O eternitate provizorie

Mihai DINU
Publicat în Dilema Veche nr. 178 din 5 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Era cumva inevitabil ca ideea de timp liber să se lase contaminată, măcar şi numai în parte, de imprecizia conceptuală, ambiguităţile şi chiar aporiile noţiunii de libertate înseşi. Încerc să detaliez. Simplu spus, liber este timpul de care dispunem după bunul nostru plac. E răgazul dintre obligaţii, oaza temporală în cuprinsul căreia ne permitem să ignorăm constrîngerile ce decurg din îndatoririle noastre profesionale sau sociale, intervalul al cărui mod de petrecere rămîne la latitudinea noastră. E în primul rînd liber în sensul că, la fel ca şi un spaţiu liber, poate fi umplut cu orice. Îl putem petrece tot atît de bine trîndăvind sau muncind cu înverşunare, visînd la peisaje exotice ori străbătîndu-le aievea. Nu există - aşa cum ar dori să ne convingă magazinele ilustrate - activităţi specifice de loisir. Regele Ludovic al XVI-lea îşi petrecea timpul liber lucrînd în atelierul de lăcătuşărie, îndeletnicire ce nu va ocupa niciodată timpul liber al unui lăcătuş. Muncitorul din uzină dă fuga în timpul său liber să îşi sape grădina de la ţară. După antrenament, un sportiv profesionist poate să se relaxeze citind un roman; în schimb, criticul literar se va deconecta probabil practicînd un sport. Problema timpului liber nu este, aşadar, una de conţinut, ci de dispoziţie şi preferinţă, de atitudine interioară a subiectului. Această atitudine nu trebuie însă judecată în termenii opoziţiei utilitate versus gratuitate sau responsabilitate versus hedonism, deoarece, pe de o parte, activitatea desfăşurată în timpul liber poate fi mai folositoare decît cea profesională şi, pe de alta, munca poate produce mai multă satisfacţie decît absenţa ei. Totalitarismele, de indiferent ce orientare, au fost din totdeauna inamici ireductibili ai timpului liber al cetăţenilor. Nu întîmplător, joaca şi jocul (eventual dansul, pe care ţăranul român îl numeşte, de asemenea, joc) constituie moduri privilegiate de petrecere a timpului liber. Johan Huizinga observa că obişnuim să spunem despre o piesă dintr-un mecanism că "joacă" sau că "are un joc" atunci cînd ea dispune de o marjă de mişcare neavută în vedere de constructorul dispozitivului respectiv. Totalitarismele, de indiferent ce orientare, au fost din totdeauna inamici ireductibili ai timpului liber al cetăţenilor, tocmai din pricina preocupării obsesive a puterii de a nu permite nici un "joc" în funcţionarea mecanismului social. Se urmărea, de aceea, maximizarea cu orice preţ a raportului dintre intervalul temporal administrat de autorităţi şi cel pe care individul îşi permitea să şi-l organizeze singur, potrivit dorinţelor şi gusturilor proprii. Într-un regim în care, potrivit unei renumite definiţii, "tot ceea ce nu este interzis e obligatoriu", timpul liber nu numai că nu îşi mai află locul, dar este perceput drept subversiv şi se iau măsuri sistematice în sensul supunerii sale la un control cît mai riguros, ceea ce înseamnă că, de fapt, încetează să mai fie cu adevărat liber. Se ştie că, scăpaţi după decenii din chingile unui regim opresiv, oamenii, ca şi animalele crescute în captivitate, îşi pierd capacitatea de a se mai bucura de libertate, uită "modul de întrebuinţare" al acesteia. Similar, workalcoholicii nu mai ştiu ce să facă cu timpul lor liber, intră într-un veritabil sevraj atunci cînd nu mai au de lucru, întîmpină cu reală îngrijorare week-end-urile şi vacanţele. În Japonia nu e un fapt neobişnuit ca angajaţii să refuze concediul anual; în Suedia apropierea sfîrşitului de săptămînă constituie motiv de depresie la scară naţională. A şti să profiţi de timpul tău liber e o artă ce se cere cultivată şi pe care pierderea simţului străvechi al sărbătorii a minat-o în profunzime. Workalcoholicii nu mai ştiu ce să facă cu timpul lor liber, întîmpină cu reală îngrijorare week-end-urile şi vacanţele. Nu întotdeauna însă distincţia timp liber - timp nonliber este una tranşantă. Întrucît activităţile creative, mai apropiate de sfera jocului, nu îl încorsetează pe individ în aceeaşi măsură ca muncile rutiniere, ele mai păstrează încă ceva din aura eliberatoare a ludicului pur. Pentru artist, frontiera ce separă munca sa de ocupaţiile din timpul liber nu e la fel de netă ca pentru funcţionar, cu atît mai mult cu cît cel dintîi dispune de o mai mare libertate în a-şi alterna perioadele de lucru şi de repaus, decît cel din urmă. Cu cît resimţi drept mai împovărătoare îndatoririle profesionale, cu atît evadarea în lumea timpului liber e mai jinduită, iar cele două variante ale timpului îţi apar drept mai neasemănătoare sub raport