„Pusu’ pe iarnă“ - interviu cu Mircea GROZA

Publicat în Dilema Veche nr. 506 din 24-30 octombrie 2013
„Pusu’ pe iarnă“   interviu cu Mircea GROZA jpeg

Cum aţi ajuns să gătiţi?

Faptul că provin dintr-o zonă (Valea Almaşului, Sălaj) în care locuiau, cu adevărat în bună înţelegere, români, maghiari, evrei şi ţigani, unde în fiecare casă se gătea într-un anumit fel, unde reţetele şi obiceiurile se transmiteau fără nici un fel de cenzură, unde pe fiecare uliţă era cîte o socăciţă vestită, m-a făcut să simt gătitul ca pe un lucru firesc, o ocupaţie normală. Socăciţele despre care am pomenit erau cele mai pricepute femei în organizarea unor evenimente, în special nunţi şi botezuri. Erau foarte apreciate şi respectate, manageri adevăraţi, ştiau să conceapă meniuri şi reţete pentru sute de oameni, să facă aprovizionarea, să coordoneze activitatea. Unele dintre ele nu aveau carte. Bunica mea din Hida – Florica Barna „a li Hilimon“ –, era una dintre cele mai vestite socăciţe.

La noi în casă se gătea foarte bine – mama, de asemenea, era o gospodină desăvîrşită. Ţin minte cum discutau vecinele între ele despre gătit, despre reţete, schimbau reţetele noi, în funcţie de posibilităţile materiale ale fiecărei familii, le adaptau – aceste socăciţe aveau o inventivitate deosebită.

După ce am plecat de acasă, am avut şansa să vizitez foarte multe ţări; din anul 1977, lucrez în turism şi am observat, în timp, cît de importantă este mîncarea pentru activitatea turistică, cîte oportunităţi oferă bucătăria tradiţională în ţările prin care am fost, pe aproape toate continentele. Am început să studiez foarte atent bucătăria tradiţională din zona Văii Almaşului, la început; mai apoi, mi-am extins cercetările în Transilvania, aplecîndu-mă asupra specificului fiecărei etnii, a influenţei benefice a acestor tradiţii diferite, atît asupra comportamentului oamenilor, cît şi a obiceiurilor şi în special a bucătăriei.

În ultimii cinci-şase ani, am început să colaborez cu specialiştii de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, pentru a cerceta amănunţit bucătăria Imperiului Roman, ştiut fiind faptul că, lîngă Zalău, la Moigrad, este castrul roman Porolissum. Studiez peste 300 de reţete din acea perioadă, reuşind să gătesc pînă acum în jur de 60-70 de feluri de mîncare romană.

Orice deplasare pe teren îmi oferă nenumărate bucurii şi surprize – încă mai sînt bătrîni, la ţară, care deţin adevărate comori materiale şi spirituale. Toate acestea şi multe altele m-au făcut să mă apropii de ţărani, de preocupările lor, de gătit. Contactul cu diferite culturi a fost hotărîtor.

Cum vă pregătiţi dvs., personal, de toamnă? De unde vă luaţi ingredientele şi care sînt cele mai neobişnuite?

Eu încerc să copiez tot ce făceau bine strămoşii noştri, care nu aveau atîtea posibilităţi tehnice şi nici o diversitate prea mare de ingrediente. Dar mîncau sănătos. Observăm că din ce în ce mai multă lume se întoarce la o alimentaţie mai sănătoasă, încep să fie evitate alimentele semifabricate, în general mîncarea industrială, oamenii citesc mai atent etichetele, unde sînt inscripţionate – dacă sînt (asta-i o altă problemă) – toate ingredientele, valori calorice, prezenţa unor compuşi chimici etc. Dar să ne întoarcem la… zacuscă! La sat, pregătirile pentru iarnă sînt foarte importante, „pusu’ pe iarnă“ creează o anumită emulaţie, gospodinele se întrec în a-şi dovedi priceperea, cămările şi beciurile intră într-un fel de concurs neoficial, dar evident.

