Pledoarie pentru un regim nou - interviu cu eurodeputatul Cristian Preda

Publicat în Dilema Veche nr. 449 din 20-26 septembrie 2012
Pledoarie pentru un regim nou   interviu cu eurodeputatul Cristian Preda jpeg

Se vorbeşte, tot mai des în ultima vreme, despre regimul politic din România: ba că e parlamentar, ba că e semiprezidenţial ori prezidenţial. Din perspectiva ştiinţelor politice, cum caracterizaţi actualul regim?

A răspuns la întrebare un savant italian, Giovanni Sartori, care considera că regimul românesc a fost construit împrumutînd elemente din regimurile parlamentare, dar şi din cele semiprezidenţiale. Sînt, de pildă, tipice pentru regimul parlamentar votul de învestitură pentru Guvern şi responsabilitatea Cabinetului în faţa Camerelor. E, pe de altă parte, tipică pentru un regim semiprezidenţial alegerea şefului statului de către cetăţeni, nu de către parlamentari, sau în cadrul unui colegiu electoral special. Teza mea e că, fiind eclectic de jure, regimul are momente în care – de facto – funcţionează într-o logică parlamentară, marginalizîndu-l pe preşedinte; dar şi altele în care preşedintele domină Parlamentul pentru că domină majoritatea. Ion Iliescu în 1992-1996, Emil Constantinescu pe cînd premier era Victor Ciorbea, ca şi Traian Băsescu în vremea lui Emil Boc au fost, de fapt, şefii majorităţii.

Există, mai ales în rîndul actualei puteri, un curent de opinie favorabil reducerii prerogativelor preşedintelui. Argumentul celor care susţin parlamentarismul este că o majoritate de voci reprezentative ar fi mai legitimă în comparaţie cu voinţa unui singur om. Cum vedeţi acest raport între putere politică şi legitimitate?

Discuţia despre raportul dintre unu şi multiplu în politică e foarte veche: Aristotel o pomeneşte prima dată cînd deosebeşte monarhia de regimurile în care mai mulţi exercită autoritatea. Lumea modernă a inventat forma reprezentativă a politicii şi a cazat-o şi în republici, dar şi în monarhii. Mai mult decît atît, există derive monarhice ale republicilor. Nu e vorba aici doar de state africane, ci şi de cazuri europene. Despre Mitterrand s-a spus de multe ori că a inserat monarhia în democraţie. Pe scurt: legitimitatea poate fi viciată şi-n republici. Dar acesta nu e un argument în favoarea parlamentarizării obligatorii a regimului.

Ce anume face ca relaţia dintre preşedinte şi premier să fie atît de tensionată? E o problemă constituţională?

Unul e ales de cetăţeni, celălalt e votat de deputaţi după ce e desemnat de preşedinte. La revizuirea din 2003, s-a introdus un articol care spune că preşedintele nu-l poate demite pe premier. S-a pornit de la o intenţie bună, aceea de a evita momente de blocaj, precum cel din decembrie 1999, cînd a fost îndepărtat Radu Vasile. S-a creat însă o constrîngere formală apăsătoare pentru regim. Mai ales că premierul nu poate dizolva Camerele, cum se întîmplă într-un regim parlamentar! Doi premieri au dirijat, în schimb, majoritatea împotriva preşedintelui, folosind mecanismul suspendării. Dar nici un preşedinte nu a orientat o majoritate împotriva unui premier, cînd nu l-a mai plăcut. Nu e timpul pierdut...

Care au fost momentele critice în relaţia premier-preşedinte în istoria recentă?

E mai uşor să vedem ce premieri nu au avut relaţii tensionate cu preşedintele. Cred că primul a fost Nicolae Văcăroiu, al doilea – Mugur Isărescu, al treilea – Emil Boc, iar ultimul – Mihai Răzvan Ungureanu. În schimb, Petre Roman a fost în război cu Iliescu, Victor Ciorbea şi Radu Vasile s-au luptat, unul după celălalt, cu Emil Constantinescu, Adrian Năstase a avut conflictele sale, ce-i drept mocnite, cu Ion Iliescu, iar Traian Băsescu s-a certat şi cu Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu Victor Ponta. Scorul e 6 la 4.

Ce lipseşte în regimul actual pentru o coabitare paşnică între un premier şi un preşedinte de orientări politice diferite?

Ar fi multe de spus, dar mă mulţumesc să observ că întreaga cultură publică e traversată de conflict. Cuvîntul „compromis“ e cvasiabsent din discursuri. La Parlamentul European, acesta e, în schimb, cel mai important termen din vocabularul aleşilor. La Strasbourg şi la Bruxelles, diferenţele sînt respectate, iar limitele neînţelegerilor sînt trasate după lungi discuţii de detaliu. Paradoxul e că, la Bucureşti, actorii politici sînt mult mai puţin diferenţiaţi decît în Parlamentul European, dar cad rareori de acord! De ce? Pentru că lipseşte ceva despre care a scris pe larg Aurelian Crăiuţu, şi anume moderaţia. Eu sînt centrist şi, mai ales după experienţa acumulată la Parlamentul European, cultiv cu insistenţă moderaţia. Mi se pare că demnitatea umană nu poate fi afirmată de voci radicale.

Preşedintele Traian Băsescu a propus recent o reformă a Constituţiei. Printre altele, e vorba de reducerea numărului de parlamentari, de parlament unicameral, de reducerea mandatului prezidenţial la patru ani (aşa cum a mai fost). Care ar fi avantajele – şi dezavantajele – acestor modificări constituţionale?

