România, epicentrul unui ''alt fel'' de climă?

Ca aproape în fiecare an de ceva vreme încoace, natura se dezlănţuie. Ne ajung "blestemele apelor", încep să ameninţe şuvoaiele, să cadă ploile şi, odată cu ele, gîrlă, cifrele şi procentele menite să transmită adevărata dimensiune a tragediei. Cîţi morţi, cîţi sinistraţi, cîte efective dispuse în teren, cîte localităţi ameninţate. În luna iulie a acestui an, un nou bilanţ al inundaţiilor care au afectat nordul ţării a fost făcut public de Victor Paul Dobre, secretar de stat la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Conform "datelor oficiale", cinci judeţe au fost grav afectate, aproape şase mii de gospodării au fost inundate, 83 de locuinţe au fost distruse în totalitate şi 1450 - doar parţial avariate, 7,2 kilometri de drumuri naţionale şi în jur de o mie de kilometri de drumuri judeţene şi comunale erau impracticabile. De asemenea, Victor Paul Dobre a mai anunţat că 20.150 de hectare de teren arabil şi alte 2504 de hectare de păşuni şi fîneţe au fost inundate (Mediafax, 28 iulie 2008). În cazul în care nu pricepi cît de gravă este situaţia, au grijă televiziunile să-ţi clarifice "pericolul" cu un strop de "incredibil" voit şi cîţiva reporteri trimişi în teren, aruncaţi într-o pereche de cizme de cauciuc şi paraşutaţi în mijlocul puhoaielor, pentru a transmite live "proporţiile dezastrului" şi pentru a face uz de lemnoasele expresii "de atmosferă", gen "în sat, domneşte haosul" sau "furia apelor le-a distrus tot avutul strîns cu greu, o viaţă întreagă". Prima reacţie într-o situaţie de urgenţă este să ne mirăm de ceea ce se întîmplă. De fiecare dată cînd România este răvăşită de inundaţii, părem atît de surprinşi, de parcă ar fi pentru prima oară cînd trecem prin aşa ceva şi nu ştim ce ar trebui să facem. Discuţiile legate de încălzirea globală şi efectele ei negative la nivelul ţării - "accentuarea secetei în sudul ţării şi creşterea frecvenţei precipitaţiilor în nord, unde se înregistrează, statistic, un excedent", declara Aristiţa Busuioc, cercetător principal la Agenţia Naţională de Hidrologie, în Protecţia civilă, nr. 4/2005 - au fost nenumărate, aşa încît orice întrebare de genul "Cum a fost posibil aşa ceva?" este nerealistă. FIECARE CONTINENT CU SINISTRAŢII LUI Fenomenele meteorologice extreme sînt o realitate cu care nu ne confruntăm numai noi. Conform unui bilanţ al Organizaţiei Naţiunilor Unite, inundaţiile care au lovit Europa de Est la finalul lunii iulie au făcut, în Ucraina, de-a lungul rîurilor Nistru şi Prut, 34 de victime şi au determinat evacuarea a 25.000 de persoane. "Bilanţul ONU pentru Moldova indică trei persoane care şi-au pierdut viaţa, 4251 de persoane evacuate şi 836 de case inundate" (HotNews.ro, 6 august 2008). Uraganul Gustav, care a lovit coastele statului Louisiana la începutul lunii septembrie cu vînturi de peste 146 de kilometri pe oră şi ploi torenţiale, a determinat cea mai mare evacuare din istoria statului. "Conştiente de cele peste 1600 de victime ale Katrinei, autorităţile i-au luat practic pe sus pe toţi cei care s-au încăpăţînat să ţină piept uraganului, ameninţînd că altfel vor fi arestaţi. Mii de oameni au fost urcaţi în autobuze şi expediaţi departe de zona de risc, ş...ţ iar cei aproximativ 100.000 de oameni care au mai rămas pe tot cuprinsul statului se supun unui risc uriaş" (Ana Ilie, Gândul, 2 septembrie 2008). Cît despre uraganul Katrina, care a distrus, în august 2005, oraşul New Orleans, într-o proporţie covîrşitoare, acesta a fost apreciat de secretarul adjunct al ONU pentru Afaceri Umanitare, Jan Egeland, drept una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria Statelor Unite, după cutremurul produs în San Francisco în 1906. Judecînd după numărul de case avariate, de persoane decedate, afectate sau evacuate, precum şi după pagubele evaluate la 25 de miliarde de dolari, Katrina se pare că a întrecut ucigătorul tsunami ce a avut loc în decembrie 2004 în Asia de Sud-Est (www.infor maţia.ro, 1 septembrie 2005). "La doi ani de la catastrofala Katrina, priveliştea Golfului păstrează tristeţea. Timpul s-a oprit în loc. Mai nimic nu s-a schimbat în locurile lovite de năduful naturii. Maşini rupte, aparatură electrică, mobilă, toate făcute praf. ş...