Populismul dăunează grav mediului înconjurător

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Populismul dăunează grav mediului înconjurător jpeg

Schimbările climatice sînt o realitate. Nici cei mai vehemenți negaționiști climatici nu mai contestă încălzirea globală, mulțumindu-se să-i relativizeze efectele ori să respingă urgența unei acțiuni de limitare a fenomenului. Undeva la mijloc mai există o categorie care acceptă că ne confruntăm cu un dezastru, dar vede în catastrofă un rău necesar, un preț pe care îl plătim în schimbul avantajelor unei vieți confortabile și al dezvoltării industriale. Dacă problemele de mediu sînt mai vechi, angajamentul politic pentru a le rezolva e de dată recentă: cum putem menaja clima, cum putem opri ori chiar inversa tendința de încălzire globală, menținînd în același timp ritmul dezvoltării și competitivitatea economică? Răspunsul cel mai simplu e expedierea oricărei acțiuni: economia e mai importantă ca ecologia. Reprezentantul „exemplar“ al acestei abordări e Donald Trump. Care refuză adoptarea unor politici de mediu bazîndu-se pe două tipuri de argumente. Primul derivă chiar din sloganul populist pe care și-a întemeiat cariera politică: „America first!“. Al doilea e un soi de whataboutism aplicat în geopolitică: dacă China nu își reduce amprenta de carbon, SUA de ce ar face eforturi care le-ar costa în competiția globală? Abandonarea acordului climatic de la Paris merge exact pe această logică. Populismul dăunează grav mediului înconjurător.

În Europa, unde chiar și unele dintre partidele din mainstream au preluat teme legate de mediu, încălzirea globală e văzută ca o provocare care necesită un răspuns urgent. Reflecții există și la nivelul statelor, și la Bruxelles. Soluțiile se lasă încă așteptate. O primă dificultate ține chiar de modul în care s-a configurat acest curent politic relativ nou. Verzii vin în urma și în trena unor mișcări civice ecologice. Mai întîi a fost activismul, partidul a venit de-abia mai tîrziu, inspirîndu-se din mișcările de mediu, unele foarte romantice, altele pragmatice și violente. Această descendență conferă Verzilor de azi atît tăria, cît și slăbiciunea. Partidele ecologiste au o voce puternică pentru că sînt radicale, dar adesea nu reușesc nici să furnizeze soluțiile raționale, nici să găsească formule de compromis pe scena politicii reale. Sînt anticapitalism, antiliberalism, antisistem, dar au ajuns suficient de reprezentative și de relevante încît să participe la „sistem“. Dacă vor reuși să depășească logica activist-civică în care s-au format și să intre în logica de reprezentare politică, ar putea să schimbe măcar parțial orientarea acțiunii politice. Dar asta înseamnă și abandonarea aurei romantice…

Problema, spun politicienii pragmatici, e legată de costuri: în economia reală, ecologia nu se compensează, eforturile de investiție, adesea semnificative, nu pot fi recuperate. Conformarea la norme de mediu mai severe presupune constrîngeri și investiții a căror rentabilitate este adesea scăzută. Sau o scădere a productivității, cu costurile sociale aferente. Sau riscuri în raport cu pierderea unor piețe. Etc. Există însă și perspective mai optimiste. Da, constrîngerile generate de politicile de mediu pot genera o creștere a costurilor de producție, dar respectarea unor reglementări mai stricte pune în mișcare energii creative neexplorate. Astfel, progresul e asigurat de inovație: ameliorarea procesului de producție, descoperirea unor materiale noi, reducerea deșeurilor, reciclarea, descoperirea unor piețe pentru produsele secundare etc. Întrebarea sensibilă e de unde ar trebui să pornească tranziția ecologică: de la stat sau de la companii? De la cei care reglementează sau de la „piață“?

Chestiunea cea mai arzătoare rămîne energia. Cea bazată pe cărbune e poluantă și, pentru a atinge țintele în ceea ce privește emisiile de carbon, trebuie înlocuită. Energia atomică e relativ curată în timpul exploatării, e ieftină odată ce reactorul a fost pus în funcțiune, e disponibilă în cantități mari, dar produce deșeuri radioactive, extrem de periculoase chiar și pe termen lung și, în plus, vine cu riscuri. Energia regenerabilă? E prea puțin pentru a alimenta o industrie energofagă (cum e cea a Germaniei, de pildă). Soluția e, evident, un mix între cele trei tipuri de energie, dar resursele nu sînt repartizate în mod unitar pe glob, la fel cum și nevoile sînt diferite. Doar planeta e una singură. Și, oricare ar fi sursa poluării, dezastrul se globalizează. Cît timp oamenii politici discută despre oportunitatea politicilor climatice și despre soluții concrete, temperatura crește… Începi să-i înțelegi pe activiștii care spun, pe un ton fatalist, că dezbaterea e o scuză ca să nu faci nimic.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.