Protestul ca semn al normalităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
Protestul ca semn al normalităţii jpeg

De fiecare dată cînd mă gîndesc la protestele intense care au însoţit, în foarte multe ţări ale lumii, această criză economică, revăd, în memorie, atitudinea plină de surpriză a unei studente americane care, aflată într-o excursie la Moscova, era îndemnată mai mult decît ferm, de către poliţiştii ruşi, să ocolească, cine ştie de ce, o anumită zonă stradală. Tînăra a exclamat indignată: „Ce aveţi cu mine? Aceasta nu este o ţară liberă?“. 

Replica sintetizează poziţia tipică pentru occidentali care, educaţi şi crescuţi în libertate, nu pot accepta existenţa unei stări sociale şi politice caracterizate prin lipsa libertăţii, chiar cu forma sa primară de manifestare – libertatea de a merge pe stradă pe unde doreşti. Este firesc să fie aşa pentru că ei sînt beneficiarii unei filozofii politice căreia i-au pus bazele „părinţii fondatori“ care nu se sfiau să afirme (Thomas Jefferson, SUA, 1776) în Declaraţia de Independenţă că orice om are dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii.

Preocupaţi fiind de mersul lucrurilor, tinerii occidentali protestează vehement împotriva crizei economice, dar şi împotriva sistemului de asigurări de sănătate, împotriva discriminării rasiale sau a oricărui alt tip de discriminare, şi chiar împotriva încălzirii globale. Acolo protestul este cel mai important barometru de apreciere a nivelului de sănătate socială. De aceea, autorităţile sînt obligate să ţină seama de indicaţiile acestui barometru, asigurînd, prin decizii, un optim între proiecţiile individuale şi interesele colectivităţii în ansamblul său. Libertatea este cea care dezvoltă un mecanism al autoreglării, într-o dinamică relativ stabilă, specifică unui organism viu. Nimic nu capătă un caracter acut, pentru că totul fiind cunoscut din timp poate fi reparat din mers.

A existat însă, tot cu ocazia acestei crize, un alt tip de protest, acela al unei părţi a elitei ştiinţifice şi culturale occidentale (mai ales europene), care se bazează pe atacuri la fundamentele lumii în care trăim, considerînd capitalismul ca pe un sistem economic, politic şi social articulat doctrinar, care se află în impas. Auzim tot mai des că trăim o criză a sistemului şi că nimic nu mai este de făcut. În acest context, salvatorii de ocazie şi-au reamintit de Marx...

Nimic mai fals! Capitalismul nu este un mod de producţie bazat pe o filozofie politică şi socială unitară. Michel Beaud crede că este o totalitate productivă, comercială, monetară, deopotrivă teritorializată şi mondială, în necontenită schimbare, şi care manifestă tot mai limpede o relativă autonomie în raport cu societăţile în care se formează. Este vorba despre un mod de percepţie a lumii materiale, bazat pe proprietate şi liberă iniţiativă, care pune în centrul său acumularea şi dezvoltarea. 

Capitalismul, ca orice organism viu, are criza în însăşi logica sa de existenţă şi funcţionare. Cucerirea de noi spaţii, extinderea sînt absolut esenţiale. Ne aflăm într-o asemenea perioadă.

Cu fiecare criză au existat analişti, observatori mai mult sau mai puţin cunoscuţi care au vorbit despre inevitabila sa dispariţie. Marx a fost cel mai important dintre ei. El a pus bazele unui mod de gîndire situat în afara logicii umane, un experiment, poate cel mai absurd, din istoria umanităţii – socialismul. 

O istorie a lumii moderne înseamnă istoria lumii capitaliste. Încă din începuturile civilizaţiei sale, omul şi-a întemeiat devenirea economică pe bani, pe capital, pe acumulare. 

Este de subliniat dimensiunea naţională şi apoi supranaţională a lumii capitaliste. Încă de la apariţia sa, capitalismul este naţional şi mondial. Dacă la început statul a fost elementul de coagulare a dimensiunilor capitaliste ale societăţii, deoarece el este cel care adună în jurul său unificarea naţională, unificarea monetară, coerenţa juridică, forţa militară, azi lumea capitalistă este suprastatală, fiind dominată de relaţii economice internaţionale complexe, de societăţi şi firme multinaţionale, de cele mai multe ori mai bogate decît statele pe teritoriul cărora acţionează.

Prin forţa pe care a desfăşurat-o încă de la început, capitalismul şi-a lărgit mereu bazele, astfel încît odată cu Revoluţia Americană şi cu Revoluţia Franceză se deschide o nouă epocă a expansiunii sale fără precedent. Apar noi pieţe şi forme de organizare, iar revoluţia tehnologică întregeşte un tablou al unei lumi în plină dezvoltare şi ascensiune. 

Odată cu revoluţia industrială şi industrializarea, capitalismul a dobîndit o putere transformatoare fără precedent. Azi, odată cu informatizarea activităţilor umane, a căpătat o altă dimensiune, de asemenea fără precedent. Este vorba despre secole diferite, trepte diferite, soluţii diferite. Întreaga lume este acum scena de desfăşurare a proceselor. Aceasta este diferenţa fundamentală dintre capitalismul de azi şi cel de ieri. Capacitatea extraordinară de inovare, de asimilare şi impunere a noului, a invenţiei face din lumea capitalistă o lume a performanţelor greu de atins. Vorbim aici despre lumea capitalistă occidentală, şi nu despre încercări marginale de impunere a unor modele în state nepregătite care au eşuat în sărăcie, mizerie şi permanentă instabilitate. 

O altă caracteristică a  capitalismului este aceea că, pe tot parcursul existenţei sale, s-a alimentat din exterior. Expansiune sau implozie, aceasta este marea provocare a societăţii despre care vorbim. 

Capitalismul este modul de înţelegere a lumii economice exterioare care a garantat pentru prima dată dreptul individului la proprietate. Numai un om care deţine ceva – iar prin acest „ceva“ asigurîndu-şi cele necesare traiului – poate fi un om liber. În afara proprietăţii nu se poate vorbi despre libertate. Simpla enunţare a drepturilor cetăţeneşti este lipsită de sens. Lumea totalitară poate proceda, la rîndul său, în a clama drepturi, dar care niciodată nu sînt acoperite în lege şi proprietate. Drepturile – fără puterea de a le da conţinut – nu sînt altceva decît minciuni. Numai libertăţile confirmate prin lege şi acoperite de posibilitatea acţiunii economice pot aduce libertate şi demnitate. Deşi, uneori, argumentele în favoarea intervenţiei statului pot fi copleşitoare, trebuie să ne ferim de acestea. 

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică Brâncuşi.

Foto: C. Modreanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.