Rețete din filme - o scurtă listă de eșecuri

Publicat în Dilema Veche nr. 363 din 27 ianuarie - 2 februarie 2011
Rețete din filme   o scurtă listă de eșecuri jpeg

N-am visat niciodată să devin cosmonaut, om de ştiinţă în căutarea unor vaccinuri ce vindecă boli incurabile şi nici director de firme care conduc lumea. În schimb, am fost pe rînd o serie de personaje de pe marile ecrane. 

● La început am fost un fotbalist de culoare, cu nume spectaculos, Luiz Fernandez, interpretat de celebrul Pelé. Filmul se chema Drumul spre victorie şi rula într-un cinematograf insalubru din Iaşi. Taică-miu, crezînd că am un talent desăvîrşit în manevrarea balonului, considera că puţină cultură dă un plus de prestanţă practicării acestui sport, motiv pentru care mă însoţea zilnic în sala de cinema. Stăteam plictisit aproape tot filmul, a cărui acţiune se petrecea într-un lagăr de concentrare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ştiam dinainte că nemţii sînt ăia răi, şi ceilalţi – ăia buni, şi nu-mi băteam capul să pricep altceva. În schimb, meciul de fotbal de la final eră năucitor: toată seria nesfîrşită de driblinguri, şuturi, demarcări sau acrobaţii era o minune ce merita a fi învăţată şi pusă în practică. În faţa blocului situaţia nu semăna defel cu cea de pe ecran, iar Luiz Fernandez pierdea ruşinos în faţa unor nume mai puţin titrate ca George, Ion sau Găbelu. 

● Ulterior am devenit mai sălbatic decît eram din fire şi nu mă sfiam să copiez eroi care nimicesc duşmanii, fie prin forţa muşchilor (karatişti din filme asiatice), fie prin eficienţa armelor de foc (Rambo, Terminator sau Predator). Ignoram cu nonşalanţă faptul că realitatea în care trăiam nu presupunea nicidecum existenţa caftelilor sîngeroase, a exploziilor, a împuşcăturilor sau a ciocnirilor de maşini, elicoptere şi avioane. Vedeam în aproape oricine un potenţial inamic, motiv pentru care, preventiv şi demonstrativ, îmi afişam dexterităţile de salvator al planetei, prin diferite scheme de luptă. Asemănarea lor cu cele ale unui număr de circ prost a făcut ca nimeni să nu mă ia vreodată în serios. 

● Primă dată cînd m-am îndrăgostit, am încercat cea mai simplă reţetă a succesului: cea în care te străduieşti să semeni cu artistul preferat al persoanei iubite. În cazul meu, nu era vorba de un poet de provincie sărac şi neînţeles, ci de un zeu. Zeul Rockului, Jim Morrison. Cu multă bunăvoinţă şi indulgenţă, poate s-ar fi trecut cu vederea peste incapacitatea mea de a cînta sau peste faptul că Jim din poze era mai chipeş ca mine. Dar în momentul în care a apărut The Doors, în regia lui Oliver Stone, am simţit ştacheta ridicată mult prea sus: singurul lucru realizabil pentru mine era lăsatul pletelor şi purtarea unor pantaloni din piele. Tot filmul era o sumă de excese de care eu mă simţeam complet străin. M-am panicat şi, la puţin timp, ne-am despărţit. 

● Prin liceu m-am hotărît să aprofundez studiul artei seducţiei. N-aveam timp de actori de mîna a doua aşa că am început cu cel mai bun: Marlon Brando în filmul Un tramvai numit dorinţă. Cum nu trebuia să dau dovadă de vreo urmă de rafinament, ci mai degrabă de mitocănie grosolană, am zis că e uşor. A doua zi deja bolboroseam cuvintele într-un mod neinteligibil, privindu-mi colegele într-un mod voit ameninţător (pentru veridicitate le strîngeam braţul fix ca Stanley Kowalski). Ţigările mi le aprindeam numai cu chibritul, dintr-o mişcare ce nu trebuia să dureze mai mult de o secundă, provocîndu-mi din senin şi crize de nervi, pentru ca spectacolul să fie complet. Din nefericire, am beneficiat mai degrabă de atenţia sporită a profesorilor indignaţi de transformarea mea, decît de cea a fetelor. Am abandonat proiectul. Era mai plăcut să le povestesc de Brando, decît să fiu ca el. 

● Stilul rebel, cu sau fără cauză, nu mă prindea, iar de vorbit întruna despre filme ajunsese să mă plictisească. Ultima mea şansă era să devin genul tăcut, interiorizat, evident misterios. Văzusem Homeboy, în care Mickey Rourke juca rolul unui boxer inadaptat social şi monosilabic, dar cu un zîmbet sincer. Nu era tocmai un model demn de urmat, dar felul timid în care se aşeza lîngă o domnişoară într-un parc de distracţii, fără să scoată absolut nici o vorbă, era irezistibil. Bob Dylan avea să scrie despre acel rol: „Putea să-ţi frîngă inima doar dintr-o privire, fără a fi nevoie să rostească măcar «salut» sau «la revedere»“. Cum nu aveam acea privire, formulele introductive deveneau imperios necesare de la un punct încolo, pentru a nu mă trezi considerat un ciudat. 

Am renunţat în a mai imita pe cineva din filme. Dar continui să mă gîndesc la mersul lui Paul Newman, la naturaleţea lui Woody Allen în a trînti o declaraţie siropoasă fix în mjlocul unei conversaţii despre boli şi suferinţă, la felul în care ţine Bogart ţigara şi paharul de băutură, la toată poezia din filmele lui Wong Kar-wai, la modul în care Vincent Gallo adoarme îmbrăţişat de Christina Ricci în Buffalo 66, la eleganţa lui Mastroianni din filmele lui Fellini, la Chaplin în Luminile Oraşului, la exploziile de nebunie din filmele lui Cassavetes, la felul de-a vorbi al lui Waits în Short Cuts sau al lui Dan Nuţu în Suta de lei şi la alergatul unor prieteni, pe un pod, în Jules et Jim. 

Cristi Luca este critic de film.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.