O dimineaţă cu Lennon

Publicat în Dilema Veche nr. 120 din 11 Mai 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pun pariu că John Lennon (sau să fi fost Paul McCartney?; nu-mi mai amintesc) s-a trezit într-o dimineaţă fără nici un chef să se dea jos din pat. Şi de ce ar fi făcut-o? Vremea era mohorîtă, papucii erau departe, cam prea departe ca să nu-i amintească de senzaţia aia neplăcută că merge desculţ pe nişte podele reci în căutarea unor papuci inutili, sub plapumă avea, de bine, de rău, un loc sigur, cunoscut, călduros, al lui, picioarele nu erau obligate cu nimic să-şi abandoneze orizontala binefăcătoare în căutarea unor papuci improbabili, la o adică putea oricînd să închidă ochii, să anuleze orice teorie stupidă despre dimineaţă, despre oamenii care sînt datori să se scoale (ceaiul şi cafeaua sînt cu desăvîrşire opţionale) pentru a merge la un serviciu oarecare, cu ochii închişi putea păcăli o groază de lucruri, se putea preface fără prea multă ipocrizie că ele nici nu există, era de ajuns să găsească vreun vis mai de soi, bunăoară unul în care era invitat să cînte (laolaltă cu Paul, cu George şi cu băiatul ăsta nou, Ringo) în faţa reginei Angliei, iar ea, inaccesibila Elisabeta a II-a, să se transforme din senin într-o puştoaică indecentă, cu un chef nebun de dans, ţopăială şi flirt, şi asta doar pentru că ei fredonau din răsputeri un refren care suna cam aşa "Love, love me do, you know I love you...", ochii închişi pot face minuni atît timp cît se află într-o relaţie strînsă cu un somn cu vise, de pildă te pot arunca din braţele reginei (şi, Doamne, ce mai joint îşi aprinsese şi ce bizară era aroma parfumului regal!) pînă pe scena lui Ed Sullivan Show, live în faţa camerelor de filmat, cu o audienţă record de aproape 70 de milioane de telespectatori, toţi încremeniţi în faţa ecranelor şi fredonînd nişte chestii care n-aveau nici o legătură cu compoziţiile şi coverurile lor The Quarrymen, din The Moondogs (adică, de dinainte de a-şi găsi numele ăsta nou -The Beatles ), cu toate acele melodii cîntate prin localurile din Liverpool sau prin turneul ăla de 30 de săptămîni la Hamburg. Partea proastă cu visele de dimineaţă este că aproape niciodată nu-ţi vei aminti exact ce făceai în ele. Că versurile unor melodii, pe care nu le-ai compus încă, se încîlcesc şi devin difuze, te zgîndăre şi nu-ţi lasă somnul să se odihnească în pace, iar liniile melodice pot deveni un vacarm sau, la fel de bine, un ecou stins de care vrei să te agăţi cu disperare doar pentru a lega starea aia incredibilă cu realitatea astălaltă, de dimineaţă mohorîtă, în care, pentru a-ţi nota o melodie cîntată în vis, trebuie să te dai jos din pat, să găseşti papucii ăia enervanţi, apoi vreun creion şi o bucată de hîrtie, în speranţa că minunile pot fi posibile, iar gloria va fi destul de îngăduitoare încît să-şi păstreze intactă intensitatea şi în orînduirile unei alte lumi. Pun pariu că numai aşa John Lennon (sau Paul McCartney?) s-a convins că e bine să uite de noaptea petrecută prin fumul din Cavern Club, de berile (să fi fost poate whisky, gin, sticle de vin?) prea multe, care-l ţintuiau atunci în pat, să se ridice, în sfîrşit, în capul oaselor, pe cît de morocănos, pe atît de buimăcit de energia nebănuită a reginei, ca să pornească, desculţ, în lungul drum către papuci. Şi poate mai mult mecanic sau aflat încă sub şocul unei descoperiri uluitoare (aceea că drumul acela pînă la papuci nu a fost chiar atît de complicat pe cît îşi imagina el că o să fie) a scris lucrurile alea simple, singurele pe care şi le mai amintea din brambureala visată cu ochii închişi: "Love, love me do / You know I love you..." Apoi, fără să-şi dea seama prea bine ce face, probabil că a adăugat "I'll always be true / So please... Love me do!". Se năştea o epocă plină de libertate, bucurie, excese, idealism sau spirit de turmă. Nici nu ştia ce avea să-l aştepte.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.