Rezistenţa prin locuire

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Multe ştiri, yak, yak, yak jpeg

Ştiţi deja, marea majoritate a locuinţelor construite sub regimul comunist în oraşele patriei (dar nu numai, blocurile apăruseră şi în sate) erau aşa-zisele locuinţe tipizate, adică un număr restrîns de proiecte multiplicate în toate cartierele şi oraşele. Ideea în sine nu e comunistă, ea a apărut odată cu industrializarea – găseşti, de exemplu, în Vatra Luminoasă, ansambluri rezidenţiale construite după acest concept, evident la dimensiuni reduse.

Comunismul a dus la extrem acest concept, ceea ce l-a făcut monstruos nu a fost tipizarea în sine, ci colectivizarea locuirii. Actul locuirii este în principiu unul individualist, aş zice aproprierea unui loc, o delimitare a spaţiului privat (nu doar în sens de proprietate, ci mai ales de personal); locuinţa tradiţională este un mod de exprimare a individualităţii ocupantului. Or, în blocul comunist elementul de intimitate este redus la minim. În numele economiei de materiale, pereţii şi uşile erau atît de subţiri încît transmiteau în imobil cele mai intime ecouri ale vieţii familiale, eventual amplificate prin ţevile de termoficare. Bucătăria este redusă la un spaţiu infim, căci ideea era că omul socialist nu trebuie să-şi risipească energia productivă în activităţi culinare, pentru asta fuseseră create unităţi alimentare cu autoservire (prima a fost „Gospodina“ din ansamblul Piaţa Palatului, la intersecţia cu Ştirbei Vodă, inaugurată în 1960 şi care a purtat iniţial titulatura „bucătărie de bloc“). Blocurile au fost dotate cu uscătorii comune pentru rufe, aproape niciodată utilizate ca atare (de obicei, transformate în spaţiu de depozitare), spălatul rufelor în familie fiind un comandament mult prea înrădăcinat în cultura familială autohtonă.

Însăşi Legea fondului locativ era adaptată ideii că locuinţa este exclusiv un loc de dormit, căci normele de repartizare (cel mult 10 metri pătraţi pentru o persoană) erau făcute astfel încît să nu poată fi repartizată decît cel mult cîte o cameră pentru o persoană, ideea de cameră de zi sau sufragerie fiind exclusă din start. Li se acorda cu generozitate o cameră suplimentară academicienilor şi membrilor Uniunilor de creaţie.

Tot economia (de data asta, cea de spaţiu urban) determina îndesirea imobilelor (cartierul în care locuiam, Drumul Taberei, a suportat trei rînduri de îndesiri, între 1965 şi 1989). Asta făcea ca din fereastra apartamentului să poţi asista, cu sau fără voie, la mai toate activităţile casnice ale celor de peste drum.

Funcţiile locuirii erau amputate în blocurile comuniste, reduse la cea de odihnă, ceea ce face improprie însăşi utilizarea termenului, mai degrabă ar trebui vorbit despre B-locuire, adică un fel de locuire de calitate inferioară.

Locatarii blocurilor încercau, spontan, să readucă locuinţa la funcţiile iniţiale. Una dintre reacţiile cele mai des întîlnite era cea de separare a spaţiului privat, adică a apartamentului. Aceasta se realiza măcar simbolic, prin vopsirea uşii de la intrare altfel decît în culoarea iniţială (ceea ce de obicei producea un aspect estetic îndoielnic al palierului). Nu apăruseră uşile metalice, semnul bunăstării era indicat prin uşa capitonată. Împrumutată din birourile demnitarilor, aceasta era, pe lîngă o metodă practică de izolare fonică şi termică, un mod de afirmare a status-ului (echivalent Daciei negre).

Următoarea măsură de izolare era închiderea balconului. Avea în primul rînd un rol funcţional (pereţii subţiri şi ferestrele de proastă calitate nu asigurau păstrarea puţinei călduri distribuite de centralele de termoficare), dar şi mai larg – permitea suplinirea cămării, minuscule în proiectul iniţial. Locatarii noilor blocuri proveneau, majoritar, din masele de rurali tranformaţi în lucrători industriali, deci se născuseră în gospodării rurale caracterizate prin multiple spaţii de depozitare (beci, pod, magazii) total absente în noile unităţi de locuit. În plus, se reducea gradul de expunere vizuală a interiorului camerei. Aceleaşi beneficii se obţineau prin triplarea ferestrelor (nu existau încă termopane).

După delimitarea exterioară, locatarul purcedea la eforturi de individualizare a spaţiului intern al apartamentului. Încerca un lucru imposibil – să-l facă să arate cît mai puţin a apartament de bloc. O făcea prin mimarea (cu vopsea de ulei) a unor lambriuri, prin ornarea pereţilor cu elemente de stucatură şi alte artificii similare. De cele mai multe ori, rezultatul produs de transpunerea acestor elemente în spaţii extrem de reduse era, din punct de vedere estetic, monstruos.

Exemplele ar putea continua. Ele ilustrează reacţia naturală de respingere a unui mod de viaţă care reducea la minim spaţiul privat şi încerca să uniformizeze vieţile locatarilor regimului comunist. 

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.