Pliketis

Publicat în Dilema Veche nr. 417 din 9-15 februarie 2012
Pliketis jpeg

Bine că a mai ieşit lumea în stradă în iarna vrajbei noastre (cum frumos a observat un protestatar), bine că Congresul american a vrut să dea S(t)OPA la tot Internetul, bine că UE şi copiii săi, printre care şi România, semnează ACTA (care chiar va da stop la tot Internetul şi tuturor magazinelor de obiecte la un euro), că aşa s-a reactivat lumea pe Facebook. Vara a fost o mare plictiseală, din cînd în cînd cîte o poză cu elevi beţi la Vama Veche, cîte un link amărît aruncat în scîrbă etc. Nici toamna n-a părut mai dinamică. Dar a venit această iarnă a manifestului şi a prezenţei.

Plictiseala pe Facebook are program. Marţi nu e o zi bună de plictis că e ziua favorită de reţea. În schimb, vineri pe la 4-5 deja dai cu tunul şi nimeni nu mişcă. Fluxul informaţional se reduce vizibil, nimeni nu introduce informaţie nouă, nimeni nu comentează cu patos şi mînie revoluţionară nimic. Facebook arată exact ca birourile din care au fugit utilizatorii săi. Pe la 10 seara, zi de zi, lumea se activează iar, ieşim puţin pe stănoagă să mai schimbăm o vorbă, să tragem o sinteză a zilei trecute, să privim încrezători spre viitor. Şi cînd îţi dai seama de acest ritm al reţelei sociale, te apucă maxima plictiseală. De aceea iarna vrajbei a picat la fix, zici că Mark Zuckerberg a trimis ţestoasele în stradă peste protestatari. Deodată predictibilitatea reţelei (din care se naşte şi plictisul) s-a dus la vale, ritmul s-a accelerat, informaţiile se ciocnesc, la fel şi exponenţii diferitelor ideologii. Iar suveranul Facebook ne lasă să-i umflăm burta de balenă şi să muncim în cîmpurile digitale spre marea lui desăvîrşire. Cu cît sîntem mai agitaţi şi mai logoreici, cu atît Facebook e mai profitabil.

Nu toţi stau în reţea să se agite. Unii o fac doar pentru jocurile stupide în care îţi creşti vaci inexistente şi iei poţiuni magice fără efecte, alţii doar să-şi pună ultima poză cu prăjitura mîncată sau, cum fac mamele mai ales, să vadă ce face copilul la facultate. Ca şi cum Facebook ar fi oglinda studentului. Cum arată şi o regulă Pareto, 20% produc 80% din conţinut, fie el agitat, ironic sau metaforic. Restul de 80% sînt pasivi. Cînd eşti pasiv la nivelul conţinutului nu înseamnă că eşti pasiv la nivelul căutării şi explorării. Pe Facebook toţi sîntem celebri pentru 15 prieteni, 15 minute sau 15 stalker-i. Nu există utilizator care să nu fi urmărit cu atenţie pe altcineva, să ia poză cu poză şi status cu status, să caute legături, conexiuni, să facă scenarii. Mai interesant este că există oameni plătiţi să facă asta, de serviciile de informaţie ale statului sau ale unor entităţi private, care nu zic nimic, doar amuşinează profilurile utilizatorilor. Cred că pentru aceia nu numai Facebook, dar tot Internetul e o mare plictiseală.

Sînt şi zile lipsite de sens, cînd stai pe Facebook doar pentru a da refresh, poate a mai apărut ceva nou. Sînt ore cînd bate vîntul prin reţea. Atunci îţi aminteşti cît de mare şi complex e Internetul, că Facebook e doar o fază şi o insulă perfidă, mai degrabă Alcatraz decît laguna albastră. Suferim toţi de sindromul Stockholm pe Facebook, iar cei care recunosc asta, şi încep să lupte împotrivă, se trezesc marginalizaţi. Închiderea fabuloasă într-un singur joc identitar e afacerea secolului nostru, atît de plictisit de postmodernitate. Iar cînd te plictiseşti, mai bine o faci în interior, între pereţii reţelei de socializare, decît timonier pe marea largă a Internetului. 

Plictisul e fecund, zicea poetul, dar nu şi pe Facebook. Aici plictiseala nu duce niciunde, te trezeşti în aceeaşi rotaţie de mesaje, link-uri şi poze cu pisici, aceleaşi meme, aceleaşi dileme. Aştept ziua Exodului şi voi fi primul care o va consemna. Problema e că de partea cealaltă a mării se află Google+. Acolo să vezi plictiseală! 

Constantin Vică este specialist în etica noilor tehnologii, Universitatea Bucureşti.

Foto: V. Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.