Licurici, milioane de pixeli strălucitori. Noaptea de Revelion, mii de ecrane luminoase îndreptate spre Turnul Sfatului. De sus, de lîngă scena din Piaţa Mare, se vede o mare de luminiţe plutitoare, mîini ridicate spre cer înarmate cu telefoane, aparate de fotografiat sau camere video. În zori, în computere se vor descărca ultimele zîmbete ale Sibiului din 2007. Unii vor fotografia doar cerul înceţoşat, alţii vor prinde prim-planuri ale turnului în flăcări, alţii chiar şi chipurile artiştilor care cîntă în bulele transparente. Unii vor spune că n-a fost mare lucru, alţii vor picta în aceste culori fantastice întreaga istorie a unui an. În tuşele acestui ultim tablou desfăşurat în inima oraşului putem regăsi cu uşurinţă trăsăturile întregului program "Sibiu - capitală culturală europeană 2007": totul depinde de privitor, de unghiul în care a fost acesta plasat, de aşteptările lui şi, pînă la urmă, de pura plăcere ce i-a fost sau nu provocată. Corpul. Am putea privi programul Sibiu 2007 ca pe un corp, şi am putea încerca să-i cîntărim frumuseţea - dar şi funcţionalitatea - după înfăţişarea şi sănătatea anumitor părţi componente. Teatru, film, muzică, arte vizuale... Începutul lui 2008 mă găseşte mult mai îngăduitoare decît eram cu un an în urmă. Programul odată încheiat, conştientă că nu mă voi mai întîlni probabil niciodată - nici ca jurnalist, nici ca spectator - cu o asemenea densitate a evenimentelor, sînt dispusă să privesc în urmă zîmbind şi să fiu darnică în calificative. Dacă la începutul anului cu toţii credeam puternic în pilonii de bază ai programului - festivalurile de teatru, jazz şi film documentar - şi priveam cu scepticism capacitatea fizică a oraşului de a găzdui evenimente de amploare, spre finalul lui 2007 părerile s-au mai schimbat. Trebuie să recunoaştem prezenţa unor evenimente excepţionale, care nu se vor repeta prea curînd. Festivalurile de tradiţie au fost, într-adevăr, componente importante. În 2007, teatrul nu numai că a confirmat, dar a depăşit aşteptările. Cel mai bun lucru care se putea întîmpla a fost ramificarea ofertei în două mari festivaluri. Mai exact, apariţia, pe lîngă Festivalul Internaţional de Teatru, a Festivalului Teatrelor Europene, din toamnă. Dincolo de bogăţia evenimentelor, importantă este separarea lor, pentru categorii diferite de public. Pentru iubitorii divertismentului, festivalul de toamnă a trecut aproape neobservat; pentru consumatorul de evenimente de calitate însă, a fost un deliciu. Astra Film Fest a făcut şi el un salt remarcabil. Şi cel de jazz a adus nume mari. Dar dincolo de festivaluri au existat evenimente punctuale cu care Sibiul nu s-ar fi întîlnit altfel. Amintesc doar "Don’t Look Back", teatru în clădirea Primăriei, adus de British Council.A existat şi o cantitate de mărunte concerte sau expoziţii fără mare însemnătate, însă un corp este format şi din celule neutru colorate.Public de import. Festivaluri recent intrate pe scena sibiană - TIFF, importat de la Cluj, sau AniMotion - ne amintesc de categoria evenimentelor de calitate cu public sub aşteptări. Spre final de an, s-a produs un fel de suprasaturare. Acolo unde a lipsit publicul importat din Bucureşti sau de peste hotare, sălile au fost goale. Un al doilea festival de jazz s-a desfăşurat cu cîteva zeci de spectatori, la fel au rulat filme foarte bune la cinematograf, în timp ce proiecţiile gratuite din aer liber strîngeau sute de oameni. Nu poţi să nu remarci prezenţa în program a unor delicatese de care puţini s-au bucurat. Este însă normal ca la o expoziţie de artă publicul să fie mai puţin numeros ca la un concert rock. Aşa încît mi-ar fi greu să fiu de acord cu afirmaţia că artele vizuale au fost Cenuşăreasa programului. Aş spune doar că fiecare parte a "trupului" şi-a avut cuveniţii admiratori.A crescut apetenţa pentru evenimente - s-a spus - s-ar fi produs o rafinare... Alţii au zis că lumea vrea de-acum cultură doar pe gratis. Eu cred că, treptat, s-a retras curiosul, spectatorul de ocazie, şi s-a reconstituit nucleul de bază al consumatorilor fideli: cei care mergeau şi înainte la teatru, la Filarmonică, la muzee au continuat să frecventeze sălile, punînd preţ pe numele de pe afiş. Ceilalţi au continuat să vină doar în Piaţa Mare, la evenimente "pop-corn". Varietate a fost suficientă. N-aş putea spune că a lipsit ceva din meniu. Mai degrabă a fost, cu precădere în vară, un exces al culturii de divertisment, iar participarea la evenimente de calitate a fost uneori slabă, poate chiar ca urmare a excesului amintit.Sfaturi pentru Iaşi. Cînd se vorbeşte despre cîştiguri, se amintesc infrastructura modernizată, dublarea numărului de turişti, vizibilitatea Sibiului şi transferul imaginii sale asupra României, experienţa dobîndită de operatorii culturali. Sigur, acestea sînt lucruri care rămîn, dincolo de emoţiile momentului. Printre cîştigurile materiale se numără şi cele două scene care rămîn la Sibiu, precum şi pianul, care i-a fost cedat Filarmonicii de către Ministerul Culturii. Din păcate, nu se va construi o clădire nouă pentru teatru în 2008, aşa cum se promisese.Cum va arăta Sibiul cultural în 2008? Cu două mari festivaluri de teatru, în mai şi octombrie-noiembrie, cu nume ca Silviu Purcărete şi Andriy Zholdak. Cu concerte ale Filarmonicii în aer liber, după modelul "Trei tenori". Cu festivalul rock Artmania şi mai mare. Acestea sînt promisiunile. Iar dacă Iaşiul va fi să fie viitoarea capitală culturală europeană din România - aşa cum se spune - Sibiul va fi prietenul care îl va ajuta să îşi croiască mai uşor drumul. Se va învăţa nu atît din succesele, cît din bîlbîielile primului urcat pe scenă. Chiar şi greşelile se vor ridica, de atunci, la rang de cîştig. Sfaturi se pot da de pe acum: construiţi hoteluri, renovaţi sălile de spectacol şi nu uitaţi gara!