„Statele Europei se pot împărţi în cele care pun accentul pe nevoia unei bune gestionări a timpului, a programelor şi a termenelor-limită, şi cele care consideră aceste înregimentări artificiale şi inutile. În prima categorie intră ţările dependente de timp, cum ar fi Anglia, Germania, Elveţia şi cele din Scandinavia, a doua cuprinzînd ţările independente de timp, precum Spania, Portugalia şi Grecia.

Ritmul în care oamenii îşi trăiesc viaţa este foarte diferit în aceste două tipuri de societăţi. În primul caz, cei care se încadrează în timp, folosindu-l în mod profitabil, sînt recompensaţi generos. De cealaltă parte, societăţile care nu valorifică timpul nu-i percep valoarea economică şi, prin urmare, nu simt nevoia să se grăbească în viaţă, să îngrădească totul în orare şi termene stricte. Acest lucru a reieşit dintr-o serie de studii interculturale legate de ritmul vieţii, în care psihologii au consemnat cît de repede obişnuiesc oamenii să meargă. Se pare că nu există mare diferenţă între vitezele de mers pedestru în metropole precum München, Praga, Dublin, Edinburg şi Atena; dar locuitorii oraşelor mediteraneene se mişcă mult mai încet decît cetăţenii oraşelor de aceleaşi dimensiuni din nordul şi centrul Europei...

Culturile diferă enorm şi în privinţa importanţei pe care o acordă punctualităţii. În ţări pentru care timpul este lipsit de valoare, cum ar fi Spania şi Grecia, timpul este perceput ca fiind mai degrabă ciclic şi, prin urmare, mai puţin supus măsurării. Timpul este considerat, de asemenea, elastic, uşor de dilatat sau de contractat, în funcţie de context. Noţiunea de a întîrzia este percepută foarte diferit în cele două tipuri de culturi menţionate... În cea obsedată de timp, precum Anglia, întîrzierile sînt interpretate, de obicei, drept semn al dezorganizării sau al impoliteţii; dimpotrivă, în societăţile independente de timp, precum Spania, ele sînt considerate un apanaj al statutului social, fiind mult mai posibil ca oamenii influenţi să încerce să-i impresioneze pe ceilalţi făcîndu-i să aştepte... Într-o comunitate în care timpul este irelevant, oamenii lasă să treacă mult mai mult timp între a hotărî dacă cineva a întîrziat sau nu mai vine deloc. De asemenea, e mai puţin probabil ca oamenii să ofere explicaţii sau scuze cînd întîrzie, fiind posibil ca victimele întîrzierii să nici nu le aştepte...

Există o tendinţă crescătoare în percepţia oamenilor asupra sarcinilor pe care le văd ca teste de caracter, avînd ca adversar major timpul. Se vorbeşte tot mai mult despre «a duce lucrurile la capăt», «a duce la bun sfîrşit», «a prinde din urmă, spre a nu fi lăsat de căruţă». Limbajul metaforic în privinţa timpului este foarte diferit în societăţile independente de durată, pentru că, aici, el nu constituie o sursă de anxietate...

În comunităţile care devin mai dependente de timp, centrul temporal de gravitaţie începe să se deplaseze. În ultimii zece ani, ritmul vieţii în Anglia a crescut enorm. O nouă generaţie de workaholics, pierzînd puţin timp cu somnul şi masa, înarmaţi cu cronometre şi telefoane mobile, a intrat în scenă. Pe nesimţite, viaţa în viteză a devenit un model cultural; astăzi, este un lucru care merită tot respectul, un stil pe care oamenii simt nevoia să îl imite.“

(din Cartea gesturilor europene, traducere de Andreea Răsuceanu, Editura Trei, 2006)

Foto: Lucian MUNTEAN