Presa despre Herta Müller

Publicat în Dilema Veche nr. 347 din 7 octombrie - 13 octombrie 2010
Presa despre Herta Müller jpeg

Comunicatul de presă de la Humanitas anunţa că au fost „două zile-record cu Herta Müller“, cu zeci de apariţii în presă şi sute de oameni la evenimente. Aşa este. 

Mai întîi faptele. Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură în 2009, a venit la Bucureşti. Au mai fost pe la noi şi Orhan Pamuk (laureat Nobel), şi Mario Vargas Llosa (un mare scriitor despre care mulţi spun – pe bună dreptate – că ar merita Nobelul, dar deocamdată „n-a fost să fie“), şi alţii. Oricît ne-am lamenta, nu putem nega o realitate: sîntem „pe harta lumii“, se perindă pe la noi personalităţi culturale despre care (cel puţin noi, cei care am apucat vremurile de dinainte de 1990) nici nu ne gîndeam că au „contur“, nici nu ne imaginam că le vom putea întîlni altfel decît sub forma simbolică a cărţilor, discurilor, filmelor – nicidecum ca prezenţe umane reale. Humanitas a organizat, cu această ocazie, un eveniment impecabil: la Ateneu, o lectură publică şi un dialog între Herta Müller şi Gabriel Liiceanu, iar la librăria Kretzulescu o lansare de carte şi o sesiune de autografe. Plus conferinţa de presă de rigoare. Cei care au participat la evenimentul de la Ateneu şi la lansarea de la Kretzulescu au avut şansa să vadă şi să audă, pe viu, o scriitoare care – înainte şi după Nobel – a fost şi a rămas ea însăşi. Ceilalţi – „nenorocoşii“ – au citit prin ziare şi reviste ce şi cum s-a întîmplat. 

Nobelul „nostru“ 

Cînd s-a anunţat Pemiul Nobel pentru Herta Müller, presa noastră a început să-şi facă treaba pe care o ştie cel mai bine. Şi a rezultat o „temă“: Nobelul „ei“ e şi „al nostru“, dat fiind că e născută în România şi cărţile sale sînt pline de realităţi româneşti? Cîteva opinii exprimate atunci: „Acest premiu suprem aparţine puţin şi literaturii române. Sînt absolut fericit pentru premiul acordat azi Hertei Müller. Premiul este în primul rînd al ei, dar nu se poate să nu ne gîndim ce lumină va arunca el asupra literaturii române. E un eveniment fericit, care-ar trebui să ne facă foarte mîndri de compatrioata noastră.“ (Mircea Cărtărescu); „Cum să însemne premiul Hertei Müller ceva pentru România? Ea nu a spus că este scriitoare română, ci bănăţeană. Mai mult, ea nu a fost în exil, ci în recuperare.“ (Paul Goma); „Mi se pare extraordinar şi sînt fericit pentru Herta şi pentru literatura română de acest oarecum neaşteptat premiu, pentru că atunci cînd vezi lista de candidaţi, unde se regăsesc scriitori precum Amos Oz sau Philip Roth, parcă nu îţi vine să crezi că cineva se va uita la o scriitoare încă tînără din Germania, care vine din România şi care abordează o problematică de interes atît pentru cele două ţări, cît şi pentru Europa.“ (Nicolae Manolescu); „E un premiu surprinzător şi onorant pentru literatura română, care a avut-o pe Herta Müller în rîndurile ei ceva vreme.“ (Eugen Negrici); „Ne putem bucura, putem fi mîndri, dar premiul este al ei şi îi aparţine în exclusivitate...“ (Florin Iaru). Opiniile au fost consemnate de Mediafax imediat după anunţarea premiului şi au fost preluate de mai multe ziare. Ulterior, discuţia despre Nobelul „nostru“ a continuat şi nu au fost puţini cei care au considerat că premiul îi aparţine într-o oarecare măsură şi României: nu numai pentru că scriitoarea a trăit aici pînă în 1987, dar şi pentru că substanţa cărţilor sale este reprezentată de viaţa ei sub dictatură. Într-o formulare care ar putea fi sarcastică dacă n-ar fi cu totul rea, Cristian Tudor Popescu a sintetizat astfel: „Contribuţia României la opera Hertei Müller este viaţa trăită de dînsa sub Ceauşescu în anii ’70-’80. Se poate spune că principalul contributor la premiul Hertei Müller este Nicolae Ceauşescu“. Acelaşi jurnalist „nu poate să nu se gîndească“ la faptul că „nu au luat Premiul Nobel Petru Dumitriu, Marin Preda, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, ca să nu mai vorbesc de Tudor Arghezi“. 

