Propagandă şi manipulare - strategia militară a Rusiei

Armand GOŞU
Publicat în Dilema Veche nr. 577 din 5-11 martie 2015
Minciuna şi rubedeniile ei literare jpeg

Chiar oameni competenţi, cu solide cariere de experţi, întinse pe decenii, în chestiuni legate de Rusia au fost surprinşi de agresivitatea media moscovite din ultimul an şi n-au putut s-o explice convingător. În spaţiul public, de luni de zile, se dezbate acest subiect. Parlamentul European, Congresul american, diverse cancelarii occidentale au recomandat adoptarea unor măsuri care să contracareze efectele media ruseşti. Preşedintele Obama a promis pentru 2016 bani mai mulţi din bugetul Apărării pentru a combate propaganda rusă în Ucraina şi Republica Moldova. 

Caracteristicile propagandei ruseşti sînt generarea unor emoţii foarte puternice, agresivitatea şi divorţul dramatic de realitate. Televiziunile ruseşti, cu foarte puţine excepţii, creează o realitate tot mai complicată, imprevizibilă, „generează spaime ducîndu-i pe oameni în pragul haosului şi panicii“. Odată creat, stresul uriaş avariază mecanismele gîndurii raţionale, oamenii sînt împinşi în mulţime, unde acţionează instinctele arhaice declanşate de cele mai simple emoţii („Psihologhiia manipuleatora – eto psihologhiia ubiiţî“, 25.12.2014, interviu cu prof. Elena Sokolova,

).

Feţele acestei propagande pot fi de-a dreptul hidoase. Cel mai recent exemplu: în timpul marşului de comemorare a lui Boris Nemţov, de la 1 martie, pe forumurile celor trei site-uri care au transmis în direct, fostul lider al opoziţiei era cînd agent CIA care pregătea o revoluţie colorată la Moscova, cînd homosexual, cînd trădător în slujba Kievului.

În Rusia, cine nu este cu Kremlinul, cine-l critică pe Putin sau măcar se îndoieşte de justeţea politicii lui este considerat trădător şi duşman. Împotriva acestor foarte puţini care îndrăznesc să formuleze minime rezerve faţă de politica oficială s-a format recent, cu binecuvîntarea puterii, mişcarea Anti-Maidan, cu obiectivul precis trasat de a combate orice opoziţie, de a stîrpi cea mai mică îndoială în înţelepciunea lui Putin. Anti-Maidan luptă împotriva „coloanei a cincea“, a duşmanului din interior. Însă, în ultimul an, maşina de propagandă controlată de Kremlin a acordat mai multă atenţie duşmanului din afară. Aici, principalul inamic sînt Statele Unite, care vor să conducă singure lumea, să impună abuziv voinţa lor altor ţări, deşi nimic nu le îndreptăţesc la aceasta, de vreme ce Războiul Rece s-a încheiat cu un scor nul, prin destrămarea de bună voie şi nesilită de nimeni a Uniunii Sovietice. Obama nu vrea să discute cu Putin, nu respectă interesele Rusiei, pe care o tratează cu dispreţ, ca pe o putere de mîna a doua. Însă, în această etapă, Washington-ul nu acţionează deschis împotriva intereselor Moscovei, ci prin intermediul Kievului, unde a ajuns la putere, în urma unui Maidan regizat de CIA, politicieni care vor să închine Ucraina Occidentului în general, Statelor Unite în particular. Însă, într-un trecut nu foarte îndepărtat, propaganda oficială spunea că Ucraina este o ţară soră, poporul ucrainean este popor frate, iar ruşii şi ucrainenii împart nu doar istoria mai veche (şi unii, şi alţii se revendică de la Rusia kieveană), grupul etnic (slavi de Est) şi lingvistic (limbi slave), ci şi religia ortodoxă, tradiţiile Bizanţului, valorile civilizaţiei euro-asiatice şi nu şi-ar putea concepe viitorul decît împreună, unii alături de alţii. Asta, pînă acum un deceniu, la Revoluţia Portocalie, cînd pentru prima dată ruşii au înţeles că fraţii ucraineni pot să aibă o perspectivă proprie, alta decît a Kremlinului, faţă de propria evoluţie politică. 

Criza internă de la sfîrşitul anului 2013, care a luat o neaşteptată turnură prin demisia şi fuga lui Viktor Ianukovici a oferit Rusiei pretextul de a ocupa şi de a anexa Crimeea. Iar la televiziunile moscovite, dintr-odată, manifestanţii de pe Maidan devin fascişti, urmaşii naţionalistului Bandera, extremişti de dreapta, autori ai unei lovituri de stat orchestrată de CIA, terorişti, antisemiţi etc.