Prin anii ’60-’70, după cît îmi amintesc, cînd nu erau la noi atîtea frigidere, nu era nici această diversitate de produse care este azi, nici posibilităţi materiale, ştim cîte privaţiuni erau atunci, inventivitatea gospodinelor era extraordinară. Trebuiau să se descurce din ce produceau, să pună conserve pentru iarnă din ce le dădea grădina. Prin anii ’60, zacusca era, de fapt, un ghiveci sau o tocană de legume, mult mai tîrziu s-au adăugat la noi vinetele, ardeii capia, gogoşarii. În timp, au apărut reţete noi. De la an la an, zacusca „se perfecţionează“, se foloseşte tot mai puţin ulei, se evită prăjelile, mai mult se „dinstuie“ ingredientele. Se folosesc gogoşarii copţi, curăţaţi de coajă. Apar combinaţii noi, mai sănătoase – morcovi, ţelină, mere, pere, bulion (suc de roşii), „miere de stup“ (miere de albine). Se folosesc reţete cu păstăi (fasole verde), cu boabe proaspete de fasole, tot mai mult se folosesc ciupercile, în prepararea zacuştii, hiribe, ciuciuleţi, ghebe (hiribe = hribi, ciuciuleţi = gălbiori).

Eu merg zilnic la piaţă, cumpăr numai de la ţărani, pe majoritatea îi cunosc, ştiu unde au pămînturile; cei mai mulţi sînt mai bătrîni şi nu folosesc îngrăşăminte chimice, ci gunoi de grajd sau compost. Ca o recomandare, cînd mergeţi la piaţă, cumpăraţi fructe şi legume direct de la producători, nu le alegeţi pe cele mai mari şi mai frumoase, în grămada de pe masă pot să fie şi produse cu viermi… Eu pun pentru iarnă atît zacuscă, dar şi murăturile cele mai simple, varză, ardei cu varză, castraveţi, gogoşari, gogonele, mai nou, conopidă. Folosesc condimentele clasice – sare, piper, cimbru, mărar, tarhon. Nu folosesc ingrediente speciale.

Ce altceva mai faceţi cînd se lasă toamna şi se simte apropierea iernii?

Pregătirile pentru iarnă încep de prin iulie-august. Atunci sînt roşiile cele mai bune – roşii româneşti, mari, rozalii, cărnoase, numai bune pentru bulion. Eu fac bulionul cum îl făceau mama şi bunica: se spală roşiile, se curăţă de cotor, se înlătură porţiunile stricate sau pătate, se taie în bucăţi mai mari, se pun într-o oală mare, se zdrobesc cu mîinile, se adaugă sare grunjoasă, se fierb în clocote mici, se amestecă să nu se prindă, se trage pe marginea „ploaptănului“, să mai îngăduie dogoarea „fiteului“ (ploaptăn = plită, fiteu = sobă veche, cu plită). Se trece fiertura asta prin „dărălău“ (o strecurătoare sub formă de bărcuţă, cu un dispozitiv cu role din lemn care presează compoziţia printr-o sită, rămînînd astfel cojile şi seminţele fără a se zdrobi). Sucul rezultat se pune din nou la fiert domol, pînă scade, se mai îngroaşă. Se pune bulionul în sticle fierbinţi (se sterilizează în „ler“ – cuptor), se închid ermetic sticlele şi se bagă pînă a doua zi „în haine“. Bulionul este un ingredient de bază pentru toată iarna. Se foloseşte la prepararea zacuştii, dar şi la ciorbe, tocăniţe, sosuri. „Nu în tătă casa este groştior!“ (groştior = smîntînă). Da-i bun şi cu… pălincă!

Compoturi, dulceţuri, inclusiv din tinghirele şi moşmoane, silvoiţa din prune bistriţe, fără pic de zahăr (silvoiţă = magiun) – se fierbe în căldări vechi de cupru, cu un sistem de „vîrtelniţă“ din lemn, care asigură o amestecare continuă. Dacă este un om harnic pe aproape! Fierberea durează 18-20 de ore, toate astea se fac la rîndul lor şi ajung în cămară.

Credeţi că e important ca oamenii să-şi facă proviziile astea pentru iarnă? De ce?

Este important cel puţin pentru a păstra tradiţia. Este important şi pentru faptul că sînt produse sănătoase. Cu ingrediente adevărate. Este şi o nostalgie a vremurilor trecute, este şi pasiune. Conceptul de gospodar/gospodină încă se menţine în mediul rural. Pe de altă parte, încă mai avem sechele din perioada cînd magazinele şi pieţele erau goale. „Punem pe iarnă!“ Totuşi, trebuie să spun că este şi o dorinţă actuală pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru mîncare autentică, opusă mîncării industriale.

Mircea Groza este expert în turism, director la Complexul Severus din Zalău.

a consemnat Iaromira POPOVICI 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.