You and I

Povestea mea de dragoste cu muzica live începe cu Grimus, o trupă din Cluj care-și ia numele de la romanul de debut al lui Salman Rushdie. Nu am altă poveste nici pe departe la fel de personală cu vreo legendă a muzicii descoperită pe eternul MTV, apoi văzută pe scenă cu reverența distantă cuvenită pentru figurile ieșite din ecranul tuturor posibilităților.

Și asta pentru că prin exercițiu de admirație nu înțeleg distanță și idealizare, exercițiul de admirație pentru mine a însemnat că trupa asta a devenit ca o linie roșie care marchează etape și schimbări personale. Aș putea foarte ușor să-mi scriu jurnalul din 2008-2016 cu datele concertelor Grimus în loc de convenția zilnică și aș avea un tablou complet. Să am trupa mea feel good și ritualul de a merge la toate concertele lor avea sens mai ales cînd abia descopeream cu adevărat Bucureștiul. Așa că, datorită lor, am o hartă afectivă extrem de diversă a locurilor pe care altfel nu le-aș fi bifat, poate, niciodată. Iar ritualul ăsta l-am împărțit cu toți prietenii. Deși la majoritatea am preferat întotdeauna să merg singură, ca să fie timpul meu cu mine și cu ei.

In a glimpse

Primul lor concert de la MȚR, după ce albumul de debut, Panikon, ieșise pe primul loc într-un top realizat de Dilema veche (2008), a fost și prima dată cînd i-am văzut. Pînă prin 2011 știu sigur că am mers la peste douăzeci de concerte, pe vremea aia încă număram. Apoi postam mementouri cu #fărănumăr și probabil, pînă în 2019, s-au strîns spre patruzeci.

I feel so alive in your eyes

Am văzut zeci de alte trupe și la nici una nu m-am simțit cu adevărat parte din muzică. Fiecare concert era și nu era la fel. Știam toate versurile, știam că spre jumătatea concertului solistul o să coboare printre noi și o să danseze și cînte cu noi în brațe. Știam că el, Bogdan, o să încerce să se urce peste tot, să ne vadă pe toți, să cînte lîngă toți, să facă din muzică o experiență cît mai intimă pentru zecile sau sutele în mijlocul cărora dansa și cînta. Și mai știam că, la final, toată sala o să cînte „Umbre“ din toate puterile. 

I will be the waves of an ocean

Al lor a fost ultimul concert pe care l-am prins în iconica Lăptărie a lui Enache. I-am ascultat în grădina Cișmigiu, în Cărturești Verona, în Casa Universitarilor, în IOR, în Izvor, la Grădina cu filme, la Monteoru. În Expirat, Colectiv, în Club A, Control. Ringul meu de dans en miettes.

Cînd a venit Salman Rushdie în România, în 2008, a ținut o conferință la Ateneu și ei au fost invitați să cînte. Eram acolo.

Cînd au avut un Guerilla session în Energiea, am cîștigat o invitație și eram acolo (singura chestie pe care am cîștigat-o vreodată pe Internet).

Cînd au filmat un videoclip în Silver Church pentru al doilea album, eram acolo.

Am decis de pe o zi pe alta să plec singură în Vama Veche și, după ce am ajuns, am văzut un afiș pe un stîlp că aveau concert peste două zile acolo. Eram acolo.

It’s a solitary time of our lives

În 2012 urma să mă mut la Paris un an. Aveam avion dimineața devreme. În seara de dinaintea plecării mi-am pregătit bagajul, mi-am pus o rochie cu paiete și am plecat la MȚR. Ultima noapte de Grimus spre prima zi de Paris.

Într-un an, de ziua mea, M.C. era la Cluj, l-a văzut pe Bogdan la o terasă, m-a sunat și mi l-a dat la telefon să-mi spună la mulți ani.

Illusions have no flaws

Cînd dau căutare #grimus prin arhiva mea social media, văd vreo 12 ani din viața mea. Văd totodată harta mea personală a Bucureștiului. Locuri în care n-am fost decît o dată să îi văd pe ei: Wings Club, un bar obscur fără nume undeva lîngă Basarab, Carul cu Bere. Cu siguranță, altele pe care le-am uitat.

Admirația nu e un exercițiu de distanțare, nici de o coerență și continuitate perfecte, admirația mea pentru Grimus a însemnat un anumit tip de fidelitate și a dus la un colaj de momente, amintiri, poze, versuri. Multă vreme, ei au fost ritmul meu.

#fărănumăr continuă odată ce lucrurile vor reveni la normal. Iar în 2028 o să sărbătorim cumva împreună povestea asta.

Nimeni nu se va atinge de noi.

Alexandra Florescu este traducătoare și PR la Editura Nemira.

Sursa foto: Facebook Grimus