Simpozionul internaţional "Graniţele Europei", desfăşurat în Bucureşti la Colegiul Noua Europă în zilele de 24-25 noiembrie 2006, s-a racordat la una din problemele cele mai actuale ale României, deşi, aparent, comparaţia între Imperiul lui Charlemagne şi actuala Europă unită nu se leagă de jalbele ciobanilor rămaşi cu brînza nevîndută. Dar în absenţa unei serioase cercetări istorice, a discuţiei despre etapele - puţine - în care Europa a existat solidar şi cele - numeroase - cînd s-au trasat graniţe mai mult sau mai puţin aleatorii între civilizaţie şi barbarie, nu se poate rezolva raţional nici una dintre problemele economice, politice, sociale ale actualităţii. Tratativele, dosarele, standardele, clauzele tind să mascheze dimensiunile proiectului la care au aderat 27 de ţări: un spaţiu al păcii şi al bunăstării, un mecanism instituţional adecvat cooperării din prezent, fără a uita performanţele diferite ale trecutului. E important de ştiut de unde pînă unde se poate întinde acest spaţiu, dacă a mai existat vreodată, dacă ar putea fi utilizat ceea ce a fost pentru ceea ce o să fie. Simpozionul a plecat de la premisa conform căreia "procesul unificării continentului european presupune o decizie atent gîndită asupra graniţelor externe, a cursului şi a semnificaţiei acestora: unde se va termina Europa? Va include sau nu Turcia? Va include sau va exclude Ucraina, Rusia, teritoriile fostei Uniuni Sovietice, în general? Părerile asupra extinderii sînt foarte diferite. Dar nici graniţele interne nu pot fi neglijate. Ele sînt rezultatul a secole de istorie. Trebuie luate în calcul şi graniţele culturale, graniţele statelor naţionale şi graniţele care definesc regiuni istorice şi economice".Comunicările selectate în acest număr al Dilemei vechi nu dau un răspuns integral şi decis acestor întrebări. În ele se explică, într-un limbaj ştiinţific, presupunînd o atenţie susţinută din partea cititorului, premisele unui viitor răspuns. După ce se sting focurile de artificii, truda oamenilor de ştiinţă, propunerile experţilor, dezbaterile din comisiile de specialitate sînt chemate să asigure stabilitatea viitoarei construcţii, rezistenţa ei la cutremurele provocate de demagogia politicienilor, de surprizele climatice ale viitorului, de progresul tehnologic, de puterile în afirmare pe alte continente, de tot felul de evenimente imprevizibile.Graniţele Europei îi despart uneori pe politicienii aceleiaşi ţări, alteori se poate observa existenţa euro-scepticului în discursul celor mai vajnici euro-optimişti. E riscant de pronosticat dispariţia graniţelor externe sau interne ale Europei. Am putea spera totuşi că vor fi păzite de grăniceri prietenoşi. (M.B.)