Povești cu porci și rîmători

Constanța VINTILĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 923 din 16 – 22 decembrie 2021
Povești cu porci și rîmători jpeg

„Obraznic ca porcul”

Era o vreme cînd porcii se plimbau pe ulițele orașelor și satelor nestingheriți. Bineȋnțeles că cei cu ceva stare, boierii sau negustorii, aveau slugi care le păzeau turmele de porci și rîmători, purtîndu-i prin păduri să se hrănească cu jir și ghindă sau prin bălți și prin pășuni pînă la ȋngrășare. Ceilalți, săracii, ȋși creșteau porcii ȋn bătătură, lăsîndu-i să se scalde ȋn noroaiele ploilor, hrănindu-i cu resturi, sub supravegherea tuturor și, ȋn fapt, a nimănui. Așa că porcii evadau adesea prin nuielele gardului, plimbîndu-se alături de cîini, ȋn căutare de hrană, pe ulițe, prin grădinile, prin curțile sau lanurile de cereale ale altora. Asemenea cîinilor fără stăpîni, porcii ȋși fac apariția ȋn reglementările urbane, considerați vinovați pentru menținerea unui climat insalubru și a unei igiene precare. De pildă, la 27 aprilie 1811, Agia și Spătăria, instituțiile care se ocupau de buna igienă și ordine a orașului București, impuneau primele reguli de îngropare a cadavrelor: gropile trebuiau să aibă „cel puțin 4 palme domnești de la capacul cosciugului”. Se argumenta că porcii și cîinii dezgropau adesea cadavrele, ȋngropate prin curțile bisericilor, oferind privirii și simțurilor imagini și mirosuri deloc plăcute. Treizeci de ani mai tîrziu, rîmătorii umblau ȋn cîrduri pe ulițele orașelor Călărași, Bîrlad sau Fălticeni, hrănindu-se cu resturile menajere aruncate de locuitori pe unde apucau fără să se supună măsurilor de curățenie și ȋnfrumusețare reglementate de Otcîrmuire: „Nu se poate ȋnțelege temeiurile pe cari se sprijină locuitorii orașului, de nu se supun la măsurile de curățenie, ȋncît multe murdalîcuri, ȋn feluri de obiecte lepădate prin oraș, au făcut ca rîmătorii să umble cîrduri prin oraș, pe ulițe”, scrie, la 13 august 1848, Ioan Paraschivescu, ocîrmuitorul orașului Călărași. Otcîrmuirea orașelor se supăra pe porci, porcari și stăpînii lor care nu ȋnțelegeau prea bine nici reformele, nici regulamentele, nici măcar dorințele intempestive de a se supune igienei și condițiilor sanitare. Asocierea asta dintre porci și cîini, umblînd fără sfială pe drumuri, se regăsește adesea și ȋn proverbe, spunîndu-se despre cineva că este „obraznic ca porcul”, dar și „obraznic ca cîinele”. „Obraznici”, porcii și cîinii hoinăreau ȋncă pe ulițe, tîrziu, la 1863, scormonind pămînturile celor două națiuni, unite acum, fără să le pese prea tare de noile reglementări care ȋncercau să construiască granițe și garduri.

„Curat, curat, ca un porc ȋn lac băgat”

Porcul ajunge adesea ȋntr-o serie de conflicte ȋntre diferitele nații locuitoare prin Moldova și Valahia. Pînă nu demult, moldovenii, muntenii, evreii, turcii, bulgarii, armenii, sîrbii, germanii sau italienii se chiverniseau cum puteau, uneori păruindu-se, deseori tolerîndu-se, colaborînd atunci cînd nevoia sau interesul imediat o cereau, ignorîndu-se ȋn cea mai mare parte a timpului. Porcul nu pare să fie un punct asupra căruia să se fi ȋnțeles. După cum se știe, musulmanii și evreii nu consumau carne de porc, tocmai din cauza igienei precare a bietului animal, adaptabil și hoinar. Astfel, porcul se strecura și el cum putea printre creștini, musulmani, evrei, instrumentalizat și de unii, și de alții, ȋn exaltarea fricilor cotidiene. Iată cîteva exemple: Scaunul de carne din mahalaua Podul Beilicului era rezervat doar turcilor „mosafiri”; măcelarii ar fi trebuit să taie și să vîndă doar vite mari și oi, furnizînd carne „curată” beilicurile beilor și altor oficiali turci ajunși cu treburi prin București. Doar că măcelarii, „tăind ȋmpotriva bunei rînduieli și carne de rîmători”, aduceau „nu puțină supărare la vederea numiților mosafiri”. Pitacul lui Ioan vodă Caragea, din 26 ianuarie 1818, redă măcelăria de pe Podul Beilicului turcilor mosafiri și incidentul se stinge fără prea mare vîlvă. Altădată, evreii se arată nemulțumiți de amestecurile cărnurilor de tot felul prin scaunele (măcelăriile) de prin orașe. Carnea și pîinea ar fi trebuit să fie din „belșug” ȋn toate tîrgurile și orașele Moldovei și Valahiei pentru a evita astfel orice nemulțumire și revoltă a norodului. Recitind pitacele domnești, observ că domnia este preocupată de alimentarea orașelor cu două tipuri de carne: de oaie și de vacă. Porcul apare doar atunci cînd stîrnește ceva controverse. Asta nu ȋnseamnă că populația nu se hrănea cu carne de porc, ci că porcul era un animal ușor de crescut și de comercializat pentru a acoperi nevoile casei sau dajdiile.     

