Nu cred în moartea reportajului

Liviu IOLU
Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Nu cred în moartea reportajului jpeg

Reportajul nu este un obiect sacru, un exerciţiu de neatins rezervat numai cîtorva scriitori sau jurnalişti de top. Reportajul, aşa cum îl cunosc eu, nu este un gen de castă. De prea multe ori acest gen publicistic este privit ca o bijuterie rezervată unei lumi restrînse, doar pentru că a fost asociat unor mari condeie ale lumii, scriitori celebri care şi-au încercat stilul scriind reportaje de succes într-un anumit moment al carierei lor. Însă aceasta este doar o privire romantică şi superficială asupra unui gen gazetăresc foarte complex. Tabloul este mult mai larg şi este pictat în nuanţe diverse.

Ştiu că există zeci de definiţii ale reportajului, care mai de care mai complicate, dar de fapt lucrurile sînt aşezate cît se poate de simplu.

Reportajul se naşte atunci cînd un martor ocular al unui eveniment, mai mult sau mai puţin excepţional, descrie într-o manieră subiectivă şi cît mai expresivă ce a văzut şi ce a simţit. Pentru mine, reporteri au fost şi supravieţuitorii de pe Titanic, cei care au descris mai tîrziu ce li s-a întîmplat într-o noapte îngrozitoare în mijlocul Atlanticului, şi soldaţii care au trăit războaie sîngeroase şi au apucat să descrie mai apoi traumele lor şi ale celor de lîngă ei, şi supravieţuitorii Holocaustului, şi primul om care a păşit pe lună. Mai ales el, pentru că pînă azi nici un reporter n-a ajuns pe Lună, dar asta nu înseamnă că n-am aflat, de la cel care a călcat pe ea, cum arată suprafaţa Lunii şi ce se vede de-acolo. Reportajele cele mai bune de foarte multe ori nu sînt scrise de un reporter, oricît ne-am dori noi, jurnaliştii, să credem acest lucru. Reportajele bune nu aparţin unei categorii profesionale pentru simplul motiv că nu toate evenimentele excepţionale din această lume aşteaptă prezenţa unui reporter.

Este drept că, atunci cînd un reporter antrenat şi cu experienţă are norocul să se afle la locul potrivit, în momentul potrivit, rezultatul este de cele mai multe ori un diamant, o întreagă poveste concentrată în cîteva file, un cadou oferit cititorului într-o pagină de ziar sau de Internet.

Spre zone mai libere

Aud de ceva vreme un vaiet, o văicăreală destul de gălăgioasă, care anunţă moartea reportajului în presa scrisă, şi în special în presa scrisă românească. O consider o temă falsă şi născută dintr-o privire superficială asupra presei scrise româneşti. E drept că în timpul acestei crize au supravieţuit doar cîteva ziare, iar cele care au mai rămas şi-au restrîns numărul de pagini, dar cine vrea să citească mai poate găsi texte muncite în Gazeta sporturilor, Adevărul sau Jurnalul Naţional. Şi cine a spus că locul reportajului este doar în ziarul care apare zilnic? Reportajul a migrat în locuri în care reporteri atenţi la detalii şi-au construit spaţii de exprimare mai libere. Îi găsim în reviste independente precum Decît o Revistă sau pe Internet.

Dacă privim la reflectarea prin reportaje a unui mare eveniment petrecut la începutul acestui an în România, şi anume protestele de stradă din ianuarie, o să observăm că reportajul a fost „o armă“ foarte folosită, şi cu mare succes la public, în mai multe medii jurnalistice. Şi în presa scrisă clasică, şi pe Internet.

Iau ca exemplu doi jurnalişti, din generaţii diferite, unul care scrie pentru un cotidian iar altul – pe blogul personal. Atît Viorel Ilişoi şi Vlad Ursulean au scris reportaje ample despre protestele din Piaţa Universităţii, expresive, puternice prin mesajele lor şi cu mare priză la cititori.

Pe 16 ianuarie 2012, Vlad Ursulean a publicat pe Internet un text foarte viu, alert, iar autorul a transmis către public senzaţii intense ale prezenţei sale în cele mai importante locuri ale protestelor din ianuarie. În reportajul „Tinerii adormiţi aruncă cu pietre. We are fucking angry!“, autorul s-a folosit de toate avantajele mediului în care publică. Textul a fost însoţit de secvenţe video ce au dat realism şi amplitudine relatărilor sale, şi nu s-a ferit de cuvinte tari, care în ziare nu ar fi trecut de filtrul unor editori zeloşi şi cu mintea încărcată de false pudibonderii.

Pe 18 ianuarie 2012, Viorel Ilişoi, un jurnalist cu mare experienţă, a adus din piaţă şi a pus pe hîrtie o altă perspectivă a protestelor. În reportajul „O revoluţie mică, ultracentrală“, publicat în Jurnalul Naţional, protestele au fost reflectate cu umor, dar cu maximă atenţie la scriitură, metaforă şi comparaţie. Viorel Ilişoi a dezvoltat partea derizorie a protestelor, diferenţa dintre ce se vedea la televizor şi ce găseşte în Piaţa Universităţii omul care păşeşte acolo prima dată.

Aceste două exemple recente, cu efect mare la publicul cititor, arată că cine tot anunţă moartea reportajului n-a văzut decedatul, dar îi descrie dispariţia cu lux de amănunte.

Legendă foto: Mareşanul Argetoianu şi Brunea Fox

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.