O problemă civică

Publicat în Dilema Veche nr. 272 din 30 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe 12 noiembrie anul trecut, un student a fost omorît în bătaie la Grenoble de un schizofrenic periculos scăpat dintr-o clinică psihiatrică. Povestea ar fi putut rămîne îngropată prin paginile de fapt divers ale ziarelor franceze. Însă ştirea a intrat foarte repede în atenţia Palatului Elysée. Încă din timpul campaniei electorale, Nicolas Sarkozy s-a exprimat cu privire la siguranţa cetăţenilor, afirmînd că autorităţile trebuie să fie mai stricte şi să urmărească mai sever persoanele cu afecţiuni psihice. Bolnavii mintali ar fi delincvenţi potenţiali " spunea Sarkozy " iar ieşirea i-a atras, atunci, în campanie, critici dure din partea socialiştilor şi a militanţilor pentru drepturile omului, care l-au acuzat de incorectitudine politică. Supravegherea persoanelor cu afecţiuni psihice ar fi nelegitimă şi inumană " s-a spus atunci. Relaţia lui Sarkozy cu psihiatrii şi cu psihiatria nu se opreşte aici: tot în timpul campaniei electorale, într-un interviu acordat lui Michel Onfray (pentru Philosophie Magazine), prezidenţiabilul a afirmat că pedofilia ar fi o "boală moştenită". Cei 1200 de tineri care se sinucid anual în Franţa ar avea, şi ei, o "predispoziţie genetică" să-şi ia viaţa. Ambele afirmaţii ale fostului ministru de Interne au stîrnit indignare atît printre oamenii de stînga (era firesc), cît şi printre liderii dreptei. Franţa are probabil cel mai complex dispozitiv de încadrare a bolnavilor psihic din Europa. Sistemul e o moştenire a spiritului umanist contaminat de elanuri şaişoptiste, un amalgam de proceduri medicale pro-active împănate cu tot felul de rezerve foucaultiene. Limitele profesiei de psihiatru sînt bine delimitate, condiţiile de îngrijire, de internare şi de externare ale pacienţilor sînt reglementate. Regimul de îngrijire este relativ flexibil " se încurajează terapia şi reabilitarea, nu izolarea, dar suficient de sever pentru ca erorile medicale să nu se transforme în tragedii. Una peste alta, doar 1% dintre cetăţenii francezi suferă de schizofrenie, şi numai 1% dintre bolnavii aflaţi în evidenţa instituţiilor specializate sînt consideraţi periculoşi. Atunci cînd totuşi se produc derapaje, opinia publică reacţionează: în 2004, cînd o asistentă dintr-o clinică psihiatrică a fost decapitată de un bolnav incontrolabil, s-a vorbit de o lacună a sistemului de supraveghere. Episodul din noiembrie anul trecut a redeschis această discuţie. Acum, ca preşedinte ales, şi cu (încă) un caz concret de agresiune comisă de un schizofrenic, lui Sarkozy îi este mult mai la îndemînă să ceară reforme substanţiale ale sistemului de spitale psihiatrice. Este pentru prima dată cînd un preşedinte francez vizitează o instituţie psihiatrică şi se ocupă de reglementarea acestui domeniu sensibil. Obiectivul: "întărirea securităţii cetăţenilor faţă de bolnavii mintali potenţial periculoşi". Este izolarea permanentă a acestor bolnavi singura soluţie? Miza e să se găsească un echilibru între protecţia societăţii şi reinserţia pacienţilor. O comisie specială, condusă de un fost director de instituţie psihiatrică " Édouard Couty " a fost însărcinată să formuleze recomandările. Raportul publicat la sfîrşitul lunii ianuarie pare să fie pe placul autorităţilor, dar a fost primit cu rezerve de opinia publică şi chiar de comunităţile ştiinţifice. Utilizarea la scară tot mai largă a psihotropicelor a favorizat şi căderea în desuetudine a azilurilor psihiatrice: de vreme ce există o medicaţie eficientă, închiderea, izolarea bolnavilor sînt inutile. Există însă din ce în ce mai multe voci care afirmă că azilurile sînt totuşi necesare: cum poţi verifica dacă un bolnav îşi urmează cu stricteţe schema de tratament? Cum se poate demonstra că acel tratament e, într-adevăr, potrivit, dacă pacientul nu e urmărit periodic? Se poate evalua potenţialul de violenţă al unui schizofrenic fără riscul de a greşi? Psihiatrii şi organizaţiile neguvernamentale vor cît mai multă libertate pentru pacienţi: adică tratament "la distanţă", terapii " pe cît posibil " externe; însă nu îşi asumă responsabilitatea pentru erori de tipul celei care a declanşat mania normativă a autorităţilor. "Raportul Couty" conţine în jur de 30 de propuneri, generale sau punctuale, care înăspresc urmărirea bolnavilor. O primă recomandare se referă la "externarea controlată" a pacienţilor. Conform reglementărilor actuale, pacienţii pot ieşi din spitale cu aprobarea unui singur medic specialist care îi tratează în mod regulat. Conform noilor reglementări, va fi nevoie de o comisie formată din medicul terapeut (curant), de un infirmier care are de-a face cu bolnavul şi de un medic psihiatru din alt spital. Ei vor întocmi un raport care va fi examinat şi aprobat (sau nu) de prefect, deci de o autoritate publică din afara sistemului de sănătate. O altă reformă se referă la internarea din oficiu: reglementările în domeniu sînt formulate de o lege care datează din 1990 (care modifică un act normativ din 1838). E vorba, de fapt, despre obligaţia la tratament pentru orice persoană care prezintă simptome ale unor afecţiuni mintale. De vreme ce există reglementări cu privire la spitalizarea fără consimţămînt pentru numeroase boli, ar trebui ca şi afecţiunile mintale să poată fi tratate, în anumite cazuri, fără acordul pacientului. În fine, cum numeroase instituţii psihiatrice nu dispun de mijloace financiare, tehnice şi umane, pentru a supraveghea îndeaproape bolnavii, s-a solicitat un buget care să acopere aceste cheltuieli: 30 de milioane de euro au fost deja direcţionaţi pentru întărirea securităţii în spitalele psihiatrice şi alte 40 de milioane, pentru crearea unor unităţi de înaltă securitate în clinicile care au nevoie de aşa ceva. Nu în ultimul rînd, a fost pus în aplicare un nou sistem pentru bolnavii cu potenţial agresiv: la externare, ei vor purta o brăţară cu emiţător pentru geolocalizare. Termenul-cheie pentru toate aceste reforme este deci supravegherea. Iar rezonanţa acestui cuvînt provoacă " mai ales atunci cînd este rostit de Sarkozy " angoase aproape schizoide. În Franţa, psihiatria a devenit o temă publică de dezbatere, o problemă civică. Iar în ţara lui Foucault, a supraveghea rimează cu a pedepsi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.