, să se balanseze în trapez, ne-a adus volumele din care s-a documentat Fellini, pe care le-am citit împreună.
 
Înainte de a scrie textul viitorului său spectacol, a vrut să ştie cum îl prezentăm, dacă am înţeles noi de ce vrea el să păşească de pe scenă în arenă şi, dacă am înţeles, cum vom spune asta publicului. Şi atunci am început cu epilogul. Un epilog în care proaspătul clovn urma să se destăinuie. I l-am citit şi a zis că «e aproape ce trebuie». Înseamnă că i-a plăcut. 
 
Clovnul Tomiţă ar fi vrut să le spună spectatorilor că a venit în casa circului fără prejudecăţi, copil, cu mîndria secretă că devine coleg cu oameni care au învăţat arta curajului în mai puţin de… 2000 de ani. Printre oamenii care ne arată cum pot fi înfrînte căderile, cu dorinţa de a te înălţa, din nou, în fiecare seară. 
 
Şi dacă, încurcîndu-i, va încerca să glumească uneori, atunci să ne aducem aminte de vorbele vicleanului Will, că «soarta unei glume depinde de urechea care o ascultă, nu de gura care o spune».
 
În această clipă, s-ar fi stins rivaltele din cupolă şi, la lumina unui singur proiector, el şi-ar fi scos masca de clovn. Şi cu chipul pe care i-l ştim, şi cu glasul pe care acum nu-l mai auzim, ar fi spus celor de faţă: 
 
«…dar s-a făcut tîrziu. E ora despărţirii noastre. Aşa se întîmplă mereu; cu fiecare bătaie a ceasului, timpul îşi ia rămas bun de la noi. Acum, în reflectoare, întunericul îşi face cuiburi de noapte. Să ieşiţi încet, copii. La menajerie, somnul a închis toate porţile. Doarme, într-un colţ, pînă şi leul cel bătrîn, care, odată, demult, şi-a mîncat dresorul şi de atunci… a rămas muritor de foame. 
 
Artiştii îşi adună acum, pe curat, într-o agendă a inimii, aplauzele dvs. În schimbul lor, ne-au învăţat efortul cu care se construiesc, atît de simplu, minunile. Şi, dacă promiteţi că rămîne între noi, v-aş sfătui să nu aruncaţi biletul de intrare. Odată cu el, aţi cumpărat miracole.
 
Am fost în seara asta, şi voi fi, ucenicul acestor maeştri vrăjitori care ne farmecă, necontenit, în toate anotimpurile trecerii noastre prin lume. Pentru asta am rămas acum, aici, o clipă în urma lor, ca să le mulţumesc. Lor şi dvs., care aţi confirmat prin această prezenţă o dragoste reciprocă. 
 
S-a făcut tîrziu, e ora despărţirii noastre. Noapte bună, copii. Noapte bună, oameni mari.»“  
 
(în Carte despre Toma Caragiu de Petre Bokor, ediţia a doua, Editura Moldarom, 1996) 
 
Foto: arhiva Teatrului "Toma Caragiu" Ploieşti
 

<>