Românii între etnie și naționalitate – o analiză psiho-culturală

Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
Românii între etnie și naționalitate – o analiză psiho culturală jpeg

(...)

Tema generală a acestor conferinţe, „Aproapele de departe“, cu un accent pe diaspora, migraţie, exil, este o temă atît de ofertantă încît n-am putut să refuz cînd am primit invitaţia. În ceea ce mă privește, mă voi focaliza pe aspecte psiho-culturale, încercînd să fac o comparaţie între ce avem în ţară şi ce există în diaspora, și vă spun de la început că, deşi mi-am propus iniţial să vin cu o teză foarte clară pe care să o argumentez, m‑am răzgîndit în cele din urmă. Precizez că psihologia pe care o practic eu are un pronunțat caracter experimental și se bazează mult pe date, pe rezultate ale măsurătorilor și pe statistică. Aşa cum, în 2015, cînd am scris Psihologia poporului român, nu existau prea multe studii în ţară și am preluat majoritatea datelor din literatura internaţională, nici despre diaspora românească nu avem multe studii riguroase azi, în 2021. Așa că mi-am propus să vă prezint mai degrabă o serie de ipoteze, urmînd ca studii viitoare, făcute de mine sau de altcineva, să le valideze sau nu.

În psihologie este foarte important să-ţi precizezi termenii. Mi s-a întîmplat de multe ori să dezbat cu cineva chiar în contradictoriu anumite teze, fiind sigur că vorbim despre același lucru, ca la sfîrşit să-mi dau seama că aveam în vedere sensuri şi semnificaţii diferite ale acelorași concepte. De aceea, cînd vorbesc în această prezentare despre etnie, am în minte o definiţie care cumulează  trei componente: i) o origine pe care ţi‑o asumi, fie ea și istorică, mai mult sau mai puțin mitologică; ii) anumite practici psiho-socio-culturale, istorice şi antrenate de-a lungul timpului care generează o oarecare diferenţă faţă de ceilalţi; iii) limba. Precizez că nu pentru toate etniile toate cele trei sînt la fel de importante. Unele etnii se definesc mai mult printr-o componentă sau alta, dar altele, precum cea a noastră, le combină pe toate trei, iar limba apare ca un element esențial.

Cînd vorbesc despre naţionalitate, mă refer la conceptul francez mai degrabă, care se leagă de cetăţenie, adică am în vedere o relaţie juridică pe care individul o are cu un stat.

Voi vorbi, de asemenea, despre atribute psiho-culturale. Multă lume mă întreabă de ce tot spun „psiho-culturale“ și nu spun pur și simplu „psihologice“. Pentru că un atribut psiho-cultural este un atribut psihologic care ajunge, prin generalizare, un atribut al unui grup larg, de relevanţă socială, şi interacţionează direct cu o serie de elemente de natură culturală, cum ar fi valorile, atitudinile sau axiomele sociale. Şi atunci, unele atribute psihologice, cum ar fi, spre exemplu, încrederea sau creativitatea, capătă funcţie psiho-culturală. Altele, cum ar fi memoria sau atenţia, n-au această funcţie psiho-culturală și rămîn atribute psihologice.

Odată precizați aceşti termeni, să revenim la tema acestei prezentări. Dacă ne concentrăm asupra diasporei românești – şi mai stau un pic în jurul definiţiilor –, o să observăm că sociologii tind să nu vorbească de „diaspora românească“, ci să vorbească despre „diaspore româneşti“. Ei încearcă să ne spună că, din punct de vedere sociologic, n-avem un profil unitar, de grup, ci avem mai multe profiluri diferite. Diaspora, în sens general, înseamnă un grup etnic care se află în afara ţării de origine. Acel grup etnic se poate referi la cei care au plecat din ţară, dar şi la urmaşii lor, adică oameni care n-au fost niciodată în ţară, dar se identifică etnic cu ţara respectivă.  Conform datelor disponibile – care se referă la anul 2019, fiindcă după pandemie s-or fi întîmplat multe lucruri interesante cu diaspora, dar nimeni n-a apucat încă să le măsoare –, avem în lume aproximativ patru milioane de români pe care am putea să-i considerăm „în diaspora“. La nivel informal, se vorbește despre cinci-șase, pînă la șase milioane. Precizez că nu includ aici pe românii sau pe indivizii care se definesc ca atare din Republica Moldova şi comunităţile tradiţionale din jurul granițelor noastre, adică din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria. Din datele disponibile, acești români din diaspora se află în Italia (cam 33-35%), Spania (19%), Germania (18%), Marea Britanie (12%), Franța (4%), Austria și Belgia (3%), țările scandinave (2%), ceilalți fiind împrăștiați în restul lumii. Deci, practic, 80% din ceea ce noi considerăm astăzi diaspora românească se află în patru ţări: Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie.