Pe măsură ce luptele se extind în Donbass, propaganda Kremlinului devine tot mai agresivă. Reporterii prezintă copii mutilaţi, fete violate, bătrîni umiliţi, zeci de trupuri însîngerate, case arzînd. Secvenţe copleşitoare care stîrnesc sentimente puternice. Însă imaginile care însoţesc relatările se dovedeşte că sînt din alte războaie. Sau, pur şi simplu, sînt culese de pe Internet. Băieţelul însîngerat, arătat la televizor şi prezentat în

nu e din Slaviansk, ci din spitalul sirian Alhurria. Tot din Siria este şi copilul de 3 ani, arătat la Pervîi Kanal, în iulie 2014. Băieţel de 3 ani crucificat – oare ce poate stîrni o emoţie mai mare?! Agenţia de stat, Ria Novosti, într-un material despre criza umanitară din Ucraina, vorbeşte despre sute de cadavre, cu organele scoase, găsite de cîmp. Însă fotografia care însoţeşte materialul este din Cecenia. Tot despre atrocităţi era vorba, însă despre cele săvîrşite de armata rusă împotriva civililor ceceni. O altă televiziune moscovită relatează despre un pretins lagăr de prizonieri în Ucraina, folosind o fotografie din Bosnia, 1995.

Un mare reportaj este prezentat pe principalul canal al televiziunii publice, despre 140.000 de ucraineni care se refugiază în Rusia, de frica guvernului fascist instalat la Kiev. Seara următoare a fost o continuare şi mai dramatică, reporterul vorbeşte de 600.000 de oameni care fug din ţară. Sînt difuzate imagini filmate cu sute de maşini şi mii de oameni grăbiţi să iasă din ţară prin vama Şeghini. Numai că punctul de vamă Şeghini este în regiunea Liov, de la graniţa polono-ucraineană, deci pe acolo nu treci în Rusia, ci în Polonia. Tot Pervîi Kanal, postul rusesc cu cea mai mare audienţă, face un reportaj la o bază secretă din Lituania unde se antrenează, chipurile, luptători ucraineni. Baza secretă era casa de odihnă Aerodream, la care se pot rezerva camere pe Internet.  Relatările din teatrul de operaţiuni militare au fost ilustrate cu imagini din filmul Brestkaia krepost (mai-iunie 2014), războaiele din Irak şi Siria, numai secvenţe puternice, cu bombe care explodează şi case care se prăbuşesc, producînd nori de praf. După ce au fost dezvăluite aceste falsuri grosolane, televiziunile ruseşti au început să fie ceva mai prudente, mai ales cu utilizarea imaginilor preluate de pe Internet, care pot fi mai uşor identificate. 

Nimeni nu scapă de maşinăria de difuzat minciuni a Kremlinului: deciziile lui Obama sînt falsificate în presa rusă, discursurile lui Kerry, atunci cînd nu sînt mutilate, sînt de-a dreptul inventate, parlamentul britanic e răstălmăcit. Uneori se minte cu măsură, dar de cele mai multe ori se exagerează, tuşe groase, de la diversele canale de televiziune pînă la agenţiile de presă, care inventează ştiri ce nu există. Maşina de propagandă a clonat site-ul ziarului

(

), pe care a postat ştiri pe care apoi le-a preluat cu aerul că sînt publicate la Kiev (clona a fost la adresa

). Săptămîni în şir, ministerul ucrainean al apărării a răspuns „Informaţia difuzată nu corespunde realităţii şi este o provocare“. Mai multe site-uri din Ucraina sau din Occident au dezvăluit aceste falsuri. Multe au renunţat între timp. Imposibil de combătut eficient atît de multe minciuni. În plus, ele sînt adresate unui public format în primul rînd din telespectatori ai canalelor de televiziune ruseşti, la care adesea nu se poate ajunge pentru a demonta această propagandă. 

Manipularea extremă, îngroşarea tuşelor, agresivitatea fără precedent a acesteia, chiar depăşirea unor limite conturate în timpul Războiului Rece este parte a noului tip de război, teoretizat la Moscova, şi operat cu succes în Ucraina. Şeful Marelui Stat Major, generalul de armată Valeri Gherasimov scria recent că aceste confruntări din cîmpul informaţional au devenit componentă esenţială a războiului modern. 

