Păreri, prejudecăţi şi presimţiri

Publicat în Dilema Veche nr. 283 din 17 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Despre proprietatea intelectuală avem, cu toţii, păreri interesante, prejudecăţi înrădăcinate şi presimţiri sumbre, în diferite dozaje, pentru că sîntem, cu toţii, creatori, mai mult sau mai puţin originali. Avînd privilegiul să citesc în avans contribuţiile la această temă, mi-am permis să presar, printre ele, comentarii personale şi idei subversive. Mihail Radu Solcan crede că pirateria este, în contextul proprietăţii intelectuale, o "metaforă alunecoasă". Există, oare, metafore care să fie altfel? Odată instalate ferm în imaginar, legate rigid de un sistem de concepte, ele devin simple clişee. Mihail Radu Solcan îl citează pe Defoe, care, în 1703, afirma că scrie doar pentru notorietate, fără să-i pese de proprietate, faptul că scrierile îi sînt difuzate fiindu-i de ajuns. În fond, la rîndul lui, îşi datora celebritatea stilizării unui manuscris care nu-i aparţinea, cel al lui Alexander Selkirk, devenit Robinson Crusoe. Opt ani mai tîrziu, Defoe ar fi fost mai reticent în declaraţii. Statutul reginei Anna, emis în 1711, trecea dreptul de proprietate intelectuală de la editori la autori. Uzînd de acest statut, Defoe ar fi putut să evite închisoarea datornicilor. Paradoxul semnalat de Mihail Radu Solcan este că tocmai libertarienii, care au oroare de monopolul instituit de stat şi pentru care proprietatea tangibilă este tocmai garanţia limitării acţiunii statului, cer intervenţia autoritară a aceluiaşi stat, dorit de ei, în principiu, minimal, pentru apărarea proprietăţii intelectuale. Din această dilemă se poate, însă, ieşi. Plătim impozit statului, plătim şi rate firmelor de asigurări, sperînd că, în felul acesta, proprietăţile noastre tangibile " casa, maşina, ogorul, pădurea " vor fi apărate. Nu există, însă, impozit, pe proprietatea intelectuală. Cei interesaţi să le fie apărată n-au decît să plătească un impozit similar cu cel pe clădiri. Ceilalţi n-au decît să se bucure de notorietatea lor gratuită. Constantin Vică, în dialogul său cu a. l. ş., invocă vechiul paradox al proprietăţii intelectuale. Cînd sustragi cuiva un bun tangibil, îl privezi de folosinţa lui, în timp ce, atunci cînd îi preiei ideile, acesta nu şi le pierde. Se poate argumenta, împotriva acestui raţionament, că autorul iniţial pierde, totuşi, ceva, anume avantajul competitiv faţă de cel neştiutor. Discuţia însă alunecă rapid asupra drepturilor derivative. În ce măsură sînt îndreptăţit să folosesc ca sursă de inspiraţie pentru propria mea creaţie alte opere, create de alţii? Sursele considerabile de venit pe care le asigură ecranizările au făcut ca legislaţia actuală să fie extrem de severă în privinţa drepturilor de adaptare, ceea ce nu era cazul înainte de industria cinematografică. Conform reglementărilor actuale, Shakespeare ar fi, în cel mai bun caz, interzis, iar, în cel mai rău caz, băgat la închisoare. Se perpetuează imaginea falsă a distincţiei între producătorii şi consumatorii de bunuri culturale. O cercetare sociologică imparţială arată că, de fapt, cei care citesc sînt, în marea lor majoritate, cei care scriu. Pînă şi în privinţa amatorilor de muzică sau de filme, tendinţa este dinspre consum către creaţie, după cum o dovedesc procedeele de tip mash-up sau footage. Problema este că, sub cuvînt că se apără drepturile creatorilor, legislaţia este chemată să protejeze drepturile multiplicatorilor şi distribuitorilor. Marea schimbare adusă de tehnologia informaţiei şi comunicaţiei este aceea că difuzarea unei opere nu mai presupune încorporarea ei într-un obiect multiplicat în serie. Orice creaţie poate fi transmisă direct, fără ca textul să fie în prealabil tipărit într-o carte, muzica să fie înregistrată pe un disc, sau filmul, pe un DVD. Oricum, autorii nu luau decît o fărîmă (în cel mai bun caz 10%) din cîştigurile intermediarilor. Aceştia din urmă, însă, îşi clamează indignarea faţă de furtul intelectual, în loc să accepte faptul că misiunea lor este încheiată. Un vizionar ca Jeff Bezos, patronul lui amazon.com, a înţeles din vreme acest lucru, de aceea a propus dispozitivul kindle, prin care oferă fişiere electronice în locul cărţilor, la o fracţiune din preţul variantei tipărite. Eugen Vasiliu, directorul ORDA, se arată gata să lupte pînă la capăt, luînd ca model "eseul" legislativ francez (legea HADOPI), o lege născută-moartă, deoarece e lipsită de posibilităţi reale de aplicare. Fenomenul pirateriei poate fi corect apreciat doar prin recunoaşterea faptului că preţul produselor culturale este, la ora actuală, exagerat de mare în raport cu costul marginal, respectiv cu costul implicat de realizarea unei unităţi adiţionale de produs. Coborîţi preţul la nivelul costului tranzacţiei, care reprezintă cheltuielile de timp şi energie necesare pentru efectuarea transferului electronic! Cine şi-ar mai pierde vremea căutînd o sursă gratuită, dacă i se oferă posibilitatea de a descărca un fişier de calitate, la un preţ modic? Oferiţi, în loc de copii similare ale unei creaţii, posibilităţi de a îmbogăţi această creaţie! Andra Matzal şi Miron Ghiu oferă, în intervenţia lor, o varietate de surse alternative de venit. Pentru ca acestea să fie exploatate, este necesar să se ţină seama de faptul că nu mai există practic diferenţă între producători şi consumatori, după cum nu mai există nevoie de multiplicatori. Problema este că nimeni nu vrea să-şi schimbe meseria, acest lucru nefiind deloc comod. De scriitori, compozitori, plasticieni multimedia va fi mereu nevoie, în timp ce de intermediari care să le multiplice creaţiile în serie, realizînd profituri disproporţionat de mari, nu va mai fi nevoie, în curînd, deloc. De aici, lupta acestora din urmă ca, prin orice mijloace, să-şi menţină veniturile şi poziţiile. Un mijloc de a pretinde că o creaţie care nu se supune controlului unor instanţe instituţionalizate, aceleaşi care s-au obişnuit să asigure multiplicarea fizică a obiectelor (cărţi, discuri) în care aceste creaţii erau încorporate, ar fi una de proastă calitate. Este ceea ce afirmă Slavenka Drakulic·, care deplînge precaritatea unor proiecte colaborative de tip Web 2.0, cum este wikipedia. Domnia-sa pare a fi prost reprezentată acolo, fără o bibliografie completă, iar încercările sale de a pune lucrurile la punct n-au fost încununate de succes. Amatorismul copleşeşte profesionalismul, iar democraţia participativă ameninţă să sugrume excelenţa activă. "Există o enormă, inimaginabilă cantitate de informaţie pe Internet, dar problema e că nu poţi să pui ordine şi să găseşti sens în ea" afirmă autoarea. Perfect, iată o cale de afirmare pentru cei care simt o asemenea chemare. Ei pot să devină nuclee, centre de autoritate, care să ghideze, să promoveze, să disemineze ceea ce consideră a fi de calitate. Nu trebuie însă să cauţi umbrela unei instituţii pentru a te face auzit, citit, respectat. A fi autor înseamnă a avea "autoritate", dar aceasta este permanent contestată, renegociată, afirmată, vai, frustrată. În lumea nouă, virtuală, acorporală, autoritatea trebuie reinventată şi nu reîntărită prin iniţiative legislative, conforme cu metaforele alunecătoare ale societăţii crepusculare. Diferenţa dintre proprietatea tangibilă şi cea intelectuală vine de foarte departe. Prima este acordată omului de către Divinitate (Ţara Promisă, conform Vechiului Testament), în timp ce a doua a fost smulsă zeilor prin vicleşug: Prometeu, livrînd oamenilor secretul focului, a fost primul care a nesocotit protecţia unui brevet. De aici vin multe neînţelegeri, care merită o dezbatere inspirată de imaginaţie şi detaşată de prejudecăţi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.