În Olanda tocmai a avut loc un referendum. Cetățenii au fost chemați să se pronunțe asupra aprobării tratatului comercial dintre UE și Ucraina. S-au prezentat la vot 32% dintre alegători și majoritatea a votat nu. Aparent, e simplu: poporul e suveran și și-a exprimat voia. În fapt, e mai complicat. Tratatul e deja în funcțiune de la 1 ianuarie și a fost validat de toate celelalte 27 de țări membre. Referendumul din Olanda are doar un rol consultativ, nu e obligatoriu ca decizia să fie pusă în aplicare, dar din punct de vedere politic nu prea „dă bine“ să nu se țină cont de voința poporului. Ce se va întîmpla? Rămîne de văzut. Dar e important să înțelegem de ce s-a întîmplat așa.

Într-un comentariu din Washigton Post („The Dutch just showed the world how Russia influences European elections“, 8 aprilie 2016), Anne Applebaum consideră că referendumul arată limpede influența Rusiei în Europa. Consultarea electorală a pornit de la faptul că un site populist a reușit să strîngă peste 300.000 de semnături pentru declanșarea lui. Editorii lui căutau de mult o temă și au găsit-o: tratatul comercial cu Ucraina, adică acel tratat pentru care, observă Anne Applebaum, „ucrainenii au luptat și au murit în februarie 2014“. Documentul este unul strict tehnic („o mie de pagini de jargon“) și n-a stîrnit nici o controversă în vreo altă țară din UE. Uniunea Europeană mai are astfel de tratate cu multe alte țări (de pildă, cu Chile sau Iordania). E acel tip de document pe care îl citesc doar cei implicați în aplicarea lui și despre care majoritatea cetățenilor nici nu află că există. Așa încît cetățenii olandezi au fost chemați să se pronunțe asupra unei chestiuni despre care n-au habar. Chiar unul dintre inițiatorii referendumului, notează Anne Applebaum, i-a spus unui jurnalist ucrainean că n-a citit tratatul și nici nu are de gînd să-l citească, dar „n-o lua personal“.

Dar nu despre comerțul cu Ucraina a fost vorba la vot. Extrema stîngă și extrema dreaptă din Olanda „au folosit votul pentru a submina guvernul liberal de centru-dreapta și pentru a-i mobiliza pe anti-europeni“. Mulți dintre alegători (greu de spus cîți) au fost puși în mișcare, crede Anne Applebaum, de dezinformarea rusească: unii dintre ei „se tem de amenințări ucrainene“ (altminteri inexistente), iar unele dintre temele, sloganurile ori fotografiile campaniei pentru „nu“ proveneau de pe ­site-urile Russia Today și Sputnik. „Conform unui sondaj citat de un oficial al ministerului ucrainean de externe, 59% dintre cei care au votat împotriva tratatului au dat drept motiv faptul că Ucraina e coruptă; 19% cred că Ucraina e responsabilă pentru prăbușirea zborului MH-17, avionul pe care l-au doborît separatiștii ruși în 2014; 34% cred că tratatul ar garanta intrarea Ucrainei în UE“. Ultimele două motive sînt false, cel dintîi e în principiu adevărat, dar „nu e rațional“, căci tratatul comercial ar avea drept efect tocmai reducerea corupției în Ucraina.

Dincolo de asta, campania pentru „nu“ a fost amestecată și confuză. „Extremiștii de stînga au defilat cu steagul palestinian. Extremiștii de dreapta au vorbit despre imigranții musulmani. Guvernul olandez, obligat prin lege să subvenționeze campania electorală, a făcut treaba de mîntuială și a dat bani, printre altele, unui grup care a tipărit simbolurile naționale ucraniene pe hîrtie igienică, dar și luptătorilor pentru drepturile animalelor sau activiștilor antinucleari. În mod ironic – sau poate nu – extrema dreaptă olandeză a folosit metode corupte pentru a lupta împotriva coruptei Ucraine și a obținut ceva bani sub pretexte false“.

Guvernul nu s-a implicat în campanie. Anne Applebaum scrie că oficialii olandezi se tem de presa de extremă dreapta: „nu vor să fie denunțați sau batjocoriți în tabloide“, așa că nu și-au asumat riscul să corecteze minciunile care s-au spus în campanie.

Mai departe, se va găsi o soluție: un tratat deja aprobat de 27 de state nu poate fi renegociat. Dar, încheie Anne Applebaum, cea mai importantă e lecția pe care tocmai am primit-o: „Mici minorități de oameni mînioși, cînd sînt bine organizați, pot reduce la tăcere temătoarea, divizata și apatica majoritate de centru din Europa Occidentală. Iar Rusia e pregătită să-i ajute. De data aceasta, miza n-a fost atît de mare, dar data viitoare va fi: extrema dreaptă este mișcarea politică cea mai mare din Olanda. Am mai avut o lecție asemănătoare în anii ’30. Dar s-ar părea că trebuie s-o mai învățăm o dată“.