O experienţă depăşită

Publicat în Dilema Veche nr. 106 din 2 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Presupun că n-aţi văzut ultimul King Kong. Da, ştiu, e o poveste stupidă. Dar, în acest caz, aveţi amabilitatea de a-mi povesti o fantezie erotică de-a dumneavoastră, făcînd astfel încît să nu sune stupid. Marea calitate a versiunii lui Peter Jackson este elocvenţa cinematică, energia cu care clarifică faptul că povestea maimuţei şi a blondei e o fantezie erotică - una atît de primitivă şi de gogonată încît eventualele rîsete superioare sînt condamnate să sune mult mai penibil decît rîsul fericit al spectatorilor care i se abandonează fără reţinere. Şi ce i-ar reţine? Un gust prea rafinat? Bine-bine, dar rafinamentul unui spectator nu se recunoaşte şi după capacitatea lui de a savura elocvenţa filmică, tot aşa cum rafinamentul unui cititor se recunoaşte după capacitatea lui de a căuta, dincolo de plăcerile poveştii, energia limbii, bravura verbală a autorului? Una dintre diferenţele dintre filme şi cărţi, care ar fi trebuit să fie acceptată pînă acum, este că, dacă vrei vitalitate lingvistică, nu prea are rost s-o cauţi în best-seller-uri internaţionale de tip Codul lui Da Vinci (limbajul lor este de obicei mort), în timp ce istoria cinematografului comercial (de la Chaplin la Spielberg) arată clar că un megasucces de casă poate foarte bine să fie opera unui mînuitor prodigios al limbajului filmic. Una dintre acuzaţiile cele mai nedrepte care i se aduc lui Jackson, pornind de la faptul că imagistica lui depinde de computer, este aceea că ar fi unul dintre vestitorii morţii cinematografului. Nu e deloc aşa. Jackson are nevoie de computer ca să poată face acum ce făceau autorii primului Kong în 1933: să ridice tot mai sus ştacheta spectacolului cinematografic. Dar dacă ei făceau asta pentru un public mai mult decît dispus să se arate recunoscător, pentru Jackson miza e mult mai dramatică: ridicarea ştachetei spectacolului e una dintre puţinele căi prin care mai poţi smulge marele public din faţa televizorului sau a computerului. Oamenii încă mai vin la cinema pentru King Kong. Îşi dau seama că o maimuţă atît de mare are nevoie de un ecran pe măsură. Şi poate că îşi dau seama, pe undeva, că e genul de chestie care are nevoie de întuneric: fanteziile au nevoie de întuneric. Acasă ar fi stupid. Dar în amestecul de anonimat şi solidaritate tribală pe care ţi-l oferă cinematograful, poţi să dai frîu liber blondei din tine (chiar dacă eşti bărbat) şi maimuţoiului din tine (chiar dacă eşti femeie). Cînd lumea n-o să mai iasă din casă nici măcar pentru un Kong, atunci vom putea să punem cruce cinematografului popular. Dar oare mai este popular cinematograful? Mai este el un adevărat mass-medium? În America, în jur de 25 de milioane de oameni intră săptămînal la film. Nu e mult, e foarte puţin. În 1945, cifra era 100 de milioane; şi, între timp, populaţia Americii s-a dublat. Ce se înţelege de aici - că lumea şi-a pierdut apetitul pentru produsele hollywoodiene? Nu, din moment ce Hollywoodul continuă să profite de pe urma lor. Numai că doar o parte din profitul acela se mai strînge în săli: mai puţin de 20% (în 1945 era 95%), mai puţin decît se strînge din vînzarea filmelor pe casetă video şi pe DVD. Şi numărul celor care preferă să se bucure de filmele hollywoodiene, fără să iasă din casă, creşte considerabil dacă-i adăugăm pe cei care se bucură de ele fără să plătească nimic, descărcîndu-le de pe Internet. Deci lumea nu şi-a pierdut decît plăcerea mersului la cinema. Filmele propriu-zise continuă să însemne... Ce? În orice caz, cu totul altceva. Şi sînt tentat să spun că mult mai puţin. Un film pe care-l ai acasă este un obiect mai mult sau mai puţin estetic, pe care-l poţi folosi după bunul tău plac. Pe cînd la cinema, înainte de a fi un obiect, filmul e o experienţă; nu poţi să intervii în desfăşurarea ei. Şi ce e rău în această deplasare de accent? De ce n-ar fi o evoluţie - echivalentul trecerii de la ritualul colectiv al ascultării de poveşti la plăcerile solitare, mai rafinate, oferite de "obiectul" carte? Depinde de cum vezi cinematograful. Eu cred că un film popular are mai puţină legătură cu literatura decît cu un derbi sau cu un mare concert de muzică pop. Şi, bineînţeles, cu visul - cu promisiunea unui întuneric în care visurile unor necunoscuţi se pot întrepătrunde. Să vezi filmul acasă înseamnă să ignori promisiunea asta - să nu te mai intereseze filmul ca punct de contact între experienţele tale şi experienţele oamenilor - mulţi şi foarte diferiţi de tine - cu care l-ai putea împărţi. Şi mi se pare că vitalitatea medium-ului a depins întotdeauna, în mare măsură, de acest aspect - de capacitatea sa de a rămîne popular. Nu spun că acesta e singurul tip de cinema care mă interesează, dar mărturisesc că un cinema care ar lua-o pe urmele poeziei şi ale picturii, ajungînd să nu mai preocupe decît un grup select, nu m-ar interesa foarte tare. Dar asta n-o să se întîmple prea curînd; multă lume va continua să apeleze la filme pentru divertisment. Pe de altă parte, această formă de divertisment va continua să-şi piardă sensul - şi încă repede -, căci o bună parte din sens se năştea în săli pline şi în întuneric. Şi să nu uităm de lumină: "lumină adevărată pe feţe adevărate" - spunea recent criticul David Thomson - nu "variaţii în semnalul electronic". Pînă şi într-un King Kong - oricît de mult s-ar baza pe tehnologia digitală - vezi lumină adevărată (lumina care a ars imaginea lui Naomi Watts - o faţă adevărată - pe emulsia de argint de pe filmul fotografic). În cinematograful de acasă n-o vezi. Şi nici măcar studenţii mei de la Facultatea de Film nu-i mai simt lipsa. Deci cît va mai dura pînă cînd lumina va fi abandonată de toată lumea - pînă cînd nimeni nu va mai filma pe peliculă, ci direct pe video digital? Nu mult. Şi cît vor mai insista producătorii de film să-şi lanseze noile produse în săli, în loc să le lanseze direct pe DVD sau la televiziune? Nu ştiu. Şi nu încerc să fiu apocaliptic. Nu iau prea în tragic moartea cinematografului. Nu pot să iau prea în tragic ceva ce mi-ar oferi o scuză de a nu a mai vedea decît filme vechi - de preferinţă, cu Cary Grant. Le am acasă, descărcate de pe Internet.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.