Otium versus Negotium

Publicat în Dilema Veche nr. 800 din 19-25 iunie 2019
Otium versus Negotium jpeg

De cînd e lumea lume, liniște nu a fost.

Unii și-au luat un petic de pămînt și l-au semănat cu grîu. L-au săpat, l-au udat, au înțeles de-a lungul vremii că e nevoie mai întîi de toate chinurile prin care trecea bobul de grîu (și omul care-l bătea-scutura-măcina-frămînta-cocea la foc) ca să devină pîinea cea de toate zilele. S-au așezat pe lîngă cîmpul pe care-l munceau an de an și acolo au rămas. Sedentarii. Alții, oamenii muntelui, s-au suit pe cai, și-au strîns avutul în desagi, au adunat cirezi sau turme de animale – după plăcere – și au luat-o în sus spre locurile bune de pășunat. Ciobanii călători. Primii se trezeau de dimineață, puneau mîna streașină la ochi, priveau în zare peste cîmpuri și se minunau, mare i lumea lui Dumnezeu, ceilalți se culcau cu ochii la stele, se trezeau aproape de cer și se gîndeau că Domnul îi păstorește pe ei tot așa cum ei își păstoresc oile – și se simțeau parte din familia Acestuia.

Dar, ca și cînd nu ar fi fost destulă debandadă, a mai fost nevoie și de alt fel de drumeți, aceia meniți să umble de colo-colo și să schimbe grînele sau făina de la unii pe brînza sau carnea de la ceilalți. Și nu numai atît, privind cu atenție la gospodăriile de chirpici sau de lemn ale unora, apoi și la lumea din lînă a celorlalți, au înțeles că nevoile celor de la șes coincideau cu surplusul celor de la munte și invers, iar ei, negustorii – cei care umblă și văd lumea întreagă – ar putea scoate profit din troc.

Habar nu am dacă a fost chiar așa cum spun, dar în schimb sînt sigură că – în cazul nostru, al românilor – toate se trag de la facerea lumii; de la Dumnezeul acela cam somnoros și leneș, care umbla în sus și în jos pe suprafața de apă a începuturilor și nu își găsea culcuș. De la dracul ăla agitat și dornic să lucreze ceva – orice, oricînd și oricum –, dar numai pentru propriul bine. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi trimis în fundul mării să aducă de acolo puțin lut sub gheare, nu ar fi putut să-Și frămînte turtița de podmol pe care în sfîrșit să Se culce. Dacă dracul nu ar fi încercat să L înece rostogolindu-L din pat de-a lungul și de-a latul, pămîntul nu s-ar fi întins sub Acesta și lumea nu ar fi existat. Așadar, se pare că noi, cei de pe aici, sîntem rezultatul unei colaborări de nevoie între un Maestru obosit și cam plictisit și un ucenic foarte activ și dornic de putere.

Ce a ieșit de aici? Să zic că, pe de o parte, florile parfumate, păsările cîntătoare, oaia blîndă și vaca de lapte, și pe de alta, scaieții, păsările de pradă și caprele distrugătoare? Să zic că, pe de o parte, omul tăcut și muncitor, care s-a mulțumit întotdeauna să facă ce făcuseră și strămoșii lui și să nu-și dorească mai mult, iar pe de alta, cel bun de gură, ăla care spune orice brașoave doar ca să-și vîndă bine marfa, care umblă, observă, învață și inventează noi feluri de a-și face viața mai bună?

Și dacă mă gîndesc chiar la „mitul fondator al poporului nostru“, la Miorița – fie ea baladă sau colind –, cred că multiplele variante în care circulă ea pot fi subsumate acelorași două feluri de a fi în lume, Otium versus Negotium. Cel mai mult și mai mult ne-am învățat să îl iubim pe ciobănelul cules de Alecsandri, pe cel care ascultă foșnetul brazilor, cîntă din fluier și privește la stele. Lumea lui e poezie pură, de nici nu știi cum a făcut să fie mai ortoman și să aibă oi mai multe și chiar mai cornute. De aceea își acceptă moartea ca pe un dar, ca pe o întoarcere, prin nuntă, la lumea lui Dumnezeu care l-a creat. Dar mai există, printre multe variante, și colinda în care ciobanul nu e doar crescător de oi și cîntăreț din fluier, ci și acel călător despre care vorbeam – acela care învață de la alții și care nu se lasă ușor întors din drum. Despre el, colinda spune: „Ba noi l-am văzut / Mergînd spre trecut / Aci mai napoi / Tot vînzînd la oi / La tîrguț la Beci / Vînzînd la berbeci / Și l-am mai văzut / Numărînd la bani / Pe aripa șubii / La lumina lunii / La marginea lumii“.

Așadar, se pare că dacă știi să pleci la timp – fie și la marginea lumii – și dacă știi să îți folosești atuurile pentru a răspunde nevoilor celorlalți, nu e nevoie să dispari, ba chiar poți să propășești spre binele tuturor. Cel puțin așa ne învață cele mai frumoase creații moștenite. Iar dacă nu uiți să te și întorci, socotesc că chiar merită ca apoi să te umerești printre ai tăi. 

Ioana Popescu este etnolog.

Foto: Alexandru Paraschiv, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.