„S” de la...

Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
„S” de la    jpeg

A vorbi sau a nu vorbi despre suicid? În contextul în care oamenii de ştiinţă se dau peste cap să inventeze pastila-minune care ne va permite să trăim 200 de ani şi zilnic sîntem bombardaţi cu sfaturi care, dacă sînt urmate, ne-ar putea prelungi viaţa, e greu de acceptat că la unii indivizi instinctul autolitic e mai puternic decît instinctul de supravieţuire. Iar noţiunea de contagiere, mai ales de contagiere prin media, încă mai funcţionează pe post de sperietoare şi face din suicid un subiect dacă nu tabu, atunci cel puţin delicat.

Din ce în ce mai multe studii susţin că proximitatea cu persoane depresive, singuratice, pesimiste e contagioasă, iar pentru un psihic sănătos e recomandată îndepărtarea de acele persoane şi asocierea cu indivizi mai optimişti. Şi totuşi, întrebarea care rămîne aici e: De ce rata suicidului e mai ridicată în ţările în care, global, gradul de fericire e cel mai ridicat? Desigur, se poate aduce în discuţie argumentul etnic. Dar cînd Les Inrockuptibles a pus aceeaşi întrebare referitoare la ţările fericite, psihanalista Victoire Theismann a avut un răspuns interesant: „Cînd vedem în jurul nostru un context înfloritor şi pozitiv, ne spunem că nu contextul e cel care nu funcţionează, ci noi înşine sîntem problema”. Aşadar, fericirea celor din jur nu e neapărat molipsitoare. Dimpotrivă, poate fi mai dăunătoare pentru individul care simte că nu a atins acel standard, acel ideal pe care îl vede în jurul său. Cuvîntul-cheie aici e „alienare”, desigur. Aşteptările şi cerinţele societăţii de la indivizi sînt prea mari, mediul creat astfel e unul extrem de competitiv, iar cînd presiunea resimţită devine de nesuportat, unii indivizi recurg la actul final. Ceea ce intră la categoria „nimic nou sub soare” ar putea spune unii, şi ar avea dreptate.

Faits divers

Le suicide, lucrarea lui Emile Durkheim, publicată în 1897, a fost cea care a schimbat radical modul în care se vorbeşte despre suicid. Pentru prima dată în studiul suicidului, acesta a fost prezentat ca un fenomen social care poate fi explicat în corelaţie cu factori sociali, ca o problemă a lumii moderne, reducînd astfel importanţa argumentelor biologice, psihologice şi morale. Pînă la Durkheim, contagierea prin presă, deci suicidul imitativ, reprezenta unul dintre argumentele preferate ale teoreticienilor de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Durkheim susţinea însă că nu se poate stabili o legătură directă între prezentarea cazurilor de suicid în presă şi rata suicidului, per total.
Popularitatea argumentului referitor la contagiere poate fi explicată prin numărul mare de cazuri de suicid relatate în presa timpului sub formă de fapt divers. În Pulp Surrealism, Robin Walz explorează preocuparea suprarealiştilor pentru suicid prin prezentarea unei anchete realizate de La Révolution Surréaliste, în 1924: „E suicidul o soluţie?”. Interesant e că întrebarea era alăturată unei selecţii de faits divers. Walz spune că faptele diverse referitoare la suicid reprezintă echivalentul textual al unei juxtapuneri neaşteptate dintr-o imagine suprarealistă – elementele sînt uşor de identificat, însă ambiguitatea mesajului provoacă anxietate. Astfel, întrebarea „E suicidul o soluţie?” – alăturată unor fapte diverse – a fost felul în care suprarealiştii au adus la suprafaţă sentimentul de confuzie şi conflictul interior provocate de prezentarea cazurilor de suicid în presă: groaza, repulsia faţă de actul criminal în sine se combină cu o fascinaţie morbidă pentru detaliile care dau o notă de mister, dar şi cu un sentiment de compasiune faţă de victimă. Filozoful Albert Bayet, citat de Walz, credea că această ambiguitate e ceea ce îi face pe jurnalişti să se abţină de la orice comentariu care ar putea suna ca o judecată morală. Pauză şi fast-forward în zilele noastre, pe micile noastre ecrane: cînd se discută un caz de suicid, iar printre les fast-thinkers de service se află şi un preot, oare nu e publicul invitat, indirect cel puţin, să facă judecăţi morale? Fireşte, cînd discuţia despre suicid e una generală, ideal e să prezinţi puncte de vedere diverse, însă cînd aceasta se referă la cazuri individuale, „Biblia spune...” are tendinţa de a muta discuţia într-o zonă cu totul diferită, iar empatizarea cu victima devine dificilă.

