O radiografie emoțională a imigrării

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
O radiografie emoțională a imigrării jpeg

Un compromis e un termen cu trei niveluri de înțeles. În forma sa de bază, un compromis e o negociere, atunci cînd vrei să ajungi la o înțelegere cu cineva sau legat de ceva. Apoi există acel tip de compromis ca diminuare, care implică o coborîre a ștachetei și a valorilor individuale. Neproblematic. Însă, cu un pas mai jos, stă un pericol în acea formă a compromisului care nu ține de ceva ce-ai vrea să faci, ci de o greșeală. Ți-ai coborît ștacheta prea jos, și-odată cu ea ți-ai pierdut onoarea și credibilitatea. E ca și cum ai trecut pe linia moartă în ochii tăi sau ai celorlalți. Deci cine ești și cine mai poți fi acum?

La început, viața în străinătate e confuză și e o nostalgie, iar cine ești – o narațiune la trecut. Teama de compromis ține de un instinct de supraviețuire identitară. Nu aparții, nu știi logica vieții curente, iar trecutul tău e relevant doar pentru tine în noul loc și nu știi cine ai mai fi dacă te-ai pierde de acel trecut. Imigrația e o ruptură bruscă din fluiditatea vieții cunoscute în care funcționezi firesc. Acasă nu e doar un loc în care nu mai ești, ci o lume întreagă dispărută. Locul în care te-ai format – și pe care îl numești acasă – îți definește geografia interioară, prin care în mod inconștient te recunoști pe tine sau ceva din tine în tot ce-i în jur. O viață nouă într-o țară nouă vine cu o hartă nouă pentru care n-ai compasul. Și, temporar, asta poate fi o aventură transformată în tragedie. Iar temporarul deseori durează mult prea mult.

Imigrarea e și un cumul de interacțiuni stîngace. Neînțelegerea celor din jur față de ce ți se întîmplă e o formă de alienare. Cei lăsați în urmă vor să te înțeleagă, dar prin ce treci e pentru ei intangibil, așa că proiectează în tine ori idealul unei vieți extrem de bune în afară, ori o ruptură melodramatică de origini. De cealaltă parte, cei din țara nouă nu te înțeleg pentru că nu aveți un trecut împărtășit și aproape nici un numitor comun. Iar tu ești divizat, într-un punct din care dacă uiți prea mult din ce erai te pierzi pe tine, iar dacă nu uiți mai deloc te închizi la ce-i în jur.

Am plecat din România la 24 de ani și acuși am 36. Cînd mă uit la fotografii cu mine de dinainte de plecare, le simt atît de îndepărtate, că în ele ar putea la fel de bine fi altcineva. Dar încă am păstrat un sentiment difuz și foarte intim al acelor vremuri și al fetei pe care o văd în poze și care eram. O nostalgie a unei lumi pe care-aș vrea să pot s-o locuiesc încă o dată, deși eu, cea de acum, și ea, din poze, nu mai avem prea multe lucruri în comun. O văd și știu că ea sînt eu. Țin minte cum era și fragmente din ceea ce gîndea. Dar experiența de a fi acea fată și-a pierdut coordonatele imediate care o făceau reală. Ce o făcea să fie ea este că rezulta dintr-un trecut trăit în acea lume. Dar știu că faptul că acea fată a decis să lase lumea ei în urmă a făcut posibil ca eu să fiu cea care sînt acum.

Cînd începi o viață nouă într-o țară, pentru o vreme identitatea de ,,străin” e tot ce simți și involuntar mai tot ce proiectezi în jur. Viața în mijlocul căreia te afli, fizic, e ca un film în care ți-ai dorit să fii, dar din care încă nu faci parte complet și în care pare că scena în care apare personajul tău încă n-a început. Și cum ceilalți nu te știu și nu te pot încorpora în fluxul lor comun, te întreabă repetat de unde ești și cine ești, o oportunitate etern repetitivă de a te defini iar prin trecut.

Acum cîțiva ani, m-a contactat o fotografă olandeză și mi-a cerut să particip la proiectul ei pentru care aduna o sumă de portrete ale imigranților români, alături de povestea lor. Mi-a zis că încearcă să surprindă ceva din gîndurile lor de început, cînd erau plini de vise. Însă imaginea imigrantului cu un vis e pentru mine o ficțiune și o simplificare mistificatoare. Ce definește o plecare nu sînt visele – care, desigur, pot să fie –, ci dubiul și o criză identitară.

O încercare prelungită de a reconcilia în tine decizia de a abandona trecutul cu prezentul nou și static. O zbatere și o căutare a felului cum poți să fii altcineva cînd, în esență, poți să fii doar tu.

Pentru mult timp, eu am simțit că Olanda și România sînt două lumi care trezesc două versiuni atît de diferite ale mele încît amîndouă nu au cum coexista în mine. Una o nega pe cealaltă. Și-mi era dor de mine cea veche, iar eu cea nouă îmi era străină chiar și mie și nici nu-mi prea plăcea. Cea veche era puternică și sigură pe sine, cea nouă, ezitantă și confuză. Prima voia înapoi în România, unde se plia ca ultima piesă de puzzle lipsă, iar cealaltă-n mod surprinzător voia viața cea nouă care era în lucru și-o și deprima. Și cum nu reușeam să le împac sau să aleg între ele, nu mă simțeam cu adevărat nici una, nici cealaltă și nu eram acasă nicăieri. Însă, cu timpul, am descoperit că acasă nu e un loc, ci o simțire, și nu-i un dat, ci e ceva ce poți crea. Și că deși nu poți fi în două locuri în același timp, asta nu cere neapărat o diviziune interioară și un sentiment constant de despărțire. Nu trebuie să alegi, poți fi acasă-n două locuri și asta e o formă de împlinire.

Retrospectiv, experiența necunoscutului și a incertitudinii migrării e un cutremur care, paradoxal, te construiește. Și poți alege să te atașezi de un sentiment de pierdere și alienare sau poți să explorezi și să descoperi din ce ești făcut și cine ești ca om. Cu timpul, vezi că, deși nu ții strîns de el, trecutul nu dispare. E tot al tău, aceeași geografie și încă una nouă care te transformă și te face mare. Plecarea este o șansă de a vedea cît de departe poți să sari fără să îți pierzi de tot echilibrul, care-ți sînt limitele și fricile – un exercițiu de curaj și de determinare.

Probabil că nici o experiență nu e mai confrontațională la nivel de sine decît nevoia de ajustare într-o altă societate. E o provocare de lungă durată, în care afli lucruri noi și pierzi iluzii și atașamente inutile. În schimb, capeți o înțelegere mai adîncă a naturii umane și a nevoii instinctive de a aparține. În contact cu altă cultură, multe condiționări inconștiente care te sufocau fără să știi, dar pe care le cărai cu tine se destramă și apar alternative și experiențe noi, neașteptate. În paralel, luînd distanță, te întorci în lumea pe care ai lăsat-o în urmă cu un alt fel de empatie. Ochii care nu se văd, din fericire, nu se uită. Și poți vedea ce ai primit de-acolo mai clar și mai profund. Distanța are un efect de limpezire, iar magia dezrădăcinării e că, atunci cînd conflictul interior dispare, descoperi că ești tare liber și că poți să ții de-o lume mult mai mare. Una în care trecutul și prezentul tău se unesc într-o poveste coerentă și o nouă identitate. Iar asta nu e un compromis, ci o reinventare.

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă free­lancer.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.