Prostie cu miros de tămîie

Cristi CHIVU
Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Prostie cu miros de tămîie jpeg

De ziua Sfîntului Andrei, Luminătorul românilor, se aşternu în atmosferă o ceaţă densă care crea o stare apăsătoare de confuzie sufletească. Predica părintelui, rostită pe ton înalt, a fost mai mult o efuziune lirică naţionalistă, cu mesaje pompoase de genul „Noi, românii, ne-am născut creştini“, „Noi am fost evanghelizaţi de Sfîntul Andrei“, „Sîntem creştini încă din stare embrionară“, „Daco-geţii aveau o cultură superioară romanilor şi elinilor“, „Aici, la noi, este leagănul civilizaţiei europene“. Apăsaţi de pîcla de afară şi de ditirambul părintelui la adresa creştinătăţii noastre placentare şi a genezei teogonice a poporului nostru, ne-am aciuat într-o vilă din Cotroceni, am comandat o pizza cu ton, am desfăcut o sticlă de vin Smerenie şi am purces la simpozionul (syn = împreună, pino = a bea) nostru. Personajele dialogului nostru simpotic sînt: Cristi (Cr), care se poate smeri şi cînd nu trebuie fără să vrea, Mihai (M), care se smereşte doar în zilele impare, Clement (Cl), care se smereşte profund doar post factum, şi Ion (I), care nu se poate smeri decît în faţa lui Dumnezeu.

Cr: Dragi simpotes, zi de sărbătoare mare, de aceea o să avem şi noi un dialog mare, în sensul că va fi o dezbatere radicală şi fără menajamente despre fenomenul ignoranţei, ca să nu zic al prostiei, în Biserica noastră. Vom discuta despre profunzimea acestui fenomen, despre modurile de manifestare şi cauzele lui, despre confuzia dintre smerenie şi ignoranţă şi, mai ales, despre ce trebuie făcut pentru a fi măcar estompat acest trend catastrofal pentru Biserică şi, implicit, pentru noi toți. Aş vrea să ne înţelegem că lancea noastră vituperantă nu se îndreaptă către credincioşii simpli, ci către învăţătorii lor, care, unii dintre ei – sau mai bine zic nu toți dintre ei –, poate din ignoranţă, proferează nişte învăţături care nu consonează cu teologia Părinţilor Bisericii. Situaţia este dramatică, pentru că asistăm la o deteologizare brutală masivă a discursului bisericesc, prin ignorarea teologiei propovăduite de Biserică prin sfinţii ei de atîta vreme.

M: Aş pune degetul pe rană şi aş spune că asistăm la o sufocare a raţionalităţii printr-un entuziasm misticoid debil, o credinţă oarbă, de fapt o credinţă sentimentaloidă emasculată, care nu mai acceptă nici măcar un argument raţional, darămite teologia profundă a Părinţilor. Între noi fie vorba, Părinţii erau oameni şcoliţi, care argumentau raţional credinţa.

Cr: Nu ştiu dacă putem spune chiar aşa. Credinţa o trăiau, evident, nu superficial sentimental, ci cu toată fiinţa lor, inclusiv cu mintea, nu putem spune că o argumentau. Argumentau învăţătura despre credinţă pentru a o insufla oamenilor. Da, scriau raţional, se foloseau de raţiune, doar raţiunea e un dar de la Dumnezeu, dar erau şi mistici, aveau o legătură directă cu Dumnezeu. Putem lua cazul lui Palama. Era un om de rugăciune şi se spune că n-ar fi scris nimic dacă nu izbucnea cearta isihastă, dar în acelaşi timp argumenta logic şi mai mult folosea din plin filozofia lui Aristotel.

Cl: Atunci cum se face că s-a pierdut această legătură între credinţă și raţiune, între a gîndi şi a simţi în Biserică? De exemplu, predica este o kerygma, adică să transmiţi pe scurt un mesaj teologic. Clar, concis, logic. O argumentație logică chiar şi despre lucruri care sînt dincolo de logică. Păi, ce se întîmplă astăzi? Predica a devenit un psalm dislexic bazat cu precădere pe emoţie. Oamenii trebuie să plece acasă cu un mesaj, emoţiile întîlnirii cu Dumnezeu le trăiește fiecare în sinea sa! Credo ut intelligam a lui Anselm, care subliniază rolul credinţei în cunoaştere, nu înseamnă butada Crede şi nu cerceta, imputată de atei credincioşilor.

Cr: Mai mult, Sfîntul Vasile cel Mare ne spune că Dumnezeu a lăsat multe lucruri nedescoperite pentru ca mintea noastră să exerseze să-şi cîștige dexteritatea gîndirii; Creatorul ne-a oferit în puţine cuvinte doar punctul de plecare pentru „a fi cugetate cele ce lipsesc“. Însă, atunci cînd nu mai putem cerceta, „simplitatea credinţei este mai puternică decît demonstraţiile logice“.

M: Ehe, tare mi-e frică că această simplitate a credinţei a ajuns prostia credinţei, pentru că astăzi la loc de frunte în Biserică nu sînt Biblia sau Teologia patristică, ci litaniile publice şi minunile (mă sufoc de atîtea minuni!) şi moaştele (peste tot numai moaşte!). Şi minunile inutile ale lui Arsenie Boca, cum ar fi teleportarea lui science-fiction din închisoare, care pur şi simplu frizează demenţa! Imaginea care transpare azi este aceea a femeilor îmbrobodite care se înghesuie să sărute oasele sfinte, expuse cu mare fast de preacucernicii părinţi.