De altfel, nimeni nu se aşteaptă ca media să dea lecţii de morală în asemenea cazuri. Ceea ce nu înseamnă că media nu au nici o responsabilitate. Problema principală e aceeaşi ca acum un secol: prezentarea detaliată a metodei suicidare. Avînd în vedere că majoritatea cazurilor intră în categoria „fapt divers”, acestea sînt inevitabil prezentate simplist – nu se va insista asupra cauzelor, dar cu siguranţă se va expune metoda. Iar cînd un caz de suicid e prezentat mai pe larg, deontologia jurnalistică devine flexibilă – azi se va vorbi cu atenţie pentru a evita pînă şi cea mai mică sugestie că suicidul ar fi o soluţie sau că ar reprezenta un act de curaj, dar a doua zi se va arăta cît de uşor se poate obţine substanţa ilegală folosită de victimă. (Nu mai dau nume şi date. Cu siguranţă ştiţi despre ce e vorba.) UNESCO are un set de recomandări foarte clare în privinţa modului în care trebuie prezentate cazurile de suicid în presă, pentru a preveni imitaţia, dar se pare că jurnaliştii reuşesc să le ignore cu succes. Doina Cosman reia aceste recomandări în Compendiu de suicidologie (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008): „Se va evita prezentarea repetată şi în detaliu a metodei utilizate, considerată ca şi instrument sau soluţie de rezolvare a problemelor, evitarea prezentării simpliste a cauzelor suicidului, fără a sublinia consecinţele nefaste asupra anturajului sau chiar a victimei în cazul unui suicid nereuşit, evitarea glorificării victimei şi a pozitivării rezultatelor acestui comportament. De asemenea, trebuie evitată prezentarea unor astfel de informaţii în perioadele cu încărcătură emoţională crescută, precum sărbătorile tip Crăciun, Ziua îndrăgostiţilor etc. sau vacanţe şi week-enduri, în care poate avea loc o exarcebare a sentimentelor de singurătate, disperare, cu atît mai mult cu cît nu există posibilitatea acordării rapide a ajutorului necesar”.

„Teenage Suicide (Don’t Do It)”

Teama de contagiere prin intermediul mass-media e cea mai activă atunci cînd e vorba de adolescenţi. Motivele de îngrijorare sînt întemeiate (psihicul fragil, imaturitatea cognitivă şi vulnerabilitatea acestora în faţa mesajelor şi reprezentărilor media). Însă o îngrijorare exagerată, care are drept consecinţă evitarea subiectului, interdicţii şi cenzură, nu e justificată. Adolescenţii au nevoie să li se vorbească realist despre suicid – fără a-l romantiza şi fără a-l demoniza.

E adevărat că o parte din cultura pop, care se adresează adolescenţilor, are tendinţa de a romantiza ideea de (para)suicid conştient sau pasiv (prin abuzul de substanţe ilegale). La produsele de ficţiune se mai adaugă şi celebrităţile care par a fi trăit după sloganul „Live fast, die young and leave a good-looking corpse”. La care se mai adaugă fragmentarea filmelor, a cîntecelor, cărţilor şi răspîndirea imaginilor şi citatelor referitoare la depresie, self-harm, moarte, suicid, prin reţelele de e-socializare. La fel de adevărat e că adolescenţii au gînduri negative, chiar suicidare. A sugera însă că reprezentările suicidului în cultura pop sînt o cauză directă a suicidului la adolescenţi e un imens transfer de responsabilitate. (Apoi, nu am auzit pe nimeni făcîndu-şi griji că Romeo şi Julieta, sau alte cărţi deprimante care se predau în şcoli, ar putea cauza cluster-suicides.)

Filmul-cult Heathers (Michael Lehmann, 1988) e o minunată comedie neagră care critică clişeele specifice oricărui teen movie şi care se joacă puţin cu noţiunile de contagiere şi cluster-suicide. Personajul principal, Veronica (Winona Ryder), o ucide din greşeală pe Heather #1, cea mai populară fată din liceu; ce-i drept, cu puţin „ajutor” din partea noului său prieten, J.D. (Christian Slater). Cei doi îşi acoperă însă crima falsificînd nişte note de suicid. Dintr-odată, presupusul suicid o transformă pe cea mai rea şi cea mai superficială fată din liceu în săraca fată bogată şi frumoasă cu o tumultuoasă viaţă interioară. Alte crime ale lui J.D. mascate ca sinucideri generează o adevărată tendinţă pe care toţi copiii cool vor să o adopte. Una dintre profesoare proclamă „Whether to kill yourself or not is one of the most important decisions a teenager can make.”, iar un cîntec pop de duzină, „Teenage Suicide (Don’t Do It)”, ajunge pe primul loc în topuri. Prin umorul caustic, Heathers aduce la suprafaţă un clişeu din ce în ce mai vizibil în acele teen movies care se vor mai alternative: pentru a i se da substanţă unui personaj, i se inventează tendinţe sinucigaşe. Oricît de neinspirate ar fi astfel de scenarii, ar trebui totuşi să luăm în considerare şi faptul că pentru unii adolescenţi asemenea ficţiuni pot funcţiona ca o exorcizare a propriilor gînduri negative.

Anamaria Dobinciuc este absolventă a masteratului de Societate mediatică, Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.