Nu sînt de acord cu trecerea la unicameral, am şi votat contra acestei propuneri la referendumul din 2009. Cred însă că o diminuare a numărului total de parlamentari se poate face, dar mai ales că e nevoie de o diferenţiere clară a celor două Camere, atît din punct de vedere al felului în care sînt alese, cît şi prin funcţiile lor. Lungirea mandatului prezidenţial a adus deocamdată un plus de conflict. Există azi suficientă experienţă pentru a face o Constituţie mai bună. Ne trebuie – cred eu – mecanisme pentru a avea un plus de stabilitate. De pildă, dacă s-ar opta pentru un regim parlamentar, eu aş introduce neapărat moţiunea de cenzură „constructivă“, ca-n Germania. Ea presupune ca, atunci cînd vrei să dărîmi un guvern, să indici şi cine e înlocuitorul.

Şi care ar trebui să fie diferenţele între cele două Camere?

Una i-ar putea reprezenta pe cetăţeni, iar a doua – regiunile istorice. Prima ar putea fi aleasă într-un scrutin majoritar în circumscripţii cu un loc, a doua – potrivit unei logici proporţionale, pentru a include interesele colective ale unor entităţi de mari dimensiuni. Funcţional vorbind, prima cameră ar avea rolul de a controla Guvernul, în vreme ce a doua ar articula proiectele de interes general, pornind de la negocierea inteligentă a intereselor fiecărei regiuni. S-ar putea de altfel reveni şi la sistemul pe care l-a avut România prin Constituţia de la 1866, în care putea fi dizolvată o singură Cameră.

Aţi vorbit despre „moţiune constructivă“. Cum anume credeţi că va funcţiona un asemenea mecanism în condiţiile unei situaţii de (aproape) egalitate, şi cum va funcţiona dacă va exista o majoritate solidă în Cameră?

Moţiunea constructivă asigură – cum spuneam – stabilitate, pentru că descurajează încercările de a slăbi un guvern atunci cînd nu ai un înlocuitor care să se bucure de multă credibilitate publică. Partidele ar fi stimulate să caute din vreme candidaţi serioşi pentru a conduce guvernul. Sigur că atunci cînd o majoritate solidă e controlată de un lider autoritar şi credibil, moţiunea constructivă e pusă în cămară. Iar cînd nu ai această situaţie bună, eşti obligat să cauţi soluţii. Moţiunea constructivă are valoare acolo unde fragmentarea spectrului politic e mai mare decît e în acest moment la noi. Însă eu aş încuraja liberalizarea cîmpului politic, eliminînd condiţia ca un partid să aibă 25 de mii de membri fondatori şi eliminînd şi pragul electoral pentru Camera inferioară, păstrîndu-l doar pentru Camera superioară, unde ar fi nevoie de o decantare a marilor tendinţe la nivel regional.

La referendumul din 2009, majoritatea a fost de acord cu reducerea numărului de parlamentari. Ce lipseşte pentru a pune în practică acest deziderat?

Nici un partid nu înghite cu uşurinţă diminuarea numărului total de aleşi. Sacrificiul a fost evitat sub pretextul că referendumul a fost doar consultativ, nu obligatoriu. Ar fi bine ca majoritatea care se formează după alegerile viitoare să îi adune pe cei care vor o reformă constituţională.

Credeţi că aceste modificări ale Constituţiei pot fi negociate cu partidele parlamentare? 

O negociere presupune existenţa mai multor variante distincte. Deocamdată, doar Băsescu a spus clar ce anume are în vedere cînd vorbeşte despre revizuire. Ponta a promis că va face asta abia în 2013. Eu pledez pentru un regim nou. Cîrpeala celui de azi nu ne va ajuta.

Există, în democraţiile europene, modele de Constituţie din care România s-ar putea inspira?

Personal, admir Constituţia celei de-a V-a Republici franceze. Spre deosebire de regimul nostru, în Franţa preşedintele poate dizolva Adunarea. Deşi şeful statului are astfel o mare putere, coabitările din Franţa au fost decente. În acelaşi timp, nu pot să nu văd cît de stabile sînt regimuri parlamentare precum cel german. În alte locuri, acolo unde existenţa mai multor clivaje transformă parlamentul într-un mozaic, e mai multă instabilitate. În orice caz, nu va trebui să mai amestecăm lucrurile, împrumutînd elemente din mai multe regimuri. În 1991, cînd Adunarea constituţională şi-a încheiat lucrările, mulţi dintre cei care trudiseră la noul regim erau mîndri că textul la care s-a ajuns avea împrumuturi din multe ţări. Eclectismul nu e bun.

Sînteţi profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice. În ce măsură vă foloseşte experienţa academică în politică?

Un coleg de-al meu de la Universitatea Liberă din Bruxelles, care a intrat în politică şi e azi ministru în guvernul federal, a ţinut în facultatea unde preda de mulţi ani o conferinţă în care a explicat – spre stupefacţia studenţilor! – că ştiinţa politică nu-i e de nici un ajutor în acţiunea sa practică. Eu aş nuanţa. Cărţile acoperă o largă gamă de situaţii: fie că e vorba despre partide şi logica lor de funcţionare, fie că e vorba despre guvernare şi complicaţiile ei, studiile de ştiinţe politice care analizează experienţa îţi spun esenţialul. Politica înseamnă însă şi altceva: emoţii şi ambiţii, pasiuni ori interese pe care nici un studiu nu le-a redus la o formulă de calcul. Aici e mai importantă viaţa activă decît cea contemplativă.

Cristian Preda este din 1992 profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 pînă în prezent (Editura Polirom, 2011). Este deputat european din 2009.

a consemnat Matei MARTIN 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.