După războiul din Georgia (august 2008), considerat ultimul război de tip clasic, teoreticienii militari ruşi au iniţiat o dezbatere în publicaţiile armatei privind viitorul războiului, care – spun ei – va fi de tip insurecţional. Una dintre cele mai importante componente a acestuia este războiul psihologic. Lucrările colonelului antibolşevic Evgheni Messner (1891-1974) sînt sursa teoretică de bază din care s-au inspirat generalii ruşi de stat major. Messner a luptat pe frontul românesc, în cadrul diviziei 15 infanterie, în Primul Război Mondial, s-a refugiat la Odessa, de acolo în Donbass, alăturîndu-se trupelor albgardiste împotriva bolşevicilor, în Războiul Civil, după care s-a refugiat la Belgrad, unde a predat la Şcoala Superioară de Război pînă în 1944. Messner are experienţa războiului ţărănesc condus de Nestor Mahno, a luptelor din sud-estul Ucrainei, de la Zaporoje, Mariupol etc. (1918-1920), care-i opuneau pe Denikin, Mahno, Troţki, pe cazaci. Tocmai această complexă experienţă militară, peste care s-a suprapus şi cea rezultată din colaborarea cu Wehrmacht-ul în cel de-al Doilea Război Mondial, a constituit sursa principală de inspiraţie pentru formularea teoriei privind noul tip de război

(război insurecţional, rebeliune, răscoală). Teoria este prezentată în patru cărţi, publicate în limba rusă, la Buenos Aires, dintre care cele mai importante sînt:

(1960) şi

(1971). Cărţile lui Messner au fost descoperite în Rusia la 40 de ani după tipărirea lor. Abia în 1999, un articol semnat de Messner este publicat în suplimentul militar al ziarului

Din 2004 începe la Moscova tipărirea cărţilor lui Messner, care devin principala sursă de inspiraţie pentru teoreticienii militari ruşi. Pe lîngă uscat, apă, aer, războiul de tip nou deschide un nou spaţiu, al patrulea, războiul pentru minţile oamenilor. „În războaiele de pînă acum se considera important să cucereşti teritorii. De aici înainte va fi [importantă –

.] cîştigarea minţilor celor care se află în statul inamic.“ Obiectivul războiului psihologic, continuă Messner, este inducerea panicii în mintea duşmanului, a neîncrederii în conducători, a îndoielii în propriile forţe, opinii, sentimente şi prăbuşirea moralului trupelor şi populaţiei. Ideile lui Messner au fost preluate în manualele după care învaţă tinerii ofiţeri din academiile militare de la Moscova, în cărţile de istorie militară a Rusiei şi URSS, sînt citate în dezbaterile purtate pe tema războiului viitorului, şi chiar au fost dezvoltate de alţi teoreticieni ruşi, precum Aleksandrov şi Gherasimov. 

Aceste detalii confirmă faptul că Moscova acţionează ca şi cînd se află în stare de război cu Occidentul. Doar aparent frontul de luptă se reduce la Donbass, însă potrivit teoreticienilor ultimului val din academiile militare moscovite, care s-au inspirat din Messner, nu există o linie a frontului, războiul se poartă pe întreg teritoriul inamic, fiind vizate minţile oamenilor din statul respectiv şi nu teritoriul acestuia.

Războiul psihologic, componentă esenţială a războiului contemporan, se poartă prin intermediul propagandei, manipulării, falsificării informaţiei, minciunii. Ce fac media din Rusia în ultimii ani, dar mai ales după fuga lui Ianukovici de la Kiev, după februarie 2014, se numeşte război psihologic şi are două componente, una pentru uz intern, adică pentru publicul rusesc şi cel din fostele republici sovietice, unde se retransmit posturile ruseşti de televiziune, şi una externă, pentru statele occidentale, purtată cu instrumente mai sofisticate. 

După un an de la declanşarea lui, noua strategie rusă a războiului hibrid – cum l-a numit Andriy Parubiy, consilierul de securitate şi apărare al preşedintelui Ucrainei, război asimetric sau război insurecţional, cum îl clasifică în analizele lor experţii occidentali,

(termen tradus în engleză prin

, rebeliune), cum l-a fixat pentru istorie colonelul albgardist Messner, fugit tocmai în Argentina în 1947 – se bucură de succes deplin. Însă ce a funcţionat bine în Ucraina poate să eşueze împotriva balticilor, de exemplu, sau a altor ţări.  

Armand Goşu este conferenţiar dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti şi expert în spaţiul postsovietic.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.