Olimpicii şi profesorii lor
Cine ne sînt olimpicii și cine sînt profesorii care îi pregătesc? Cîteva declarații ale participanților la olimpiadele naționale și internaționale, ale celor care îi susțin în cadrul centrului de excelență, un mic mozaic de pasiuni, emoții, bucurii și speranțe. (S. G.)
● Andrei CHIȚU
16 ani, clasa a X-a, Colegiul Național „Andrei Șaguna“, Brașov
Pasiunea pentru fizică a început în clasa a IX-a, cînd profesoara de fizică a început să ne predea lucruri interesante despre mecanică. Fizica, pentru mine, înseamnă o metodă de rezolvare a tuturor problemelor care ne înconjoară, în sensul că atunci cînd rezolvi o problemă de fizică rezolvi, de fapt, o problemă care se află undeva în jurul tău. Anul trecut m-am clasat pe locul 11 la olimpiada județeană, pentru că atunci mi-am descoperit pasiunea pentru fizică. Ca model, dintre fizicieni, mi l am ales pe Faraday, pentru că nu era neapărat un om foarte muncitor sau pasionat, dar din nevoia de a descoperi lucruri noi și din nevoia de a face un cadou mai ieftin a descoperit cum să poleiască argintul cu aur. Din necesitate, a descoperit ceva nou. Pentru mine e important să particip la centrul de excelență pentru că, în cadrul acestui centru, facem lucruri care au fost scoase din programă sau nici nu au fost cuprinse, dar care sînt noțiuni interesante, pe care nu am fi avut șansa să le cunoaștem altfel. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost de la bunicul meu, care mi-a spus că e foarte bine să fii curios și să te întrebi „De ce?“.
● Cristian OLARU
15 ani, clasa a X-a, Colegiul Național „Andrei Șaguna“, Brașov
Pasiunea pentru matematică mi-am descoperit-o în clasa a IV-a, cînd am participat la concursul „Cangurul“ și am obținut o tabără de o săptămînă la Buzău, o tabără care a fost prima experiență singur, fără părinți. M-au susținut, în pasiunea pentru matematică, familia și învățătoarea, apoi profesorii. Motto-ul meu e „Cu cît lucrezi mai mult, cu atît devii mai bun“. Pentru un concurs de matematică e nevoie de o pregătire intensă, cu o lună înainte, zilnic. La centrul de excelență venim în fiecare sîmbătă, două ore, unde ne întîlnim cu profesorii din județul Brașov, cărora vrem să le mulțumim pentru că își răpesc din timpul lor ca să ne învețe lucruri noi. Cel mai bun rezultat de pînă acum a fost o medalie de bronz la olimpiada națională, în clasa a VII-a și a VIII-a. Îl admir pe Pitagora pentru că a descoperit multe lucruri singur și fără ajutoare tehnice. Cel mai bun sfat pe care l-am primit pînă acum a fost să fiu eu însumi și să fac ceea ce îmi place.
● Alexandru VELEA
clasa a XII-a, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“, Cluj-Napoca
Cel mai mîndru sînt de medalia de argint pe care am obținut-o anul trecut la olimpiada internațională de informatică. Informatica, pentru mine, a apărut de la o vîrstă fragedă. Am avut destul de multe modele, dar de studiat intens am început prin clasa a V-a, la Palatul Copiilor, m-am calificat apoi, în clasa a X-a, la olimpiada națională, apoi am primit medalia „Balcaniada juniorilor“ în clasa a XII-a, ca o răsplată pentru munca depusă.
● Andrei POPA
17 ani, Liceul „Mihail Kogălniceanu“, Vaslui
Cel mai bun rezultat: calificarea la olimpiada internațională de informatică. Pasiunea pentru informatică am descoperit-o din gimnaziu, în clasa a VI-a stăteam mult pe calculator, iar tatăl meu a vrut să fac ceva productiv și atunci m-a dat la Palatul Copiilor din Vaslui, acolo am descoperit, de fapt, informatica. Mi-a plăcut pentru că nu o făceam cu stres, o făceam de plăcere, în ritmul meu. Nu a fost ușor să ajung pînă aici, am muncit foarte mult, mai ales în vacanțe. Au fost perioade cînd am fost stresat din cauza concursurilor, mereu am vrut să ajung cît mai sus și îmi impuneam o limită cît mai mare. Pentru că îmi doream cît mai mult, am și reușit să obțin mai mult. Asta a fost dorința mea. Participarea la olimpiada internațională reprezintă o oportunitate de a cunoaște informaticieni din alte țări care sînt foarte pregătiți, de a învăța de la ei, de a-mi testa nivelul actual și de a-mi cunoaște punctele slabe pentru a ști unde mai am de lucrat.
● Rareș BUHAI
19 ani, absolvent al Liceului „Liviu Rebreanu“, Bistrița
Am obținut trei medalii de aur la olimpiadele internaționale de informatică, în 2012, 2013, 2014. A fost greu să ajung la aceste performanțe, a trebuit să muncesc mult, e vorba de mult efort, dar merită. Participarea e o recompensă a muncii, o dovadă pentru mine că pot face performanța asta, m-a încurajat să continui. Am emoții înainte de concurs, dar acestea dispar cînd văd subiectele, cînd mă concentrez doar pe ele și ignor ce se întîmplă în jur. Îmi place informatica și să aflu cît mai multe, spiritul de competiție, faptul că vreau să ajung cît mai sus. Mă ajută susținerea părinților mei, a celor din jur ca să pot continua.