I: Hai să nu exagerăm! Toate aceste ritualuri au şi ele rostul lor, fac parte din­tr‑un sistem liturgic bine elaborat, doar că, aşa cum zic Părinţii, trebuie să fie închinare înţelegătoare, logiki latria. Şi aici sînt nevoit să recunosc că logiki nu prea mai e închinarea. Aş vrea însă, pentru a analiza această deteologizare a credinţei sau a modului de exprimare a credinţei, să spun din capul locului că, după mine, cauza principală este îndepărtarea de teologia Părinţilor şi crearea unei teologii facile care să fie gustată de vulg, care să fie ingerată uşor şi prin care să fie îndrumate/controlate uşor masele. Cauza prostiei din Biserică, de la vlădică la opincă, atunci cînd ea există, este renunţarea la Cuvîntul Vieţii şi la adevăraţii tîlcuitori ai acestui cuvînt.

Cl: Numai dacă luăm în considerare ce impact comercial au noile paterice ruse şi cărţile duhovniceşti pline de tot felul de minuni faţă de scrierile Părinţilor, ne putem da seama de involuţia fenomenului religios. Am înlocuit cărţile de teologie cu fel de fel de broşurici duhovniceşti. Nu mai zic de pelerinajul la părintele Arsenie Boca! E clar, Arsenie Boca l-a tăiat pe Grigorie Palama, el este acum autoritatea supremă în materie de teologie.

I: Vorbim chiar de o alunecare spre erezie. Haideţi să dăm şi un exemplu, care are legătură cu tragedia tinerilor din clubul Colectiv. Mai bine zis să ne imaginăm un sondaj adresat mai-marilor preoţilor, preoţilor şi credincioșilor, care să aibă o singură întrebare: este Dumnezeu autorul răului în general şi, în particular, în cazul tragediei pomenite mai sus? Răspunsul ar fi DA în proporţie de peste 90%, chiar dacă Părinţii ne învaţă că Dumnezeu nu este autorul răului, nici al celui primordial, ca obîrşie şi esenţă, al cărui autor sub nici un chip nu poate fi Dumnezeu, şi nici al celui secundar, care constă în pedepsirea faptelor celor rele de către Dumnezeu, aşa cum greşit credea Augustin. Dumnezeu care pedepseşte, plăsmuit antropomorfic în mintea înfierbîntată a unor credincioşi, nu există. Să dăm şi cîteva mărturii patristice: Vasile cel Mare are o lucrare cu un titlu sugestiv: Că Dumnezeu nu este autorul răului, Dionisie Areopagitul numeşte răul paripostas, pentru că nu are ipostas şi deci nu poate fi din şi de la Dumnezeu, Grigore de Nyssa, pentru a respinge ideea că Dumnezeu este autorul răului, merge pînă la a flirta cu apocatastaza, Ioan Damaschin, în lucrarea Împotriva Maniheilor, pe pagini întregi înfierează aceeaşi idee…

Cl:. Știi că nu sînt de acord întru totul cu tine, am mai discutat asta în alt simpozion. Plecînd însă de la ceea ce ai spus tu, aş putea spune că atitudinea oficialilor Bisericii faţă de acest eveniment tragic poate implica o variantă din două: fie nu au clare în mintea lor aceste învăţături patristice şi s-au ferit să se atingă de ceva necurat, mai bine zis de ceva pedepsit de Dumnezeu, fie nu au vrut să se atingă de ceva pe care credincioşii îl cred pedepsit de Dumnezeu.

M: Mă depăşesc astfel de idei. Ce pot să spun eu, ca o concluzie a mea personală, este că sancta simplicitas s-a transformat într-un bigotism care-i alungă din Biserică pe oamenii care vor să gîndească. Fericiţi cei săraci cu duhul tinde să fie luat ad litteram, chiar dacă, pentru Părinţii Bisericii, expresia însemna a fi smerit. Dumnezeu ne vrea smeriţi, dar nu proşti!

I: Şi ar trebui să subliniem că nu e vorba de acea falsă smerenie sau de acea smerenie tîmpă care exclude demnitatea umană, ci de cea autentică, prin care îl imiţi pe Hristos, Cel care s-a smerit pînă la moarte şi încă moarte pe cruce, cum spune apostolul Pavel. Aş concluziona eu că ignoranţa în Biserică rezidă din înstrăinarea de teologia autentică, cea dătătoare de viaţă. În Biserică au pătruns unele învăţături şi obiceiuri care ne prostesc de-a dreptul şi care nu au nimic în comun cu Biserica al cărei cap este Hristos, nu un simplu om.

Tot înaintînd spre seară, ceaţa a devenit mai groasă, întunecînd zorii. La finalul dialogului ne-am trezit cu un gust amar ca de pelin, deşi vinul fusese delicios. Cu această amărăciune în gît, am conchis, toți într-un gînd, că prostia este cea mai cruntă boală a omenirii.

Cristian Chivu este doctor în teologie al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel“ Thessalonic. Cea mai recentă carte: Grigorie Palama,  vol. III, ed. biling­vă, traducere note, introducere, ed. Gândul Aprins, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.