Profu’ de română

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Profu’ de română jpeg

Am scris frumos, pe foaia de hîrtie care ni se dăduse: „Optez pentru Liceul «Tudor Vladimirescu» din Tîrgu Jiu, clasa de matematică-fizică“. Totul părea clar și limpede. Mai rămînea doar examenul de admitere. Și glasul ascuțit ca un briceag al profesoarei de matematică – atunci cînd striga la tine „Fetițo!“ și te fixa cu ochii ei albaștri, cu o formă perfectă, îți pierea cheful de orice ecuație sau problemă de geometrie. Scria pe o tablă, apoi pe cealaltă, și mă uitam neputincioasă la pînza aceea de păianjen. Mă gîndeam că o să mă înghită și o să dispar sub faldurile ei, ca Alice altădată. Cu siguranță, profa de matematică era pasionată de ce făcea și visa cifre și rezolvări de probleme de gazetă, dar se baricada mereu în spatele numerelor și al teoremelor, și noi rămîneam în urma lor, ca în dreptul unui gard și, chiar dacă ne-ar fi plăcut să ajungem acolo și să zburdăm, devenise imposibil. Nu aveam încredere în mine deloc. Trăiam cu spaima că oricînd e posibil să nu fac bine, să nu știu ceva, să greșesc demonstrația. Creierul meu activa singur butonul de panică: „Fetițo!“.

La fizică avusesem noroc de o doamnă relaxată și căreia îi plăcea să ne aibă companioni de drum. Atmosfera din clasă contează. Și felul în care te raportezi la copiii din fața ta. Rezolvam exerciții aproape în joacă, ne bucuram că înțelegeam niște legi fizice, că puteam să ne imaginăm și altceva decît niște probleme.

Dar, una peste alta, nu eram fericită cu opțiunea mea de clasă de matematică-fizică. Am făcut schimbarea în ultima zi în care se mai primeau dosarele de înscriere la liceu. Știu sigur că hotărîrea mea de a mă duce la clasa de filologie-istorie, la Colegiul Național „Spiru Haret“, se lega de ce auzisem: „E acolo un prof de română mișto“. Nu-l zărisem și nu vorbisem cu el. Îi știam doar numele.

Și așa a fost. Cel mai bun partener de discuții. Deloc afectat, mai degrabă spartan. Un cititor atent, care nu te lăsa să bați cîmpii, te disciplina și te ghida să nu te rătăcești prin textele din manual și prin cele de literatură universală, pe care le aveam în programă. Nu cred că e ceva mai prețios cu care poți să pleci de la o oră de la școală decît acela că ai înțeles. Că ai făcut toate ocolurile posibile, dar, în cele din urmă, ai ajuns acolo unde lucrurile se leagă și vezi un desen, nu doar o linie sau niște cuvinte înșirate pe o pagină.

Intra în clasă cu catalogul în mînă, dar nu părea niciodată că-i dă importanță. Avea, cel mai probabil, 1,90 m și o figură de sfinx. Nu zîmbea des, dar cînd o făcea ne emoționa. Nu l-am auzit niciodată ridicînd vocea. Se mai încrunta, ce-i drept, cînd spuneam cîte o gogomănie. Citeam și așteptam cu nerăbdare orele de literatură ca să vorbim, și asta s-a întîmplat pînă am terminat liceul. Nu se trăgea cu noi de șireturi, dar îi simțeam bucuria cînd vedea că antrenamentul cititului, pe care îl făceam împreună, ne ajuta. Ne provoca, și asta ne plăcea, ne făcea să ne simțim importanți.

Odată, prin clasa a X-a, am plecat cu niște colegi și colege de liceu la munte, într-o toamnă destul de ploioasă. Știam că riscăm, că ne aventuram pe un drum greu și că vremea era capricioasă, dar ne-am gîndit că n-are ce să ni se întîmple. Pentru că unii dintre părinți nu voiau să-și lase copiii de capul lor, am mințit că era o excursie serioasă și că mergeam cu proful nostru de română, mare montaniard, de altfel. Și ne-am pornit la drum, cu povestea ambalată bine, pentru cei de acasă. S au pornit ploile și am rămas vreo două zile într-o cabană părăsită, iar cei de acasă au intrat în panică. Nu știau nimic de noi, nu existau telefoane mobile. S-au dus la școală să se intereseze ce era cu profesorul, cu grupul. Și l-au luat pe om, nevinovat, ca din oală.

Ne-am întors pînă la urmă, cam speriați și spăsiți, dar grija mea cea mai mare era că trebuia să dau ochii cu proful de română, pe care îl dezamăgisem, cu siguranță. Aș putea să reconstitui cu exactitate întîlnirea noastră de pe holul întunecat al liceului, din dreptul cancelariei, unde mă duceam rar. Mă chemase să vorbim despre povestea asta. Mă aștepta. I-am zis „Bună ziua“ și mi-a răspuns: „Ce bine că n-ați pățit nimic!“. Replica lui m-a liniștit. Au urmat „Ce naiba o fi fost în capul vostru?“ și un „Băi, cu muntele nu-i de glumit!“. I-am povestit ce se întîmplase, el nu s-a lungit cu morala și i-am rămas recunoscătoare și pentru asta. Proful se speriase, desigur. Dar în timpul discuției noastre am știut că nu pentru minciuna noastră prostească, ci pentru noi, oamenii la care ținea cu adevărat și pe care îi cunoștea bine.

Nu l-am văzut de multă vreme pe domnul Eugen Velican. Dar cînd am în față oameni tineri, mă gîndesc la el. N-aș putea zice ce înseamnă un profesor bun. Dar știu ce înseamnă unul adevărat.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.