Părerea mea!

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Părerea mea! jpeg

A-ţi da cu părerea despre de ce, cît şi cum îşi dau alţii cu părerea mi se pare un exerciţiu fabulos, ca şi cum te-ai juca cu oglinzi paralele. Fabulos şi atins uşor de ipocrizie. Dar, cum frumos se spune la manualele de jurnalism, „information is free, opinion is sacred“. 

După căderea comunismului, România a căpătat limbariţă. Atîta foame de exprimare ne-a cuprins, că nu am ostoit-o în douăzeci de ani în care, în forme poate incomplete, poate excesive uneori, am mîncat libertatea cuvîntului pe pîine (cîtă am găsit, cîtă am produs...). Explozie de vorbe – mai ales vorbe – a cuprins ţărişoara. Sînt dureros de conştientă că exprimarea are mult mai multe forme şi că sîntem cel mai adesea tentaţi să ne oprim la nivelul „vorbelor“ atunci cînd ne analizăm libertatea, lăsînd expresia artistică, de exemplu,  undeva, în josul paginii, la „dexterităţi“.

Am vorbit între noi, am vorbit în pieţe (aşa cum, pînă mai anţărţ, vorbeam la cozi, dar cu ceva mai multă snagă), am vorbit în presă şi, mai nou – slăvite fie progresele tehnologiei! – vorbim pe forumuri şi reţele sociale.

Cu reflexul şi mecanismele în funcţie, rămîne să rezolvăm problema conţinutului şi a altor mici nimicuri din acestea.

Ştim ce vorbim? Avem libertate, dar competenţă avem? La această întrebare putem obţine un răspuns frivol, dar temeinic, uitîndu-ne la micuţele glume video cu oameni întrebaţi pe stradă ce înseamnă un anume cuvînt. Explicaţii scandaloase, amuzante, ridicole. Explicaţiile unor oameni care nu au găsit cu cale, nu au găsit puterea interioară să spună „nu ştiu“. De parcă ar fi ruşine să nu ştii. Drept este că şi şcoala noastră te pregăteşte de parcă viaţa ar fi un perpetuu „Vrei să fii milionar?“, cu informaţii la kil, sancţionîndu-te cînd „nu ştii“. „Nu ştii, stai jos.“ Aşa că ne prefacem că ştim totul despre tot. Confundăm în mod voit ştiinţa cu opinia (care e sfîntă, după cum am convenit). Nu ştiu cum e, dar, eu cred că... Aşa a apărut – să-i spun clasă? Să-i spun tagmă? Să-i spun breaslă? – grupul „experţilor universali“.

Ştim să ascultăm? Am fost atît de ambetaţi de libertatea noastră de agrăire, încît am pierdut – se pare – (sau nu ni l-am recîştigat?) exerciţiul ascultării. Exerciţiul răbdător al consumării frazei, al pătrunderii ei, al aşteptării momentului de înţelegere. Păstrarea unui moment de reflexie înainte de a răspunde nu intră în obişnuinţele noastre de comunicare, se pare. Vorbim repede, livrăm ce avem de livrat, răspundem – prompt şi competent (vezi mai sus) – ideilor din capul nostru. Am ajuns astfel să transformăm discursul public într-un soi de dueluri de monologuri, care se întretaie doar pe alocuri şi, deseori, incidental, şi, foarte adeseori, degeaba.

Ştim cînd să nu vorbim? Competenţi în toate şi iuţi la vorbă, legitimaţi în opinia noastră şi în exprimarea ei vocală de la înălţimea ameţitoare a drepturilor universale, renunţăm de bunăvoie la a spune nu. Da, ştiu răspunsul la întrebarea ta, dar nu cred că este oportun să-l spun. Da, am o opinie, dar nu cred că acesta este cadrul în care vreau să mi-o exprim. Este, cred, o dovadă de trufie să te expui public pe toate temele, pe toate canalele, către toate tipurile de public. Cele care au monetizat acest tip de comportament sînt, în mod paradoxal, televiziunile de ştiri, cele care au dat informaţia pe opinie şi şi-au transformat numele în oximoron. 

Talk-show-ul a fost, la noi, un produs de succes, pentru că era relativ ieftin (producţia de ştiri cere bani) şi exploata o resursă aparent inepuizabilă: opinia unora despre alţii (şi, uneori, în oglinzile paralele despre care vorbeam la început, opinia altora despre opina unora despre aceşti alţii). Şi dacă un astfel de produs îşi poate găsi o oarecare justificare (de rating, economică etc.), migrarea lui către zona ştirilor este deja vinovată. Pentru că, în acest punct, opinia, ca atare, îşi pierde legitimitatea – ea trebuie înlocuită cu poziţia expertului, a factorului politic, a făcătorului de legi, a „reprezentantului“. Cînd vezi un psiholog încercînd să explice, cu arsenalul lui de cunoştinţe, arestarea unui om dat în urmărire internaţională, nu poţi să nu te întrebi cui foloseşte aruncarea în rizibil a ideii de depoziţie de expert. Următorul pas, încă şi mai tragicomic, este aruncarea în absurd, prin aducerea în discuţii a „factorului astral“, prin exponenţii săi pămînteşti (astrologi, vrăjitoare, medium-uri). Şi vinderea acestui amalgam sub eticheta de „ştiri“ unui public care, istoric, n-a prea avut parte de standarde de informaţie corectă.

Ne asumăm ce vorbim? Şi dacă nu ne pasă prea tare de ce se-ntîmplă cu imaginea noastră (ab)uzată prin expuneri repetate şi/sau ridiculizante, în companii nefrecventabile, măcar de impactul spuselor noastre asupra receptorului tot ar trebui să ne pese. 

Într-o ţară în care presa se bucură – în pofida tuturor întîmplărilor şi, cel mai adesea, împotriva ei înseşi – de un indice de încredere publică tulburător de înalt, de peste  60% (numai de curînd coborît de la 80%), orice vorbă vehiculată prin mass-media capătă caracter de adevăr public, de „adevăr viral“. Şi dacă pot trece cu vederea trufia, autosuficienţa, setea puerilă de celebritate de doi bani, trag o linie groasă şi apăsată la lipsa de responsabilitate a vectorilor de discurs public. Şi dincolo de orice libertate de exprimare, ar trebui să stea, aspră, asumarea individuală a spuselor tale, a ecourilor lor şi a consecinţelor pe care le atrag pentru alţii. Vorbesc aici despre acuzaţii publice bazate pe păreri („toţi am colaborat cu Securitatea“), de experienţe personale ridicate la rang de modele de viaţă („m-am vindecat de cancer bînd apă“), de predicţii pseudoştiinţifice („ne paşte un cutremur catastrofal“), de dorinţe ridicate la rang de platforme politice („o să ne fie bine“).

Cred cu tărie că libertatea de exprimare este unul dintre cele mai valoroase cîştiguri democratice şi individuale ale României post-1989. Cred, cu aceeaşi tărie, că libertatea fără competenţă înseamnă foarte puţin. Cam tot atît de puţin pe cît înseamnă libertatea fără discernămînt. Şi că libertatea fără responsabilitate este un cîştig ciuntit, o jumătate de cîştig, aproape o pierdere... 

Părerea mea! 

Ioana Avădani este directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.