Mi-am asumat acest risc, de a fi profesor, în momentul în care m-am hotărît că aceasta este meseria pe care o voi practica. Astfel, după mulţi ani de studiu, am ajuns la concluzia că meseria de profesor trebuie să ţi se potrivească, trebuie să fie esenţa caracterului tău.
 
Deşi afirmaţia că meseria de profesor este una nobilă, deosebită, pare învechită (şi, implicit, corelată cu anumite stereotipii din epoca mult blamată), această meserie este, azi, practicată de foarte puţini „oameni“. Meseria aceasta presupune dăruire, implicare necondiţionată, aşa că răspunsul meu este unul subiectiv, deoarece a fi profesor înseamnă pentru mine a fi maestru.
 
Atunci cînd vorbim despre profesori ne referim şi la standarde, competenţe şi, implicit, calitate, însă oare acestea au legătură cu dăruirea omului sau cu supravieţuirea individului? Dacă mă voi referi la profesor ca om, voi sublinia faptul că acesta este cel care se implică sufleteşte în ceea ce face, şi atunci aşteptările acestuia sînt de natură sentimentală, vrea să regăsească în elevii săi exemple de moralitate, demne de urmat, exemple care să îl încurajeze în demersul didactic. Aşteptările sînt înălţătoare din punct de vedere moral, atît pentru profesor, cît şi pentru elev, pentru că acesta se va raporta în mod direct la persoana de la care a învăţat. 
 
Dacă ne referim la profesor ca individ, atunci mă aştept ca statutul acestuia să modifice viziunea şi mentalitatea oamenilor din societatea actuală, deoarece acesta merită (subliniez, prin statutul său, profesorul are un rol esenţial: fără profesori nu ar exista celelalte categorii/meserii) să fie respectat şi remunerat pe măsură.
 
Aşteptările mele sînt deosebite, au legătură cu statutul care implică un standard de calitate atît moral, cît şi material. Aşteptările mele sînt idealiste deoarece această meserie este una ideală (din păcate, nu mulţi oameni înţeleg acest lucru). 
 
Cristina Issa este profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Sf. Nicolae“, Bucureşti.