Problema migraţiei romilor din România şi din alte state est-europene, în ţările vestice, nu constituie o noutate. Cum nu constituie o noutate nici eforturile guvernelor vestice de a-i trimite în ţările de origine şi de a încerca să-i împiedice să revină. Fenomenul pare să aibă un caracter relativ continuu, chiar dacă se pot lua în considerare unele modificări. (Spre exemplu, dacă în anii ’90 ţinta principală o constituia Germania, în anii 2000 destinaţiile favorite par a fi Italia, Spania, Franţa, Irlanda.) 

În plan juridic, integrarea României în Uniunea Europeană constituie schimbarea fundamentală. Dacă pînă în 2007, intrarea, şederea şi ieşirea cetăţenilor români pe teritoriul francez erau supuse unor formalităţi şi restricţii, după aderare, guvernele vestice au pierdut o mare parte din aceste instrumente juridice. Tendinţa aceasta se va accentua odată cu intrarea României în spaţiul Schengen. 

Astfel, au apărut o serie de reacţii ale unor guverne vestice. Chiar dacă reacţia iniţială a Franţei a fost întrucîtva mai subtilă decît cea a autorităţilor italiene, implicarea sa poate înclina balanţa, în sensul în care expulzarea şi amprentarea romilor se vor putea face fără respectarea legislaţiei europene. 

Într-o primă fază, autorităţile franceze au pus în practică un sistem de repatriere voluntară. În realitate, acest program derulat de ANAEM (în 2005 a fost înfiinţată ANAEM – Agence Nationale d’Accueil des Etrangers et des Migrants – devenită în prezent OFII, Office Français d’Intégration et d’Immigration), moment ce semnalizează articularea politicilor represive la adresa străinilor şi imigranţilor) vizează expulzarea unor persoane indezirabile. Deghizat în program umanitar, acesta serveşte de fapt pentru a expulza persoane care au dreptul legal de a se afla pe teritoriul francez şi care nu pot fi altfel îndepărtate. Ţintele principale sînt cetăţeni ai unor state africane şi cetăţeni români şi bulgari, în special de etnie romă. 

În cazul acestora din urmă, după 2007 programul a eşuat lamentabil, avînd în vedere faptul că nu puteau fi luate măsuri juridice pentru a-i împiedica să revină în Franţa. Surprinde totuşi lejeritatea cu care autorităţile franceze ridică problema eşecului programului de repatriere voluntară în materie de expulzare şi de menţinere a romilor în România, în condiţiile în care programul a fost conceput ca fiind unul umanitar, şi nu de expulzare. 

În cursul lunii iulie, autorităţile franceze au anunţat o serie de măsuri dure şi abuzive, reclamînd faptul că taberele de romi constituie surse de trafic ilicit, exploatarea minorilor, cerşetorie şi prostituţie. Măsurile vizează distrugerea taberelor, expulzarea locuitorilor, modificarea legislaţiei în scopul de a facilita expulzarea imediată a romilor din motive de securitate, activarea unui sistem de amprentare pentru a impiedica romii să revină în Franţa. (Conform Comunicatului emis de Preşedinţia Franceza, disponibil la http://www.elysee.fr/president/les-actualites/communiques-de-presse/2010/juillet/communique-faisant-suite-a-la-reunion.9381.html) 

În absenţa unei documentări ample (Organizaţia Romani CRISS documentează situaţia în România şi în Franţa, procesul fiind însă în derulare), putem supune analizei măsurile, cum au fost prezentate public, cu menţiunea că în practică ar putea apărea unele distincţii. 

În primul rînd, merită menţionat faptul că autorităţile franceze au adoptat o serie de măsuri care vizează comunităţi întregi, deşi faptele reclamate au caracter mai degrabă penal, ceea ce înseamnă că răspunderea este eminamente individuală. Deşi pare de la sine înţeles, reacţia legală şi justificată ar fi ca poliţia franceză să identifice acele persoane care se fac vinovate de săvîrşirea infracţiunilor reclamate şi să le prezinte instanţelor de judecată. 

Dreptul la libera circulaţie al unui cetăţean dintr-un stat membru al Uniunii Europene poate fi restrîns doar în condiţiile impuse de Directiva 38/2004, respectiv în situaţia în care acesta constituie o povară pentru sistemul social al statului de destinaţie sau constituie o ameninţare reală, prezentă şi serioasă la adresa societăţii. În ambele situaţii, decizia trebuie luată în baza unei analize individualizate, care să ţină cont de elemente concrete (ex. situaţia familială, starea socio-economică, starea de sănătate etc.). Din documentarea preliminară, realizată pînă în prezent de Romani CRISS, nu reiese că ordinele de expulzare (conform legislaţiei franceze, expulzarea cetăţenilor francezi poate fi dispusă prin Ordin de părăsire a teritoriului francez sau Decizie prefecturală de conducere la frontieră) ar evidenţia în vreun fel elemente concrete, individuale. În plus, ţinînd cont de faptul că autorităţile franceze au anunţat că vor distruge un anumit număr de tabere, pînă la sfîrşitul anului, şi vor expulza imediat un anumit număr de romi, şi că vor modifica legislaţia, pentru a-i putea expulza mai rapid pe membrii unui anumit grup etnic, se poate avansa ipoteza că aceste expulzări au caracter colectiv, şi nu individual. Un argument suplimentar în susţinerea ilegalităţii acestor măsuri îl constituie faptul că instanţele de judecată din Lille şi Nantes au anulat deja mai multe Ordine de expulzare. Pentru a putea afirma cu certitudine dacă expulzările au avut caracter individual sau colectiv este necesară o analiză mai detaliată. 

Caracterul discriminatoriu al acestei iniţiative este reliefat de faptul că autorităţile franceze vizează restrîngerea unui drept fundamental – respectiv, dreptul la libera circulaţie – pe criteriu de apartenenţă etnică – respectiv, membrilor etniei rome. Întreaga campanie de expulzări vizează romii din România şi Bulgaria, iar legislaţia franceză va fi modificată pentru a face mai uşoară expulzarea acestora. Este vorba aşadar, atît de o practică discriminatorie cît şi despre adoptarea unei legislaţii rasiste. 

Autorităţile franceze au creat baza de date OSCAR, care conţine date cu caracter personal precum poze şi amprente ale persoanelor care beneficiază de programul de repatriere voluntară, inclusiv ale minorilor de peste 12 ani. O asemenea măsură disproporţionată, arbitrară şi rasistă (întrucît vizează cu precădere membrii unui anumit grup etnic), încalcă prevederile Directivei 46/1995. 

Deşi romii constituie probabil expresia cea mai realistă a libertăţii de circulaţie, aceştia formează prima categorie căreia îi va fi limitat de facto şi de jure acest drept fundamental. Ca şi în cazul Italiei, Comisia Europeană se limitează la flecăreli, încălcîndu-şi astfel mandatul de a veghea la respectarea legislaţiei comunitare. Complicitatea Comisiei este o invitaţie adresată altor state membre pentru a urma exemplul Italiei şi Franţei. Irlanda, Spania şi Finlanda par a fi candidatele cele mai serioase.

Marian Mandache provine dintr-o familie de romi ursari din Pantelimon, județul Ilfov. E avocat în cadrul Baroului București și lucrează la Romani CRISS - Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, în calitate de coordonator al Departamentului pentru Drepturile Omului.

Foto: Lucian Muntean