Of, agenția mea! - cum au devenit structurile guvernamentale loc de politizare

Elena CALISTRU
Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
Of, agenția mea!   cum au devenit structurile guvernamentale loc de politizare jpeg

Cînd am văzut prima dată reportajul Recorder.ro despre angajările de la Apele Române, mi s-a pus un nod în gît. Nu știu de ce a atins atît de multă lume povestea aceea, însă dacă ar fi să extrapolez, sînt cîteva motive de indignare. Primul este acela că îți dai seama cît de răspîndită este practica aceasta de a aduce pe cîte un prieten, o rudă, o relație, ceva în instituții ale statului. Apoi, este felul în care șeful instituției respective răspunde la întrebările jurnalistului: un amestec dezarmant de misecuvinism (normal că pot aduce pe cine vreau!) și de uimire că firescul lui nu e firescul tuturor (dar ce-am făcut? nu e așa peste tot?).

Dacă ne uităm la ce se întîmplă cu resursa umană la nivel de agenții, comiții, comitete și alte asemenea, ne dăm seama că fenomenul politizării este poate chiar mai răspîndit decît în ministere sau în administrația locală. De ce? O posibilă explicație ar putea fi aceea că aceste structuri sînt în eșalonul doi de vizibilitate – deconcentratele, subordonatele, coordonatele sînt deseori comasate, reorganizate și răzgîndite. Pe acestea guvernanții le tot schimbă nu doar la reorganizările guvernamentale, ci și cînd mai vin noi atribuții peste noi ca țară sau cînd mai trebuie făcute niște împărțeli politice care dau cu virgulă. Uneori, pare că varianta cea mai simplă în guvernarea de coaliție nu este de a negocia un compromis, ci de a inventa mai multe posturi (a se vedea discuția despre „spargerea” conducerii TVR în două). În felul acesta, coaliția împarte „frățește” posturi și se mai asigură și control reciproc. Păcat că ne costă.

Problema cea mai mare este că, departe de ochii publicului și în ceața atribuțiilor mereu în mișcare instituțională, se pierd ușor unele personaje care nu au nimic de a face cu obiectul muncii pentru respectivele instituții.

De ce sîntem aici?

E vechi păcatul și nu sînt guvernările actuale primele vinovate. Însă aș îndrăzni să spun că deprofesionalizarea administrației publice s-a accentuat, iar acest lucru se vede mai ales prin agenții guvernamentale și structuri care ar fi trebuit să fie hiperspecializate. Trei elemente au contribuit la asta, în valuri succesive.

În primul rînd, România a avut un corp de profesioniști sau măcar de funcționari care s-au specializat în anii grei de negocieri de aderare la Uniunea Europeană. În ei s-au investit resurse, formare, au fost parte din momente în care, vrînd-nevrînd, au ajuns să știe politici publice cum trebuie. Odată cu aderarea, voința politică de a menține acest corp profesional a scăzut și mulți dintre ei au luat și drumul instituțiilor europene.

Apoi, în timpul măsurilor de austeritate generate de criza financiară, spațiul public era plin de conversații despre comasarea sau desființarea unor astfel de instituții. La acel moment, numărătorile arătau undeva la vreo 300 de subordonate și coordonate (fără să punem la socoteală structurile lor teritoriale). De voie sau de nevoie, cu sau fără o strategie, o parte din posturi au dispărut. Repopularea lor post-criză nu a urmat neapărat o strategie de umplere a golurilor lăsate de acea perioadă de înghețare a angajărilor.

Al treilea val de deprofesionalizare a venit odată cu numirile din ultimii ani. Tonul a fost dat în 2017, după victoria răsunătoare a celebrului „Program de guvernare”. Atitudinea de tip „moșia mea” din spatele OUG 13 s-a răsfrînt și în alte zone, structurile guvernamentale, la nivel central sau deconcentrat, fiind primele acoperite într-un păienjeniș de numiri politice. Tot aceea a fost perioada în care mulți profesioniști din sistemul public și-au luat tălpășița, exasperați că s-au trezit cu cîte un șefuleț care habar nu avea cu ce să mănîncă domeniul peste care fusese numit. Înmulțiți exasperarea inginerului-avertizor de la Apele Române că o angajată nu știe cum să determine malul drept și malul stîng al apei cu nenumărate alte domenii.

O poveste fără sfîrșit?

Din păcate, reflexul împînzirii instituțiilor cu oameni loiali nu va dispărea prea curînd fără o schimbare de atitudine. Dimpotrivă, imaginați-vă straturi și straturi de personaje cu pregătire discutabilă așezîndu-se cuminți într-o cultură organizațională mai trainică decît orice coaliție guvernamentală. De multe ori, după ce unele personaje sînt aduse în astfel de structuri prin flic-flac-uri cu interimare, detașare, delegare, consiliere și alte asemenea, ele tind să se permanentizeze. Se inventează un post, se deschide un concurs cînd e nevoie și, așa, ce era temporar devine o improvizație permanentă. Straturi și straturi de interese, pierzîndu-și urma și loialitățile.

Printre ele, rătăciți, sînt și profesioniști. Statistic vorbind, e imposibil să nu existe și dintre aceștia. Însă fără un recensămînt și o cartografiere a instituțiilor și funcțiilor publice, a structurilor și a competențelor necesare, ei vor continua să fie excepții de tip „cineva trebuie să facă și treabă”. Pe aceștia trebuie să îi identificăm, să îi cultivăm și să ne asigurăm că măcar vor rămîne acolo.

Elena Calistru este președinte și co-fondator al asociației Funky Citizens.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.