Putea fi mai rău

Ioana BÂLDEA CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Putea fi mai rău jpeg

Așa îmi spune de fiecare dată. Cînd vede că mă îndoaie o grijă sau că mă mușcă oboseala.

Putea fi mai rău.

Are dreptate.

Anul acesta am schimbat trei job-uri. Am învățat pe pielea mea lecția cu cuțitul în spate. Am luat-o de la capăt la vîrsta la care alții încep să se bucure de ce au construit. Am aflat că oamenii care te sună de zece ori pe zi pentru toate prostiile, cînd au nevoie, preferă să îți scrie „tu oricum nu vrei să te sun”, cînd ai tu nevoie. Și nu te mai sună, că nu mai ești important. Că regulile nu sînt niciodată aceleași pentru toată lumea. Că oamenii îți vor spune că ai dreptate, după ce totul s-a terminat, dar nu vor ridica un deget pentru tine, cînd te va prinde ochiul furtunii. Cînd ar fi contat.

Dar putea fi mai rău.

Știu oameni care au pierdut alți oameni. Asta e cel mai rău. E iremediabil. Schimbarea asta e dintre cele care despică lumea în două. Nimeni și nimic nu o mai poate coase la loc. Am citit odată un roman de Yann Martel în care despre asta e vorba. Despre cum oamenii pe care îi iubim sînt cusuți pe dinăuntrul nostru cu fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare umbră de zîmbet. Cînd se duc, se duc cu carnea sufletului tău cu tot. Nimic nu repară schilodirea asta.

Așa că eu sînt bine. Cu ceva vînătăi pe dinăuntru, dar bine.

Încerc să stau departe de spațiile aglomerate. Inclusiv de cele virtuale. Și la mine acasă au crescut, în camere învecinate, două birouri, o școală, o spălătorie non-stop și o bucătărie în continuu proces de funcționare și igienizare. Nu am de ce să mă plîng. Am fost și în tabăra celor care nu aveau privilegiul ăsta, de a lucra de acasă. Am fost și între cei lapidați pentru că au comentat. Sigur că e greu. Orice schimbare e grea. Orice aglomerare de sentimente și necesități, de deadline-uri cuantificate financiar și live-uri cu fundal domestic, de teme și cumpărături utilitare, de cămașă de birou și pantaloni de casă, de PDF-uri, Excel-uri, Powerpoint-uri, wav-uri, mp4, Save As, delete folder, empty recicle bin, create new document și rețetă de biscuiți de casă se culcușește greu între pereții aceleiași minți. Orice frică dumicată cu izolarea te schimbă. Orice plîns al cuiva care nu mai poate, orice plîns al tău înghițit sau descătușat pe umărul altcuiva. Orice umăr lipsă.

Dar putea fi mai rău.

În vară, înainte să fie cu adevărat rău, mama mi-a dat un inel. E foarte vechi. L-a purtat bunica mea, cînd eram eu foarte mică. Pe urmă, mama. Acum stă pe mîna mea, zbîrcită înainte de vreme de prea mult săpun, spirt, gel igienizant. Cîteodată, cînd sînt foarte obosită, mi se pare că mîna pe care stă inelul nu e a mea. Parcă e una din mîinile lor, sudate într-o singură mîngîiere captivă sub o piatră albastră. Mîna asta, cu inelul, e mai puternică și știe mai bine. Gătește și ține în brațe altfel, nu se arde cu fierul de călcat, pune suficientă sare în mîncare, apasă REC, PLAY și SEND cu mai multă încredere.

În toamnă am făcut, la Cărturești, un interviu cu Ioana Pârvulescu, despre romanul ei, Prevestirea. Despre Iona, cel din burta chitului, și despre un inel și o poveste care trec de la mamă la fiică, generație după generație. Mi-a fost rușine să-i spun că și pe mîna mea dreaptă stă o asemenea poveste, că strîng sub degetele mele toate mîinile de care mi-e dor, că sînt o Arabella fără prea multe puteri, răsfățată în libertatea ei de a sta atîția ani cu nasul în cărți și capul în nori de alte mîini. Mîini mai puternice ca ale mele. Mai ocrotitoare, mai pricepute, mai fermecate. Mîini de care îmi e foarte dor. Mîini care purtau un inel albastru.

Putea fi mai rău.

Are nouă ani și îmi spune asta de cîte ori intuiește că stau să mă frîng sub un zgomot de sirenă sau sub amintirea unui vis aruncat la coș. Am aruncat la coș cîteva anul ăsta. Mă întreb, cîteodată, care va fi povestea pe care o s-o dau eu mai departe, cu inelul. Cînd va avea ea nevoie să se măsoare cu Rumburak. Eu am avut.

M-am făcut nevăzută din împărățiile unde n-am mai avut loc, m-am apucat de construit altă poveste. Nu că așa am vrut, de nevoie. Aș putea să mă plîng că merge greu sau să fiu recunoscătoare că este. Știu oameni care au rămas fără poveste deloc. Care au dat faliment. S-au trezit șomeri. Au fost nevoiți să muncească în condiții incompatibile cu starea lor de sănătate. Nu i-au putut apăra pe ai lor. Au trecut prin boală la modul foarte dur. Sau au pierdut pe cineva.

Cînd obosesc foarte-foarte tare, mă gîndesc la noi toți, dincolo de rapoarte de serviciu și îmbrățișări povestite în video call-uri. Mă gîndesc cum o să mîncăm iar înghețată din același pahar pe stradă, cum o să-i strîng pe ai mei, cum o să negociem destinații de vacanță, cum o să mergem la cinema, cum o să stăm cu orele în librării, diseară am prezentare, și eu, te iau de la librărie cînd termini?, ce bine îți stau cerceii ăștia, ce frumoasă e cravata asta, cu ce parfum te-ai dat?, la tine cum a fost, la mine a mers greu, la mine curat, fără bîlbă, dar cred că o să fie mai bine marți, ai și marți?, da, am, păi, vin să te iau... La cum o să reluăm în stăpînire toate lucrurile care nu se vor fi schimbat. Sigur, e și ăsta un vis. Doar că pe el nu îl pot arunca la coș. Fără el nu aș mai funcționa. Poate că asta face inelul, de fapt. Ține visul în viață și pe mine strînsă în el. Pînă cînd... pînă atunci. Pînă o să fie mai bine.

Putea fi mai rău.

Putea. Eu am pierdut pe cineva. Cineva care nu se mai uită la mine cu aceiași ochi din oglindă. Cineva care a îmbătrînit zece ani într-un an, care s-a scuturat de idealism și rezistă cu greu asediului mizantropiei, care s-a cam ars, care nu prea a avut timp să se plîngă, care a obosit. Din fericire, nu am prea mult timp să mă gîndesc la asta. Trebuie să o iau de la capăt. Am multe de (re)construit. De digerat. De negociat cu mine însămi. Din nou și din nou. Cîte puțin în fiecare zi.

Nu e cazul să-mi fac acum griji despre cum o să arate povestea de mîine. Important e să trec peste azi. Și, da, putea fi mai rău.

Dar adevărul e că putea fi și mai bine.

Ioana Bâldea Constantinescu este scriitoare și jurnalistă. Cea mai recentă carte a sa este Poveste pentru Maria, Editura Nemira, 2019.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.