Note, așteptări, arpegii

Costin GHIBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Note, așteptări, arpegii jpeg

Clasa a V-a, banca a doua (sau poate prima), un caiet dictando pe masă. „Ce oră aveți?“ Muzică, am răspuns. „Educație muzicală se numește!“ Doamna cu părul scurt și statură intimidantă ne-a condus apoi într un pelerinaj de două clase pînă la un cabinet cu portrete de compozitori, poate singurul detaliu care să indice o sală mai aparte. „Eu sînt cea mai rea profesoară din școală“, ne-a spus și, pînă atunci, părea perfect plauzibil. „Să văd de-acum pe bănci doar caiete de muzică, în coperți, altfel vă dezbrac în fața clasei, éclair?“ A urmat familiarizarea cu numele figurilor lipite de jur împrejur, cu liniile portativului și notele ce îl populau și consemnul de a ne prezenta la prima repetiție a corului, un soi de chemare la arme cu preselecție de formă.

Probabil existase o mică amenințare și în privința aceasta, nu mai știu. Oricum, nu a durat mult pînă să ne dăm seama că toate erau niște minciuni simpatice, că profesorul cel mai rău din școală era, în fapt, complicele dirigintei noastre în a ne face anii de gimnaziu cît mai agreabili prin acel atașament față de noi și de profesia lor, pe care numai dascălii adevărați, precum Teacher și „doamna de muzică“, îl au.

Însă nu experiențele corului, sistemul acela de variabile în care am fost integrat cu tot tracul meu, al scenelor pe care am cîntat colinde și „Vivo per lei“ și „De va veni la tine vîntul“, urmînd indicațiile dirijorale ca niște funcții armonice compuse – nu degeaba deasupra scenei Ateneului tronează Matematica – au fost cele care m-au marcat cu adevărat. Pînă la urmă au rămas din ele doar niște amintiri distante. A fost mai degrabă sentimentul că orele erau ținute pentru mine, și nu în fața mea, că nu eram o povară sau un număr într-o clasă, într-un an, într-o generație, că puteam colabora cu aceea care îmi era profesor. Mi-a creat un standard, fără să îmi dau seama cît de important era acest lucru, un fel de a înțelege vocația predatului la prima mînă. Părinții mei, amîndoi profesori iubiți și apreciați, nu mi-au vorbit niciodată de la catedră, cu un catalog și o cretă între degete, ei au fost, înainte de toate, părinți.

Am cunoscut multe tipologii pînă la terminarea liceului. Spre norocul meu, majoritatea s-au situat în teritoriul neutru al celor care își stăpînesc materia și o livrează cu un relativ succes, păstrînd, dintr-un motiv sau altul, o distanță precaută față de cei prezenți. Am întîlnit și blîndețe în stare pură, umor, dezinhibare de orator motivațional, încercări susținute de a ne deschide ochii, de a ne învăța să punem întrebări, fie și doar mostre din toate acestea, fie chiar pentru puțin timp. Altfel, au existat multe ocazii în care mi am simțit ignorate așteptările, cînd ni s-a cerut respect printre strigăte și titluri scrise pe slide-uri și povești despre -cursuri la Milano, cînd statutul nostru era redus la cel al unor roboței cu memorie coruptă, incapabili să se ridice la nivelul exigențelor, cînd, în sfîrșit, de subiecte bogate și interesante s-au ales praful și somnul.

Dascălii au delicata misiune de a ne marca evoluția, de a ne forma gîndirea și dezvolta sănătos psihicul, dar mult mai simplu și mult prea des sînt obținute rezultatele contrare. Eu am ales să îmi amintesc de vocea plină și melodioasă care ne învăța să facem vocalize, să ținem ritmul, să ascultăm înainte de a deschide gura, și ne insufla entuziasm cu fiecare notă. Puteam la fel de bine să vorbesc despre profesorul de psihologie, despre sublimarea barierelor și descoperirea de sine, despre ora de filosofie politică în care ne-am prezentat propriile sisteme de educație, sau aș fi putut descrie frustrarea de a fi pus să rețin altitudinea masivului Muhacen și poziția exactă a reședințelor de județ pe o hartă din patru pixeli obosiți, sau irosirea a trei ani de fizică de liceu. Pînă la urmă, tot ce am făcut a fost să mă întorc la începutul unei povești care nici pe departe nu are un singur personaj. 

Costin Ghiban este student la Facultatea de Automatică și Calculatoare UPB și anul trecut a cîștigat concursul de eseuri pentru liceeni organizat de Dilema veche.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.