Scapă fiecare cum poate

Publicat în Dilema Veche nr. 273 din 7 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Încep să cred din ce în ce mai mult că vîrsta nu e decît un număr, printre multe altele, n-are mare importanţă. Ne purtăm la 50 ca la 20 şi la 30 ca la 18, în unele situaţii. Se întîmplă să şi arătăm ca nişte cyborgi şi cu greu poate cineva să ghicească cîţi ani s-au adunat pe labele de gîscă din jurul ochilor, tratate generos cu botox. Nimeni nu vrea să îmbătrînească şi asta ne face să ne crizăm cînd trecem peste nişte praguri psihologice. Ne-am făcut planuri, ne-am ridicat singuri bariere: "pînă la vîrsta x ar fi trebuit să-mi îndeplinesc nu ştiu cîte dorinţe". Totul în jur ne presează. Maturitatea e un mucegai care se depune pe oase şi nu mai avem scăpare. În adolescenţă ai toate posibilităţile, la 30 îţi doreşti să îngheţi pe un singur drum. Să stai nemişcat. Tremuri de frică numai la gîndul că ai putea să pierzi ce ai. Revolta şi plictiseala apar mai tîrziu, atunci se produc marile cutremure şi ultimele schimbări radicale. Oamenii aflaţi în jurul vîrstei de 30 de ani mă fac să mă gîndesc la buletinul hidrologic pe care îl ascultam hipnotizată în copilărie, la radio, fără să înţeleg nimic din ce se citea despre cotele apelor. Staţionar ca apele Dunării sau ca Siretul, aşa mi se pare segmentul acesta demografic. Fără turbulenţe, dar cu un plus de luciditate care face lumea să pară şi mai gravă. Vedem lucruri care altădată nu ne-ar fi interesat. Parcă ne-ar fi crescut încă o pereche de ochi şi măresc tot, ne dăm seama că viaţa e cumplit de nedreaptă, că marile afaceri nu se fac ca la carte, că în fiecare zi guvernanţii ne sfidează şi ne scuipă seminţe în cap. Mult timp ne-am considerat nişte învingători: am copilărit în comunism şi ne-am trăit adolescenţa în cea mai liberă dintre lumile posibile, România de după Revoluţie. Ne-am lepădat de comunism ca de o haină răpciugoasă, cu orgoliul că nu ne-a atins, că n-a apucat să facă ravagii în minţile noastre. Că am fost salvaţi la timp. Am călătorit prin toate colţurile lumii şi aşa ne-am răzbunat părinţii care au stat nemişcaţi 40 de ani. Le-am trimis fotografii în care ne-am pozat pentru ei şi-am zîmbit larg, cu monumentele importante în fundal, precum piticul din Amélie. Numai că nu e suficient, din păcate. România e bolnavă şi nu există un vaccin pentru asta. Doar nişte supape, ca de fiecare dată: poţi să renunţi la televizor, la ziare, la tot bruiajul politico-mediatic. Dar autismul nostru ne va transforma într-o generaţie de 40 plus, iremediabil deprimată. Ne scriem cărţile, ne cultivăm grădina, ne pregătim pentru criză. Ne facem calcule şi vizionăm un film cu noi peste 10, 20 de ani, care nu e deloc entertaining. O să rezistăm, desigur, parcă eram o generaţie norocoasă… Dar o să ne pierdem liniştea, şi asta mă înfioară. Luciditatea de acum devine absolut paralizantă, acaparatoare. Lucrurile banale pe care le avem de făcut devin de fiecare dată extrem de complicate şi ne scot fire de păr albe. Şi ştiu că nu mai avem răbdare să facem un drum de 300 şi ceva de kilometri în opt ore pentru că nu sînt şosele. Dar unii au luat pentru aceste linii imaginare comisioane neruşinate. Mimăm normalitatea. Bucuriile simple trebuie, uşor uşor, cîştigate. Anul trecut mi-am dorit într-o zi să stau pe iarbă şi mi-am dat seama că n-am unde, peste tot e cîte un gărduleţ cu un interzis mare cît capul motanului, un gardian care să te atenţioneze că "nu e voie să călcaţi spaţiul verde" şi, eventual, să te amendeze. A trebuit să ajung pînă la Mogoşoaia pentru moftul meu nevinovat. De vreo două săptămîni mă tot gîndesc la bicicleta mea Pegas, pe care i-am împrumutat-o, la un moment dat, zugravului, el a intrat să bea ceva la cîrciumă, a lăsat-o în faţă, proptită de zid, şi cînd a ieşit n-a mai găsit-o. Mi-aş lua alta, poate tot un Pegas, în amintirea bicicletei furate în urmă cu mulţi ani, dar cum nu sînt amatoare de sporturi extreme şi Bucureştiul e în continuare sufocat de maşini mari, poate că ar fi mai înţelept să mă răzgîndesc. Mulţi dintre prietenii mei s-au dovedit mai curajoşi. Sau mai sinucigaşi, cine ştie? Altfel spus: prea tineri să fim puternici, prea copţi să ne mai facem iluzii deşarte. Scapă fiecare cum poate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.