Desigur că în toate țările avem diferite diaspore, sociologic vorbind. Există români care se definesc ca atare plecați din țară în vremea comunismului, mai ales din motive politice. Poate că mai există, încă, și români plecați din țară în interbelic. Urmașii acestora desigur că trăiesc și unii dintre ei se definesc drept etnici români. Și avem, desigur, cea mai mare parte a diasporei, români plecați după 1990, care au alt gen de raportare la țară și, la rîndul lor, acești români au început să aibă urmași care au și ei o raportare proprie la etnia română. Printre aceștia, sigur că cei plecați după 2007, adică după intrarea României în UE, au un profil aparte.

Cum arată din punct de vedere sociologic aceste „diaspore“? Precizez că vorbim despre un profil statistic. Adesea, cînd prezint date de acest gen, se ridică cineva din sală și spune: „Eu fac parte din această categorie, dar nu sînt așa cum ați descris-o“. Sigur că orice profil statistic nu e atotcuprinzător și, lucrînd cu date statistice, trebuie să fim conștienți de asta. Datele statistice sînt esențiale ca să putem discuta relevant despre comunități și sînt foarte puțin importante pentru discuția unor cazuri individuale. Vorbind despre diaspora, vorbim despre o comunitate, deci vorbim despre un profil sociologic statistic. Așadar, de ce „diaspore“? Pe lîngă diferențele generate de momentele istorice diferite ale plecării din România, avem și diferențe în funcție de țara în care există diaspora.

Dacă vorbim de cei din Italia, profilul sociologic arată că lucrează în sectoare mai degrabă domestice, iar ocupaţiile nu au un nivel foarte înalt de calificare. Cei din Spania lucrează în sectoare legate de agricultură, iar nivelul de calificare poate să ajungă pînă la un nivel mediu, nu mult mai ridicat. În Germania, sectorul de activitate principal este tot legat de agricultură, iar nivelul de calificare este mediu, dar ponderea forței de muncă ceva mai înalt calificată este mai crescută. În Marea Britanie, sectorul construcţiilor oferă predilect locurile de muncă pentru români, iar calificarea rămîne la nivel mediu. În fine, în ţările scandinave, în Elveţia, Irlanda și, desigur, Statele Unite, profilul ocupațional al românilor indică o predilecție pentru domeniul serviciilor, iar calificarea este la nivel mediu și nivel superior, fiind ceva mai înaltă. Repet, asta nu înseamnă că nu găsim în Italia savanți români, intelectuali de înaltă ținută sau, în țările scandinave, lucrători în agricultură; vorbim despre profiluri sociologice, statistice.

Acest gen de diferențe generaționale, ocupaționale, de nivel de instruire îi fac pe sociologi să vorbească despre „diaspore“ mai degrabă decît despre „diaspora“. Numai că eu, ca psiholog, am o abordare complementară sociologiei. Eu nu mă uit prin prisma atributelor sociologice, ci mă uit prin prisma unor atribute psiho-culturale. Spre exemplu, ce văd eu în cele patru ţări în care se află 80% din diaspora românească? Văd spații în care românii se caracterizează psiho-cultural prin două atribute fundamentale care sînt chiar cele ce definesc profilul occidental.