● Simona DIACONU
19 ani, absolventă a Liceului de Informatică, București
Am terminat Liceul de Informatică și voi merge la Princeton. Participarea la olimpiada internațională a fost naturală, în ceilalți ani a fost mai stresant din cauza concurenței. Cînd eram mică aveam multe emoții, dar cu timpul s-au mai estompat. Am unele superstiții, îmi iau, de exemplu, un anumit tip de ciocolată la concurs. Cred că cel mai mult mă motivează pasiunea. Mi-a plăcut foarte mult matematica, de cînd eram mică, și tocmai de-asta am continuat, am vrut să ajung la un nivel cît mai înalt al olimpiadei, ca să învăț cît mai multe. Pentru olimpiadă trebuie să asimilezi cît mai multe informații, într-un timp foarte scurt, și ești mai motivat.
● Marius BOCANU
absolvent al Liceului Național de Informatică, București
Cele mai importante rezultate pe care le am obținut? Premiul I la Balcaniadă cînd eram în clasa a X-a și o medalie de argint la Inter. Olimpiada internațională e un lucru destul de special. Discutam cu un prieten și am ajuns la concluzia că mulți își pun speranța în olimpiada asta pentru că atribuie participarea unei posibilități de a ajunge la universități mai bune, după liceu, și e oarecum nedrept pentru că ai doar patru ore și jumătate ca să rezolvi niște probleme care îți pot influența viitorul într-o măsură atît de mare. Nu spun neapărat că olimpiada afectează viitorul, dar mulți au această percepție. Nu am emoții în timpul concursului, pentru că știu că totul depinde de mine.
● Răzvan RADU
clasa a XII-a, Liceul Național de Informatică, București
M-am calificat la olimpiada internațională de informatică. Pentru mine este mai mult o confirmare că aș putea face mai multe. Plăcîndu-mi foarte mult fizica, nu eram sigur că pot merge și pe acest drum, dar participarea este o confirmare. Sînt pasionat de fizică, depinde de etapa la care particip în ceea ce privește emoțiile, dar de cele mai multe ori încerc să nu depășesc emoțiile, ci să le trăiesc. Cel mai bine fac la concursuri cînd suprapun două feluri de mentalități, pe de o parte cea de a crede că sînt șanse mici de a da ce am mai bun, pe de alta, ce frumos ar fi să fac bine. Nu mă aștept la un rezultat anume la prima participare, sper să fie cît mai bine. E importantă susținerea profesorilor, susținerea părinților e importantă pe un alt plan.
● Ileana RUGINĂ
clasa a XII-a, Liceul de Informatică, București
Am primit medalia de argint la olimpiada asiatică din fizică. Participarea m-a făcut foarte bucuroasă pentru că am cunoscut oameni din toată țara și din toată lumea. Pasiunea pentru fizică o am din clasa a IX-a, cînd am făcut mai multă pregătire, care m-a ajutat să progresez. De ce fizica? Mi se pare că e o știință mai generală. Susținerea celor din jur, mai ales a profesorilor, este foarte importantă, pentru că ai nevoie de îndrumare. În timpul liber, ies cu prietenii, merg la filme.
● Virginia MÂNDRUȚĂ-TĂNĂSESCU
coordonatoarea lotului de fizică „Hai la olimpiadă!“ din Buzău
Nu știu exact cînd mi-am dat seama că îmi place fizica, știu că tatăl meu a fost un om curios toată viața lui, îndemînatic în ceea ce privește tehnica și la curent cu tot ce înseamnă noutățile. Repara tot prin casă și eu eram pe lîngă el. La gimnaziu lucram singură probleme din culegere, deși profesoara nu ne indica așa ceva, în liceu aveam niște poze mari de probleme de fizică pe care le lucram cu mare drag, ca și la matematică, și cînd mi-am dat seama că în viață e bine să faci ceva ce îți place și pentru care ești făcut, m-am gîndit că asta e fizica. Am făcut Facultatea de Fizică negîndindu mă că, la un moment dat, voi deveni profesoară de fizică. Cred că a fi profesor este și un har, sînt convinsă, după 30 de ani de experiență, că te poți pregăti foarte bine, poți învăța tone de teorii care să îți spună cum trebuie să fie un profesor, dar dacă nu reușești să rezonezi cu elevii pe care îi ai în față, să ajungi la sufletul lor și să comunici cu ei, e în zadar.
● Mihai CHIȘ
coordonator, Centrul de performanță, Timișoara
Cred că eram prin clasa a II-a cînd auzisem de legenda șahului, cu boabele de grîu de pe tabla de șah, am luat un caiet și am început să calculez boabele de grîu, tot înmulțind cu 2, de la un bob la altul. Sigur, nu știam nici o formulă care mi-ar fi făcut calculul mai simplu, dar mi s-a părut fascinant. Înainte să devin profesor, am fost și eu olimpic, și viața de olimpic a fost una plăcută și interesantă. Am pregătit în jur de treizeci și ceva de olimpici, în fiecare an ne întîlnim cu cîțiva copii foarte talentați din Timișoara. Centrul de performanță este o oportunitate pentru copii, o modalitate de exprimare pentru noi și o modalitate de a promova matematica, o matematică frumoasă și atractivă. În spatele succesului trebuie să existe o doză de talent, dar nu se poate fără foarte multă muncă susținută, ajutată acolo unde este nevoie, dar neapărat trebuie să existe un imbold lăuntric dublat de multă muncă.