Unde sînt cărţile? 

Un alt „punct“ pe agenda presei a fost să caute cărţile autoarei prin librării. Evident, erau greu de găsit: „Editura Polirom, care i-a tradus şi publicat Hertei Müller, de-a lungul vremii, trei cărţi, căuta ieri prin depozite volumele sale, în condiţiile în care în şase dintre librăriile din centrul Bucureştiului, ieri la prînz, nu exista nici un titlu din opera de acum celebrei scriitoare“ – nota Ziarul financiar din 8 octombrie 2009. Dincolo de stîngăcia frazei (o editură nu are cum să „caute“ în propriile depozite), căutarea cărţilor prin librării era o altă falsă problemă (ca şi „caracterul românesc“ al premiului): apăruseră doar patru – una la Editura Univers, în 1995, şi trei la Polirom, în 2005-2006 (una reeditată). Erau puţine şanse să se mai găsească. Dar, în general, autoarea era destul de puţin tradusă în lume la acea dată. Pe un blog de biblioteconomie (prolibro.wordpress.com), o notă din 9 octombrie 2009 semnată Claudia Ş. (presupun că este Claudia Şerbănuţă, care a colaborat şi la revista noastră), este dată o listă cu numărul de volume ale scriitoarei aflate la acea dată în biblioteci, înregistrate de worldcat.org (un catalog internaţional al bibliotecilor), în diverse limbi: 67 de volume în germană, 13 în suedeză, 9 în polonă, cîte 6 în engleză, olandeză şi spaniolă, cîte 5 în daneză şi română, cîte 4 în franceză şi portugheză, cîte 3 în finlandeză, turcă şi norvegiană, 2 în italiană şi cîte unul în persană, greacă, slovenă, islandeză, maghiară, chineză şi croată. Într-o ţară în care propriii scriitori sînt citiţi mai puţin decît cei străini (şi unde în general se citeşte puţin), Herta Müller nu stătea tocmai rău cu cele patru cărţi ale sale... Iar la Biblioteca Naţională se găseau 88 de volume ale sale în diverse limbi, mai notează Claudia Ş. 

După Nobel, după eveniment 

Dacă în 2009 93% din cei 6560 de respondenţi la un sondaj declaraseră că nu au citit nimic scris de Herta Müller (ceea ce e explicabil: nu este vorba de un autor „lejer“, prizabil, ci de o scriitură densă şi complicată, profundă şi dinamică, în care trebuie să ştii să pătrunzi), acum scriitoarea e cu mult mai cunoscută, iar traducerile sale s-au înmulţit. Evenimentul de la Ateneu s-a înscris în această maşinărie a industriei editoriale care încearcă să vîndă cît mai bine un autor, mai ales cînd are la dispoziţie „platforma“ oferită de Nobel. Din nou, evident, comentariile din presă au fost abundente. 

Numai că, revenind şi spunîndu-şi direct, fără ocolişuri, opiniile, a pus din nou sare pe rana nevindecată a felului în care societatea noastră se raportează la trecutul recent. Intelectualii noştri au simţit nevoia, rapid, să pună accentele pe ceea ce li s-a părut semnificativ. Exemplele din caseta de mai jos arată cele două „capete“ ale interpretării, între care există loc suficient pentru nuanţări, dezbateri, corectări şi dileme. 

Herta Müller a plecat, noi ne vom continua „dezbaterile“ şi ne vom păstra obsesiile. Evenimentul a fost însă unul rar şi, cu siguranţă, memorabil pentru cei care au asistat la el. Pentru ceilalţi, am realizat acest „dosar“ în Dilema veche.

Foto: M. Vilău

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.