Nu uitaţi s-aduceţi banii!

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Nu uitaţi s aduceţi banii! jpeg

La 28 de ani după Olimpiada de la Los Angeles, nici nu îndrăznim să mai visăm la rezultatele de atunci. De ce? În primul rînd pentru că rezultatul obținut de România la Olimpiada din 1984 a fost cu totul excepțional, dat fiind că, înafară de noi, întregul bloc estic european a lipsit. Dar pentru rezultatele mai puțin bune în sport din ultimii ani cred că există și alte cauze. De ce nu mai avem aceleași rezultate?

Pentru că cele mai prestigioase rezultate au fost obținute în anii 1980, care se caracterizează, pe de o parte, prin „pisica“ arătată celor care nu reușeau să se evidențieze prin ceva anume. Pentru cei care nu știu, sau care nu-și mai aduc aminte – era perioada șantierelor tineretului, precum Canalul și Casa Poporului, de care aveau parte majoritatea celor care nu reușeau la facultate sau nu luau drumul performanței sportive. Expresia „armata la dilibau“ – adică militarii specializați în arma „cîrca și sapa“ – vine exact din acea perioadă. Ştiu că „șantiere ale tineretului“ apăruseră încă de la începutul perioadei comuniste, fostul stadion 23 August fiind unul dintre acestea, dar lipsa totală de interes și chiar teama de Casa Poporului și de Canal, ca și de „repriza“ de 23 August au fost uriașe forțe motrice în promovarea performanței – în educație și sport, în acei ani. Pe de altă parte, anii 1980 se caracterizează prin mult mai marea masă de selecție pentru sportivi, și nu numai. Generația „Ceaușeilor“ (în rîndul cărora mă număr) a avut cel mai mare număr de copii din toată istoria României – copii care atunci erau la adolescență și început de tinerețe.

Pentru că nici eforturile de selecție nu mai sînt aceleași. Chiar dacă selecția pe vremurile dinainte avea uneori și aspecte aberante. În anul 1988, boboc al Facultății de Geologie din București fiind, trebuia să mă înscriu la un sport – pentru orele de educație fizică. Împreună cu un coleg am vrut să ne înscriem la înot, apoi la badminton. La ambele discipline antrenorii ne-au cîntărit întîi din priviri (iar eu, atunci, față de acum, eram mult mai „ieftin la cîntar“). Ne-au întrebat la ce cluburi am jucat și la ce nivel. Am răspuns că nu am fost la nici un club și că, pur și simplu, am vrea să jucăm (întîi polo, apoi la fel la badminton). Doi antrenori – aceeași reacție: explozia de indignare că am avea pretenția să fim primiți la vreun sport, fără să avem niște ani și rezultate „în spate“. Pe scurt – am rezolvat problema mergînd cu ceilalți colegi la fotbal, pe terenul de la Drept. Dar am înțeles că studentul/sportiv amator trebuia să fie cel puțin semiprofesionist…

Pentru că azi, în afară de fotbal, nici un alt sport pare să nu mai conteze. Nu poți face o carieră atîta timp cît nu ai din ce trăi – și, în contrapondere cu „scoaterea din producție“ a sportivilor de performanță de pe vremurile la care ne referim, e foarte greu să ai rezultate deosebite, după opt-zece ore de serviciu. Sau nu te lasă părinții... Paradoxal, nu fotbalul, ci tocmai celelalte sporturi, mult mai puțin populare azi, sînt cele care aduc medaliile României. Pentru că nici selecția celor tineri nu mai e ce a fost.

Pe lîngă duritatea selecției de pe vremuri, care căuta cu orice preț viitori performeri, azi cred că sînt și alte criterii. Iar exemplul pe care îl cunosc este din fotbal. Băiatul unor amici, repatriați din Anglia acum cîțiva ani, ajunsese în echipa de copii a unui club de acolo – unde și juca foarte frecvent. Aici a fost primit în echipa de copii a unui mare club românesc, unde a ajuns să sprijine banca de rezerve. Una din cauze a fost clară. Părinții lui nu au acceptat să vină cu daruri.

Poate cel mai important motiv ține însă de mentalitatea epocii prezente, epoca lui „pentru că merit“ – adaug eu – orice, fără efort. Mai ușor e să asiști decît să participi (și atunci te consideri expert), iar cînd participi – trebuie neapărat să și primești un premiu, pentru că altfel de ce te-ai mai dus? Ce antrenamente dure și repetate la nesfîrșit, timp de ani și ani de zile? Fără un mic premiu măcar, și ăsta primit destul de des, ce sens mai are sportul? Iar exemplul pe care îl consider definitoriu este un băiețel care la școală „face“ aikido. După primele opt ședințe ale celorlalți – și primele trei ale lui – a venit acasă cu o invitație la examenul pentru centura galbenă. În paranteză menționez că acest examen, primul din artele marțiale, ar trebui organizat după aproximativ un an de la primele antrenamente – iar participarea la examen nu ar trebui să însemne neapărat și promovarea. Invitația la examen era însoțită însă de solicitarea către părinți de a nu uita să achite taxa pentru examinare. Sosește ziua cu pricina – iar finalul este fericit: toți copiii au reușit la examenul de centură galbenă, fără nici cele mai mici emoții. Iar asta zic eu că este situația de azi: Excelență pentru toți! Dar nu uitați s-aduceți banii!!

Adrian Stănică este jurnalist și cercetător științific la Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.