„...cînd se vor ȋntoarce porcii de la cîmp”

Negustorii de rîmători se perindau prin tîrguri, dealuri și munți cumpărînd și adunînd turme de rîmători pe care le dădeau ȋn paza unor păstori sau porcari pînă la ȋngrășare. Cum mămăliga constituia mîncarea de bază a moldovenilor și muntenilor, ȋngrășarea porcilor se făcea cu ghindă, jir și iarbă, fiind plimbați prin bălți, păduri de fag și stejar. Porumbul era interzis ȋn hrănirea porcilor (așa cum era interzis și ȋn fabricarea de rachiu) pentru a asigura hrana săracilor. Cînd erau numai buni de sacrificat, rîmătorii erau mînați prin plaiurile Buzăului sau Vîlcii către Ţara Nemțească. Plecați cu porcii, porcarii deveneau stăpînii absoluți ai turmelor de rîmători, alunecînd printre responsabilități, epizootii sau vremuri grele. Meseria de porcar nu era una chiar de lepădat, dacă aveai ceva abilități ȋn dezvoltarea unei afaceri și ceva spirit ȋntreprinzător. Puteai crește cîțiva rîmători pentru tine și familia ta, pe care să-i valorifici apoi prin introducerea lor ȋn rețeaua comercială sau pur și simplu puteai să asiguri hrana alor tăi, plus simbrie. Granița asta ȋntre ce era al porcarilor și ce era al stăpînilor de turme devenea ȋnsă deseori fragilă și de aici nenumărate conflicte, păstrate ȋn arhivele timpului. Am să dau doar un singur exemplu: la ȋnceput de secol al XVIII-lea (9 aprilie 1712), Marin și Neagul din Negoșani, județul Buzău, sînt trași la judecată de marele șetrar Mănăilă care lăsase ȋn grija lor o turmă mare de rîmători. Departe de supravegherea stăpînului, purcarii (porcarii) au pus stăpînire pe turmă, sacrificînd nu mai puțin de 300 de purcei, trimiși regulat familiilor spre hrană. Dar purcarii nu s-au mulțumit numai cu asta, au mai vîndut și 92 de porci din turmă, pe ici, pe colo, pentru a-și rotunji veniturile. Amănuntele sînt importante pentru a ne da seama de mărimea unei turme, dar și de precaritatea contractului social, bazat pe oralitate și onoarea cuvîntului dat. Or fi sperat săracii purcari că vor fi prinși „cînd se vor ȋntoarce porcii de la cîmp”, adică niciodată. Au ajuns totuși la gros, chiar dacă au invocat că iarna grea, bolile și lupii s-ar găsi vinovați de „decimarea” turmei.

„Porcul strînge untură pentru altul”

Porcul este o binecuvîntare pentru orice familie, la ȋnceputul oricărei ierni, cînd verdețurile s-au topit, fructele toamnei s-au consumat, iar legumele uscate au devenit grețoase, după atîtea săptămîni de post. Untură, slănină, cîrnați, fripturi și alte preparate din carne și cu carne parfumează zilele de sărbătoare, cu mirosurile lor. După atîtea zile de mămăligă și curechi, o friptură pe cărbunii ȋncinși din vatră, cu murături și usturoi, părea mîncarea cea mai bună din lume. Mirodeniile, cucunarii, stafidele, alămîile, năremzile, menite a adăuga finețe și bogăție bucatelor de Crăciun, nu prea se regăsesc pe mesele săracilor. Pe multe dintre ele nici măcar nu le cunosc. Untura este cea mai importantă rezervă de hrană care asigură trecerea peste iarnă pînă la urzici și alte buruieni ale primăverii. Cu ea se pot face de toate: se prepară alifii pentru diferitele dureri și boli, la oameni sau animale, elixire de viață eternă, descîntece, se ung opincile iarna și toate ȋncălțările bățoase, se pune ȋn opaițe, să lumineze serile oamenilor ce se culcau odată cu găinile. Ştiați că rîia se trata cu untură veche de rîmător amestecată cu iarbă de pușcă și piatră de pucioasă? Că durerea de picioare trecea cu untură veche amestecată cu sînge de iepure? Că tusea se ameliora dacă ungeai tălpile cu untură? Că mămăliga de cu seară se prăjea dimineața ȋn untură? Că fasolea verde căpăta gust cu doi stropi de untură? Că porumbeii erau mai dulci prăjiți ȋn untură? După cum spune zicala, sărmanul porc, atît de hulit, strînge, pînă la urmă, untură pentru alții...

Constanța Vintilă este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române. Cea mai recentă carte publicată: Tinerețile unui ciocoiaș, Editura Humanitas, 2019.

Foto: M. Groza

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.