calitativ. Autorul acestor rînduri a activat vreme de mai bine de două decenii ca inginer într-un institut de cercetări şi proiectări tehnice, iar de aproape tot atîţia ani lucrează în învăţămîntul umanist. Dacă pe parcursul celei dintîi dintre aceste etape biografice distincte avea senzaţia acută că trăieşte alternativ două vieţi paralele, aceea a unei profesiuni ce presupunea subordonare şi însărcinări puţin stimulatoare pentru imaginaţie, şi aceea a timpului liber, scutit de servituţile unei meserii insuficient iubite, în etapa următoare diferenţa dintre cele două ipostaze ale timpului s-a atenuat considerabil. Nu degeaba unele profesiuni sînt numite "liberale", aidoma celor şapte arte care făceau obiectul învăţămîntului universitar medieval: prin natura lor, ele se apropie mai mult de îndeletnicirile cu care oamenii preferă să îşi mobileze timpul liber. Etimologic vorbind, acestea sînt, mai degrabă, ocupaţii pentru diletanţi sau amatori, ambele cuvinte exprimînd la origine ideea practicării lor din pură plăcere, ca mijloc de delectare în clipele de răgaz şi tihnă sufletească. Nu este, aşadar, de mirare că ele se asociază unor percepţii temporale diferite de cele ale activităţilor mai "pozitive". Timpul consacrat unei îndeletniciri plictisitoare se scurge, de regulă, exasperant de lent, cunoscut fiind efectul de încetinire temporală pe care îl generează aşteptarea încheierii unei experienţe neplăcute. În schimb, timpul liber zboară şi ne lasă mereu cu regretul de a nu fi putut profita îndeajuns de toate beneficiile sale. Retrospectiv însă, lucrurile se prezintă exact invers: uniformitatea timpului "profesional", monotonia sa, penuria relativă de repere evenimenţiale majore care să individualizeze fiecare zi de lucru produc o contracţie în memorie a săptămînilor, lunilor şi anilor, în vreme ce, dacă timpul liber a fost bine folosit, amintirea acestuia devine tot mai consistentă pe zi ce trece. Cazul extrem este, cu certitudine, cel al recluziunii forţate. Aflat în aşteptarea încheierii pedepsei, deţinutul resimte în mod dureros băltirea timpului, aparentul refuz al acestuia de a se mai scurge în ritmul cunoscut. Minutele şi orele puşcăriaşului par să nu se mai sfîrşească, dar, odată eliberat, el are surpriza să constate că similaritatea zilelor trăite după gratii confundă treptat în amintire lunile şi anii aceia într-un continuum nediferenţiat ce are drept rezultat contractarea timpului, astfel încît perioada de detenţie lasă impresia de a fi fost cu mult mai scurtă decît una obiectiv egală cu ea, dar petrecută în libertate. Un criteriu al calităţii timpului, inclusiv a celui liber, ar fi deci memorabilitatea ce decurge din numărul şi densitatea evenimentelor reţinute din perioada considerată. Un concediu petrecut într-o staţiune de tratament de-a lungul căruia ai avut un program zilnic imuabil trece mai greu, dar se uită mai uşor decît o excursie de durată identică. Pentru a avea sentimentul că am profitat cu adevărat de vacanţă, preferăm să o petrecem într-o manieră cît mai variată, cu riscul de a vedea-o scurgîndu-se într-un tempo accelerat, dar cu mulţumirea ulterioară de a ne fi lăsat o sumedenie de amintiri. Un criteriu al calităţii timpului, inclusiv a celui liber, ar fi memorabilitatea ce decurge din numărul şi densitatea evenimentelor reţinute din perioada considerată. Şi totuşi mulţi dintre semenii noştri îşi ocupă timpul liber cu activităţi repetabile: se întîlnesc săptămînal în aceeaşi componenţă pentru a juca aceleaşi jocuri, ies la plimbare, conform proverbialului model kantian, în aceleaşi locuri şi între aceleaşi ore, frecventează mereu aceleaşi localuri. Există o raţiune neexplicită a unui atare comportament. Pentru individul uman, trăsătura cea mai îngrijorătoare a timpului este ireversibilitatea acestuia. Vrem, nu vrem, trecutul nu se mai întoarce, căci timpul continuă să se scurgă "în legea lui", impasibil la protestele noastre, purtîndu-ne cu sine în direcţia deloc dezirabilă a unui deznodămînt tragic. Puţini sînt inşii dispuşi să se împace lesne cu această deloc îmbucurătoare perspectivă. Singurul mijloc ce le rămîne pentru a se amăgi măcar o vreme că pot păcăli timpul este să contrapună liniarităţii fatale a acestuia o circularitate artificială. Reiterarea în timpul liber a mereu aceloraşi ocupaţii le creează iluzia că sînt (încă) feriţi de neajunsurile înaintării în vîrstă, că şi-au asigurat un soi de "eternitate provizorie", o mică insulă stabilă în mijlocul fluviului de neoprit al timpului. E, poate, o dovadă de naivitate, dar ce ne-am face dacă în lupta cu ravagiile vremii nu ne-am agăţa fie chiar şi numai de o himeră?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.