Primul este specific individului autonom. Românii din aceste patru țări sînt un grup care se constituie mai degrabă în logica grupurilor de indivizi autonomi, care este chiar logica construirii societăților occidentale. Un grup de indivizi autonomi este acela în care ei nu se cunosc, dar descoperă în practica socială că au valori comune şi formează comunităţi puternice pe baza acestor valori. Acest gen de logică asigură deopotrivă funcţionarea grupului şi emanciparea individului. Un astfel de tip de comunitate este foarte solidar în interior, membrii se ajută unii pe alţii, dar este deschis şi pentru cei din afara grupului, fiindcă oricine care împărtășește valorile grupului este binevenit în grup. Această logică de organizare a grupului este specifică lumii occidentale și este diferită față de logica de organizare a grupului din interiorul României. La noi, grupul social se organizează într-o logică colectivistă. Adică grupul este constituit în logica familiei extinse, pornind de la relaţii de cunoştinţe, prietenii, relaţii anterioare. Ca să fim un grup, trebuie fie să ne lege fie relația de familie, fie să ne cunoaștem în prealabil. Un grup de tip colectivist generează solidaritate între propriii membri, dar este închis spre cei din afară; ei sînt „ceilalţi“, sînt altfel, nu fac parte din colectivul nostru.

Într-o structură colectivistă, individul trebuie să servească mai degrabă grupul, iar grupul nu permite emanciparea individului. Aceasta este diferența fundamentală în privința consecințelor ce decurg din cele două tipuri de organizare socială. Așadar, diaspora românească din aceste patru țări occidentale este, mai ales, organizată după logica individului autonom, spre deosebire de comunitățile din țară.

Al doilea atribut psiho-cultural de găsit în diaspora românească din cele patru ţări, de asemenea specific acelor țări și nu neapărat României, este concentrarea scăzută a puterii sociale. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în anumite societăţi, în anumite culturi, cîţiva, puţini, ocupă poziţiile de influenţă şi de putere şi diferenţa între ei şi ceilalţi este foarte mare, adică ceilalţi aşteaptă să li se spună ce să facă și cînd să facă, cum să facă, nu au iniţiative proprii – domină ideea de „şef“. Cel de la nivel de vîrf nu ne reprezintă neapărat, dar el este „şeful“ nostru.

România are un indice foarte crescut de concentrare a puterii sociale, unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. În aceste ţări, puterea este distribuită mai degrabă decît concentrată. În Germania şi Marea Britanie asta este evident, e drept că în Spania şi Italia puterea socială este un pic mai concentrată decît în celelalte două, dar oricum nu atît de concentrată ca în România.

Românii din diasporele româneşti se ciocnesc în aceste ţări de un anumit profil psiho-cultural definitoriu pentru toate instituţiile şi practicile din ţările respective. Din perspectivă psihologică, diasporele românești capătă aspecte comune și devin diaspora românească pentru că sînt sub influența acelorași două atribute specifice tuturor țărilor occidentale, deci și țărilor în care românii sînt prezenți: individul autonom și puterea socială descentralizată. Astfel, acești români asumă împreună experiența occidentală a emancipării individului şi slaba toleranță la ideea de „șef“.

Sigur că ceea ce spun este o ipoteză. A măsurat-o cineva? E drept că nu. Sau, mai precis, nu ca atare. Dar dacă ne uităm la alegerile din 2014 şi 2019, vedem ceva interesant: localităţile din care mulţi au plecat în afara ţării au votat masiv cu partide care aveau în discursul propriu ideile europene de modernizare și dezvoltare. Precizez clar că eu nu fac aici o judecată, nu vorbesc în termeni de „așa e bine“, „așa e rău“ sau „anumite localități au votat mai bine decît altele“. Eu fac un discurs pur descriptiv. Revenind la alegeri, rezultatul statistic clar arată fie un efect direct al experienței oamenilor din diaspora care, probabil, s-au întors în ţară şi au votat, fie un efect indirect al acestei experiențe, transmisă cumva către rudele sau  cunoştinţele rămase în țară ale acestor români. Cu siguranță, diaspora în ansamblul ei are un rol de modernizare a României.

Atrag atenția asupra unui lucru foarte important: un profil psiho-cultural nu este bun sau rău în sine. Eu cînd vorbesc despre organizarea societății pe baza individului autonom și a deconcentrării puterii sociale nu demonizez valorile legate de colectivism şi de concentrarea puterii. Spun un singur lucru, însă: dacă am cerut să intrăm și am fost primiți într-un spaţiu vestic care este caracterizat de nişte valori de un anumit tip, este absurd să susținem valori contradictorii. Și e nu doar absurd, e contraproductiv, pentru că dacă o facem vom fi mereu marginali și frustrați. (...)

Daniel David este profesor de psihologie clinică și psihoterapie la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj, fiind și rector al Universității.

Foto: Ciprian Hord

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.