ţ Unii au pus semne curajoase: ŤVom reconstrui». Însă imediat aveau să afle că atît statul, cît şi firmele de asigurări îi părăsiseră. Distrugerea produsă de uragan a fost cu mult întrecută de indiferenţa criminală a celor ce ar fi trebuit să ajute" (Jurnalul naţional, 13 octombrie 2007). ORICINE E VINOVAT, "AUTORITATE" SĂ FIE În plină situaţie de urgenţă, se caută vinovaţi. De cele mai multe ori, sînt acuzate autorităţile care fie nu au intervenit prompt, fie au avut efective prea puţine. Nici unul dintre cei care arată însă cu degetul nu pare a fi dispus să facă o analiză mai amănunţită a unui termen mult prea general. De acord, autorităţi înseamnă instituţii şi ministere pe a căror ordine de zi există, de mulţi ani, numeroase programe şi proiecte menite să îmbunătăţească, dacă nu să schimbe, un sistem de protecţie gîndit - după cum declara preşedintele Traian Băsescu, citat de revista Protecţia civilă (nr. 4/2005) - pentru un "alt fel" de climă. Cîte dintre hîrtiile "oficiale", care ar fi trebuit să reducă efectele nenumăratelor situaţii de urgenţă posibile, au prins un contur real este o altă discuţie. Autorităţi mai înseamnă şi efective de poliţişti, jandarmi, medici etc. care - nu cred că se poate nega - au fost nelipsite din zonele afectate de inundaţii. După fuziunea Corpului Pompierilor Militari cu Protecţia civilă şi după înfiinţarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii români, asemenea celor din întrega Europă, participă şi la salvarea oamenilor şi a bunurilor ameninţate de inundaţii, aşa cum intervin la descarcerări din accidente, alunecări de teren sau alte catastrofe. Chiar televiziunile - care, de nenumărate ori, au pus ştampila de "lipsă de promptitudine" în cîrca echipelor de intervenţie - nu au ratat ocazia de a-şi umple buletinele de ştiri, mult după ce apele se vor fi retras, cu imagini duioase care elogiau "eroii apelor". Faptul că nu peste tot s-a înregistrat acelaşi randament, faptul că nu în toate satele a intervenit acelaşi număr de forţe umane este foarte adevărat, dar, la o analiză mai amănunţită, nici nu ar fi avut cum. În principiu, cea mai mare desfăşurare de forţe este normal să apară în zonele cel mai grav afectate. Să prezinţi imagini dezolante în care nu mai există nici picior de fiinţă vie şi să spui "iată, autorităţile sînt absente" este nedrept. Să fii sinistrat şi să plîngi că autorităţile nu fac nimic pentru tine, prin asta înţelegînd că nimeni nu pune mîna să-ţi scoată noroiul din casă, este nefiresc. Indiscutabil, echipe de intervenţie au existat iar oamenii au fost ajutaţi: "Personalul din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă a fost permanent în localităţile afectate de inundaţii, cel puţin 2000 de oameni acţionînd zilnic pentru salvarea vieţilor omeneşti şi limitarea pagubelor. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a participat cu peste 4000 de oameni la acţiunile de salvare de vieţi omeneşti şi pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, acestora alăturîndu-li-se poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră" (Pompierii Români, nr. 9/2008). ÎNTOTDEAUNA DUMNEZEU, NICIODATĂ OAMENII Cînd sîntem năpăstuiţi de natură, pentru foarte mulţi "e mîna lui Dumnezeu". Ne bate, ne pedepseşte, nu ne mai arată mila divină. Casele ridicate însă fără respectarea nici unei norme de construcţie, pe albiile rîurilor sau în zone inundabile - ca să nu mai vorbim de cele fără autorizaţii - au fost construite de oameni, nu de Dumnezeu. Oamenii sînt vinovaţi, într-o mare măsură, pentru ceea ce li se întîmplă. "Pe alocuri, apele au ajuns pînă la etajul unu al caselor, iar cele cu fundaţii slabe au avut de suferit. O vilă pentru care, după spusele vecinilor, au fost cheltuite peste două miliarde de lei vechi, stă înclinată. ŤA scobit pămîntul ca să facă garaj subteran. Apa a săpat pămîntul de sub casă în scobitura garajului»" (Laszlo Kallai, în Ziua, 9-10 august 2008). Uşurinţa cu care ne resemnăm, lipsa de implicare pentru schimbarea propriei situaţii, faptul că întotdeauna aşteptăm mai mult de la alţii şi mai puţin, poate chiar deloc, de la noi înşine şi, nu în ultimul rînd, atitudinea refractară ne fac la fel de vinovaţi de mizeria şi nenorocirile care ne lovesc. "La doi paşi e cîrciuma. Pe terasă stau vreo zece săteni. Beau şi comentează evenimentele. Critică pompierii. ŤDe ce nu-i ajutaţi să scoată apa şi nămolul mai repede?», arunc o întrebare retorică. ŤSîntem sinistraţi!», vine replica" (Laszlo Kallai, Ziua, 9-10 august 2008). UTOPII DE PREVENIRE A INUNDAŢIILOR Elisabeta Oprişan, cercetător principal la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, declara, în urma cu trei ani, în revista Protecţia civilă, că se înregistrează o inconstanţă tot mai accentuată a temperaturilor şi a stării vremii. În intervale tot mai scurte de timp, vremea suferă modificări radicale, iar numărul şi frecvenţa evenimentelor meteo extreme - tornade, temperaturi foarte scăzute sau foarte mari, secete, inundaţii - creşte semnificativ. La momentul respectiv, proiectul care urma să modifice sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor se afla în lucru şi prevedea, printre altele, redimensionarea echipelor de intervenţie în caz de dezastre naturale, îmbunătăţirea dotării acestora, alocarea de fonduri suplimentare pentru acţiuni de prevenire, intervenţie şi reconstrucţie, precum şi campanii de educare a populaţiei în privinţa comportamentului, în cazul fenomenelor extreme. În hîrtiile oficiale au mai fost trecute, la capitolul priorităţi, realizarea unor lacuri de acumulare în zonele superioare ale bazinelor hidrografice, capabile să reţină viiturile, amenajarea unor zone care vor putea fi inundate controlat, construirea unor diguri pentru protecţia localităţilor, dar şi linii suplimentare în cazul în care digurile ar fi depăşite. Conform revistei Protecţia civilă (nr. 4/2005), şi Ministerul Agriculturii s-a implicat în acest proiect, propunînd "consolidarea sistemului de îmbunătăţiri funciare şi introducerea treptată în cultură a unor soiuri de plante rezistente la ploi prelungite. Apoi, una dintre acţiunile de protecţie pe termen lung împotriva ploilor şi inundaţiior este împădurirea". Cum este lesne de înţeles, un rol important îi revenea Ministerului Finanţelor, care ar fi trebuit să furnizeze instituţiilor publice banii pentru acţiunile de intervenţie şi reconstrucţie propuse, dar să şi contrabalanseze, în acelaşi timp, eventualele scăderi ale încasărilor bugetare din zonele calamitate. La ora actuală, după mai mult de trei ani de la utopicul proiect de schimbare radicală a sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor, nu se poate spune cîte dintre propuneri au trecut de faza promisiunilor înşirate pe hîrtie. Dacă ţinem cont de pagubele provocate în ultimii ani de inundaţii şi de cîţi oameni au rămas pe drumuri, am spune că nici una. Ca să fim corecţi însă, admitem un "deocamdată", pentru că - aşa cum declara şi preşedintele Traian Băsescu - vorbim totuşi de "o problemă de cel puţin 20 de ani, cu sume gigantice care trebuie investite" - perfect de acord. Dacă aruncăm însă un ochi spre pîrdalnicul de kilometru de autostradă care de mai bine de un an nu vrea să se lase construit cu nici un chip, mai că am întreba: "Doar 20?"! ( Ruxandra Tudor )