Război cu somnul

Alina PURCARU
Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
Război cu somnul jpeg

Unele lucruri nu se schimbă niciodată: încă n-am văzut copil care să se ducă, docil, la culcare și adult care să refuze o oră în plus de somn. Cînd unii vor să se joace, alții vor să doarmă, sau măcar să doarmă cei mici, mai repede și cît de mult se poate. Mult și fără întreruperi nocturne. N-ai ce face cu aceste dorințe, așa că e mai bine să fie lăsate să-și urmeze calea de dorințe. Pe calea asta și neavînd ce face, am inventat sau mai mult am găsit povestea despre Catrina și Marele Domn Somn, însoțiți de Domnica Somnica și Pui de Somn.

Am găsit-o pentru mine și, mai mult decît pentru mine, pentru fetița Katrina, mare amatoare de povești, foarte pricepută la prelungit ora de culcare. În fiecare seară, îi citeam poveste după poveste și nu era de ajuns. Povestea de culcare nu e niciodată de ajuns și cînd această fetiță era mică, pe lîngă poveștile de citit, își dorea o poveste „din cap“, una inventată de mine. Așa că i-am povestit despre o fetiță care-i seamănă perfect, care urăște somnul și care l-a vorbit de rău pe Marele Domn Somn în timp ce dumnealui își făcea rondul de seară. Domnul Somn a auzit-o, la fel perechea lui, Domnica Somnica, și Pui de Somn, copilul lor, și toți trei au decis, supărați, să nu mai vină pe la ea. Catrina și Marele Domn Somn începe ca o declarație de război făcută somnului și alunecă spre altceva. Fetiței îi plăcea cum aluneca povestea „din cap“ spre altceva, și seară de seară, adormea cu ea sau, ca să respectăm adevărul, pornea încetișor spre Țara Viselor.

Povestea a rămas o vreme în cap, ieșea doar seara, s-o conducă pe această fetiță în Țara Viselor, după ce toate celelalte povești fuseseră citite. Apoi, într-o zi, mi-am zis că ar fi bine să rămînă scrisă, undeva. Cînd dai de o poveste eficientă, e bine să ții de ea. Așa că am scris. Și după ce am scris, am primit și propunerea de a publica o poveste, dacă am așa ceva. Totul a urmat foarte firesc: am predat textul Editurii Cartier, scurtat și aranjat pentru dimensiunile unei picture book, Mihaela Paraschivu a făcut ilustrațiile, cu un Domn Somn foarte cool, mai mult hipster decît mag aducător de liniște, și așa a intrat Catrina și Marele Domn Somn în colecția „Codobelc“, lîngă alte povești ale unor autori care nu scriu, în primul rînd, pentru copii.

Nu aș putea să elaborez nimic mai mult despre dorința copiilor de a se juca pînă la epuizare și refuzul de a adormi. Doar că ceva din această dorință inepuizabilă pentru încă o descoperire ne rămîne și nouă, oricît de obosiți am fi. Cînd tragem de noi să citim seara, chiar după zile împovărătoare, sau să răspundem mail-urilor unor prieteni, sau să mai vedem un pic din filmul început de cîteva zile, facem exact ca ei, chiar dacă ne dorim somnul și avem nevoie de el ca de aer. Ne amintim, probabil, ce știam atunci cînd, asemeni unor bufnițe mici, refuzam să închidem ochii, de teamă c-o să pierdem ceva. De teamă că întunericul va schimba lumea din care noi încercam să pricepem, în fiecare zi, cît de puțin.

Oricît de înduioșătoare ar fi această poftă a copiilor de a întîmpina întunericul cu ochii larg deschiși, poveștile părinților care trec prin proba dură de a adormi copiii au ceva horror. Oricine a fost invitat într-o casă cu copii mici, care trebuie duși la culcare, trebuie să fi văzut chipurile epuizate, exasperate ale părintelui delegat cu somnul, în timp ce celălalt întreține musafirii. E una dintre cele mai solicitante misiuni, adormitul copiilor. Mai ales al copiilor mici. În cinstea responsabililor ar trebui să se dea petreceri în fiecare seară, cu meniu la cerere și nici un refuz.

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Catrina și Marele Domn Somn ar trebui să fie o carte care adoarme copiii. Două mame cititoare mi-au spus, însă, că, la culcare, copiii lor voiau să audă povestea din nou, și din nou, și din nou. Nici vorbă de somn, nici Pui de Somn. 

Alina Purcaru este jurnalistă și scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.