Cît e de greu pentru colecționarii de automobile de epocă de la noi să-și satisfacă pasiunea?

Dacă e pasiune, nu pare greu. Sigur, dacă o duci la extrem și, din pasiune, începi să ai din ce în ce mai multe mașini, la un moment dat devine complicat. Dacă te limitezi doar la cîteva, e mai simplu.

Se poate face așa ceva și fără pasiune?

Constatarea este că în ultimii ani au apărut și colecționari din rîndul oamenilor de afaceri care au înțeles că o mașină de epocă, luată la un preț și ținută în anumite condiții, poate fi revîndută peste cîțiva ani în cîștig. Deci poate fi și o afacere, nu doar o pasiune. Eu însă fac lucrul acesta din pasiune. Perpetuez și încerc să dezvolt activitatea asta care e o moștenire de la tatăl meu. Am ajuns acum să am opt mașini de epocă, ceea ce pentru un om cu posibilități financiare nu foarte mari este destul de mult. Dar sînt și multe satisfacții. Reușești ca la fiecare ieșire cu mașinile de epocă să te bucuri de ele. Eu sînt unul dintre puținii organizatori ai unor evenimente cu asemenea mașini, pot spune că sînt chiar unul dintre pionierii domeniului de după 1990. Clubul nostru a ajuns să organizeze peste 16 evenimente pe an. Desprins din Clubul Vehiculelor de Epocă, există și Retromobil Club România, care are și o comisie națională pentru omologarea vehiculelor istorice, autorizată de Guvern. Noi ne-am păstrat statutul de organizatori de evenimente și ne‑am propus să coagulăm un număr mai familiar de pasionați. Organizăm evenimente cu 15-25 de automobile, care reunesc nucleul de bază al colecționarilor de mașini de epocă. Nu e vorba aici de marii colecționari, ci de cei obișnuiți. Marii colecționari sînt o cu totul altă categorie și nu prea vin la evenimente.

Care e rostul acestor evenimente?

Întrețin pasiunea. Pentru că nu deții un automobil de epocă doar ca să-l ții în garaj și să-l îngrijești, să-l lustruiești… Trebuie să te bucuri de el și prezentîndu-l altora. E o satisfacție pentru noi să dăm viață acestor mașini, ca să nu ajungă la programul Rabla și de ele să se poată bucura și publicul larg. De Ziua Copilului, de exemplu, plimbăm copii în ele, de Noaptea Muzeelor ieșim cu ele la plimbare… Parada sau expoziția automobilelor de epocă sînt întotdeauna atracții deosebite.

Cum se definește un automobil de epocă?

După normele Federației Internaționale (la care ne-am aliniat și noi), un automobil de epocă trebuie să aibă cel puțin 30 de ani vechime, să fie în perfectă stare de funcționare și să fie corespunzător din punct de vedere estetic (să nu aibă rugină sau alte probleme). El trebuie omologat de comisia de care vorbeam.

Care sînt cele mai vechi automobile ale colecționarilor din România?

Cam de cînd începe și istoria automobilului, de la începutul secolului trecut. Avem și două trăsurici cu motor, făcute de Benz în 1889. Se conduc cu o manetă amplasată în fața șoferului, au un schimbător cu maximum trei viteze, două înainte și una înapoi, și motorul are unul sau doi cilindri. Sînt înscrise în clubul nostru, funcționează și au fost prezentate la diferite expoziții și parade.

Cum găsiți piese de schimb, cum reparați asemenea mașini?

Se pot și cumpăra piese, deși sînt scumpe (pentru că sînt făcute în serie foarte mică sau doar pe comandă), dar se pot și repara. Aici însă e o problemă pentru că, în industria auto actuală, totul se schimbă, nimic nu se mai repară și de aceea nu prea mai există nici meseriași, mai ales în România, care să știe să facă reparații și recondiționări mai complicate. Noi încercăm prin toate mijloacele și cu ce știm să formăm și oameni care să ducă mai departe această tradiție.

Vi se pare că evoluția automobilului în timp a fost lineară, continuă, sau nu neapărat?

Pot să vă spun că automobilul electric, de exemplu, n-a fost inventat acum, cum se poate crede. Încă de pe la 1900 au existat și variante electrice. Sigur, erau extraordinar de grele, aveau acumulatori și motoare cu un volum foarte mare, dar existau. În America a mai fost cu ani în urmă o tendință de a se introduce automobilul electric în producție de masă, dar lucrurile s-au frînat. Dacă tot vorbim despre evoluția automobilului, observăm că acum accentul nu mai cade pe mașina propriu‑zisă, ci pe tot felul de gadget-uri, pe electronică. Și la un moment dat s-ar putea ca, pe scară largă, automobilul să nu mai fie condus de om, ci de electronică.

Chiar foarte recent a avut loc un accident mortal cu o mașină Tesla condusă automat.

Da. Eu, care sînt pasionat de condus, nu sînt deloc de acord cu ideea asta. Și nici cu atîția senzori, de parcare, de apropiere etc. La un moment dat or să fie accidente pentru că s-a stricat nu știu ce senzor. Deci nu mai e de vină omul, ci senzorul. Va fi probabil mult mai complicat să judeci cauzele accidentelor.

Există vreun automobil care să vă fi uimit sau să vă fi plăcut în mod special de‑a lungul timpului?

E greu să ai o singură admirație, dar pot să vă spun că am în colecția mea un Jeep Military Bantam din 1943 (Bantam a fost inventatorul Jeep-ului), o creație foarte inteligentă. A fost conceput de americani special pentru război. Era o mașină care putea fi folosită în multe feluri. Putea fi parașutată din avion, cădea pe roți și era imediat gata de pornire; putea fi transportată pe bucăți în niște lădițe de lemn și apoi putea fi asamblată într-un timp record, vreo cinci minute; putea fi folosită ca plaug pentru zăpadă; motorul putea fi conectat la o moară sau putea fi folosit ca pompă de tras apa… Avea o mulțime de funcționalități, iar în război a avut o eficacitate extraordinară pentru trupele americane. Am avut șansa să găsesc un astfel de Jeep rămas de pe vremea războiului și l-am refăcut. Un exemplar are și Regele Mihai în colecția sa de Jeep-uri, restaurat de domnia-sa în condiții excepționale. Pot să zic, deci, că am o pasiune regală.

a consemnat Andrei MANOLESCU

Foto: A. Manolescu